Visurile noastre trebuie să fie mai puternice decât circumstanţele nefericite în care ne aflăm.
„Cursurile de management al furiei încep în câteva minute. Toţi cei vizaţi, să se prezinte imediat.” Acesta era mesajul care răsuna cel mai des pe holurile murdare ale Liceului „Carl Hayden”, din Phoenix, Arizona. Mai răsunau și sirenele mașinilor de poliţie prezente permanent în preajma liceului, pentru că bătăile și drogurile erau la ordinea zilei.
În plus, mulţi dintre cei 92% de elevi de origine hispanică erau urmăriţi pentru imigraţie ilegală. În tot acest haos, la etajul al doilea al liceului, într-o magazie fără geamuri, plină de mobilier vechi și de materiale aruncate, patru băieţi se adunau zilnic pentru clubul de robotică. Pe cei patru îi aduseseră împreună Allan Cameron, profesor de informatică, și Fredi Lajvardi, profesor de știinţe. Înainte să îi întâlnească pe cei patru, li se păruse o nebunie să le prezinte unor elevi dezinteresaţi de orice are legătură cu școala un concurs de robotică subacvatică organizat de NASA.
Au împărţit totuși pliante, iar rezultatul i-a uimit pe amândoi. Primul venit a fost Oscar, care nu știa nimic despre inginerie. Tocmai îi fusese respinsă cererea de înrolare în armata americană din cauză că nu avea acte de ședere legale. Curajul său l-a determinat pe ofiţerul care îi analizase dosarul să nu-l denunţe. Fără să se dea bătut, Oscar căuta un alt mijloc de a ieși din viaţa mizeră pe care o ducea împreună cu familia lui.
Lorenzo era unul dintre elevii aerieni sau care adormeau la mai toate orele de matematică. Făcuse parte dintr-o gașcă, dar se retrăsese, de frica închisorii. Era as la reparat mașini. Și la furat din ele, când avea nevoie. Creierul grupului a devenit Cristian, unul dintre preferaţii bătăușilor, din cauză că era mic de statură. Era fascinat de tot ce însemna știinţă, iar nopţile friguroase și le petrecea în camera improvizată din placaj, fără curent electric sau căldură, citind, la lumina unei lămpi, cărţi de specialitate. Cel de-al patrulea, Luis, era o namilă de elev, introvertit și puţin cam greu de cap, pe care cei trei l-au cooptat pentru a-i ajuta cu manevrarea robotului ce avea să fi e destul de greu. Cu patru imigranţi ilegali, echipa era completă.
Oscar a strâns banii pentru construirea robotului, puţin peste 800 de dolari. Tot el suna la profesori și la ingineri pentru sfaturi tehnice. Cristian a realizat proiectul tehnic, iar experienţa lui Lorenzo în mecanică a folosit la construirea efectivă a robotului. Luis era de nelipsit la testele necesare. În patru luni, s-a născut Stinky (Puturosul), un robot caraghios realizat din PVC și piese de schimb sau improvizaţii mecanice. Echipa de liceeni a decis să participe la concursul pentru universităţi, considerând că ultimul loc în clasamentul universităţilor avea să fie mai onorant decât ultimul în concursul liceelor. Competitorii erau
studenţii de la cele mai bune universităţi cu specializări tehnice din SUA – MIT, Cornell sau Carolina de Nord, care construiseră roboţi de zeci de mii de dolari.
Prima etapă, un traseu cu probe practice printr-o machetă a unui submarin, le-a adus un neașteptat loc 3. Însă, după interviul pentru testarea cunoștinţelor și după prezentarea proiectului, juriul a decis că cei patru merită să câștige marele premiu. Povestea lor a făcut înconjurul lumii, a inspirat mii de tineri și a devenit subiect de film. Cu toate acestea, vieţile lor nu au devenit mai ușoare după concurs.
Oscar a fost expulzat, reușind să se întoarcă în SUA după mai multă vreme și să se înroleze în armată. Lui Lorenzo și lui Luis le-a luat ceva timp să pună pe picioare un nou proiect: o mică firmă de catering. Iar Cristian, un geniu recunoscut, nu a reușit să termine o facultate din cauza problemelor cu banii. În prezent, toţi cei care discută cu ei îi văd plini de optimism. Concursul i-a învăţat că, la fel ca robotul lor, anumite visuri trebuie să treacă prin adâncimi pentru a ieși la suprafaţă victorioase.