„Bună, sunt Rebeca și sunt dependentă de cumpărături!” Replica, la fel ca și personajul, deși aparţin unei comedii apărute în 2009, sunt totuși decupate dintr-o familiară realitate cotidiană. Shoppingul a devenit o anexă indispensabilă a vieţii moderne. Dar când nu se rezumă la a fi doar apendicele unei existenţe cu mult mai complexe, instalându-se în centrul preocupărilor unui individ, saltul de la delectare la dependenţă devine doar o chestiune de timp.
Filmul Confessions of a Shopaholic ne prezenta, în 2009, portretul unui autentic dependent de cumpărături, în persoana jurnalistei Rebeca Bloomwood. Prinsă între visul ei de a ajunge redactor la Alette, o prestigioasă revistă fashion, și obsesia pentru obiecte vestimentare de lux, Rebeca se trezește închisă într-un univers al valorilor răsturnate, în care shoppingul devine un joc de iele din care nu mai izbutește să se desprindă. O eșarfă verde, un palton de cașmir sau o pereche de pantofi de piele, italienești, devin veritabile tentacule care o redau horei sinucigașe, ori de câte ori crede că e gata să evadeze din labirintul datoriilor, în care a expulzat-o pasiunea ei pentru modă.
Detenta preţurilor magazinelor de lux nu o înspăimântă prea ușor. Iar atunci când ispitele își flutură surâsul promiţător al reducerilor, fie ele și modice, abţinerea de la festinul articolelor vestimentare devine o treabă de Sisif.
Pentru că, de fapt, miza acestui maraton al euforiei și al agoniei deopotrivă nu sunt hainele în sine. „Când eram mică, își începe Rebeca istoria, existau preţuri adevărate și preţurile mamei. Preţuri adevărate aveau lucrurile strălucitoare care ţineau 3 săptămâni, iar preţurile mamei erau ale unor chestii maro care te ţineau o viaţă.”
Ceea ce cumpără eroina comediei, dincolo de texturi, forme și culori strălucitoare, este imaginea unei lumi perfecte, care o ademenește cu promisiuni care nu supravieţuiesc prea mult unei plăţi compulsive cu cardul. După care lumea își recapătă contururile ei posomorâte, ameninţând cu încremenirea în acest registru cromatic, până la următoarea doză de antidot pe care o oferă cu generozitate vitrina magică.
Cumpăratul excesiv, din scenariile regizorilor în cofrajele cotidianului
Povestea Rebecăi Bloomwood se reeditează, în nenumărate versiuni, în societatea de consum.
Katie McCoy, profesor-asistent de teologie la Colegiul Scarborough din cadrul Seminarului Southwestern, relatează propria ei experienţă cu abruptul montagnes russes al cumpăratului compulsiv. La început, cumpărăturile cu cardul de credit i se păruseră a fi nimic mai puţin decât o viză către ţara făgăduinţei. Posibilitatea de a amâna plata, detașând-o de fericirea pură a achiziţiei, punctele acumulate, reducerile providenţiale, toate conspirau pentru a-i construi un aici și acum în culori pastelate. A urmat o adicţie din ce în ce mai gravă de exerciţiul shoppingului și de virtuţile sale relaxante, energizante, compensatoare. Cumpărăturile îi anesteziau temporar, și reactivau ulterior mai virulent, insatisfacţia cronică a consumatorului. Căderea liberă în spirala datoriilor a determinat-o să își reevalueze pasiunea, care degenerase, pe nesimţite, în robie.
Luisa Beesly semnează un articol în care anunţă, încă din titlu, că e o fostă dependentă de shopping. Ceea ce a început ca o distracţie inocentă și ca un mijloc de a înviora o zi ternă, cumpărând un accesoriu drăguţ sau verificând ofertele online, a sfârșit prin a-i confisca viaţa.
A început să cumpere lucruri chiar și în pauza de prânz, să renunţe la activităţile sociale din weekend de dragul pelerinajelor la mall și să se îndatoreze din ce în ce mai mult. O jachetă de lână, un produs cosmetic scump sau niște cizme-fantezie erau ispite cărora nu avea putere să le reziste, până când, după propria-i mărturisire, a atins pragul obsesiei.
Mania cumpărăturilor, o formă de tulburare
Manualul de Diagnostic și de Statistică a Tulburărilor Mintale ar putea găzdui în curând o nouă formă de maladie: oniomania, sau dependenţa de cumpărături.
La începutul anilor ’90, Ronald J. Faber și Thomas C. O’Guin, autorii lucrării Clasificarea consumatorilor compulsivi (Classifying Compulsive Consumers), aveau să definească cumpăratul compulsiv drept un cumul de „episoade cronice de cumpărare, (…) în care consumatorul se simte în imposibilitatea de a-și stopa sau de a-și modera semnificativ comportamentul”.
Comunitatea psihiatrilor din Germania a stabilit că acest tip de dependenţă este un subgrup al tulburării obsesiv-compulsive, iar April Benson, psiholog specializat în tratarea acestei tulburări (și autoarea cărţii Cumpăr, deci exist: cumpăratul compulsiv și căutarea de sine), crede că e o chestiune de timp până când și în Statele Unite acest comportament să fie etichetat drept unul maladiv.
Cumpăratul compulsiv a fost ţinta preocupării psihiatrice încă de acum un secol. Psihiatrul german Emil Kraepelin a scris despre comportamentul de a cumpăra necontrolat, inventând termenul „oniomanie” (mania de a cumpăra).
Recurgând la informaţiile din Compendiul de Psihiatrie al lui Kraeplin, Eugen Bleuler, un psiholog eleveţian cunoscut, a descris „cumpărătorii maniaci”, pentru care fiecare achiziţie este compulsivă, contractând în mod nejustificat datorii.
Cei doi psihiatri au plasat acest comportament în vecinătatea reacţiilor pe care le au cleptomanii sau piromanii, considerându-le forme de „nebunie impulsivă”.
Dacă, până la sfârșitul anilor ’80, cumpăratul compulsiv a rămas mai degrabă la periferia investigaţiilor asupra tulburărilor de comportament, ulterior, cercetătorii comportamentului consumatorilor și psihologii sociali au întreprins mai multe studii, descoperind că această formă de dependenţă este mai frecventă decât percepţia comună.
Un studiu realizat în 1994, care a investigat 20 de subiecţi, releva faptul că 96% dintre cei care cumpărau compulsiv fuseseră diagnosticaţi cu tulburări de dispoziţie – iar rudele de gradul 1 manifestau o prevalenţă ridicată a acestui tip de tulburări. Studiul a reliefat asocierea cumpărării compulsive cu alte manifestări care ţin de patologia psihică, a evidenţiat costul psihologic și relaţional plătit de dependenţii de cumpărături și a semnalat necesitatea investigării mai profunde a acestui comportament deviant.
Un studiu al Universităţii Stanford constata în 2006 că 6% dintre adulţii americani suferă de tulburarea de cumpărare compulsivă, care afectează în mod egal ambele sexe. Studii efectuate pe eșantioane mai largi de populaţie și care să elucideze relaţia dintre această dependenţă și alte tulburări comportamentale se lasă încă așteptate.
Portretul-robot al persoanei dependente de cumpărături
Graniţa care desparte cumpărătorul obișnuit de unul dependent poate fi sinuoasă, pentru că tendinţa de a cheltui mai mult decât e necesar este generalizată. Dar, uneori, ceea ce crezi a fi doar o slăbiciune poate fi boală curată, titrează un articol din The New York Times. Chiar dacă shoppingul nu a ajuns să fie o dependenţă reală, dacă o persoană simte predispoziţia de a cumpăra excesiv, e nevoie să ia măsuri de siguranţă, avertizează dr. Richter, de la Sunnybrook Health Sciences Centre. Poate să își fixeze niște limite, să își scrie (și mai ales să respecte) o listă de cumpărături, să facă plăţile cash, nu folosind cardul. Faptul că simţim plăcere atunci când achiziţionăm un produs este un lucru normal și sănătos, subliniază ea. Problemele apar atunci când cumpăratul devine o practică acaparantă, care consumă timp și bani ce nu pot fi returnaţi, iar achiziţiile sunt urmate de episoade de remușcare.
Katie McCoy trece în revistă câteva dintre simptomele acestei dependenţe. Poate fi vorba de un amestec de entuziasm și de anxietate, prezent ori de câte ori persoana dependentă cheltuie banii. De impulsul necontrolat de a merge la cumpărături atunci când starea de spirit nu e una bună, de risipirea unor felii generoase de timp pentru a studia și cumpăra diferite produse, de achiziţionarea unor obiecte de care posesorul nu are nevoie sau de incapacitatea de a rămâne între limitele bugetului stabilit. Uneori, dependentul poate minţi și ascunde cumpărăturile de familie sau de prieteni, pentru a evita reacţiile dezaprobatoare.
Vestea bună pe care o aduce autoarea este că există mijloace de a evada din acest lanţ al dependenţei, iar vindecarea începe cu o nouă perspectivă asupra lucrurilor materiale și asupra vieţii în ansamblul ei.
Strategii de succes în lupta cu dependenţa
Jill Chivers, fostă dependentă de cumpărături, este creatoarea unui site pentru femeile care luptă cu această dependenţă, în încercarea de a le oferi suport pentru a dezvolta o legătură sănătoasă cu banii.
Shoppingul nu este, în sine, bun sau rău, ci noi dezvoltăm relaţii sănătoase sau defectuoase cu el. Nu există o strategie universal valabilă de a regla obiceiul cumpăratului excesiv, subliniază Jill, care a apelat la o metodă radicală de a-și rezolva dependenţa – și-a interzis să mai cumpere haine, accesorii sau produse de înfrumuseţare pentru un an de zile.
Shoppingul nu este, în sine, bun sau rău, ci noi dezvoltăm relaţii sănătoase sau defectuoase cu el.
În procesul debarasării de dependenţă, nu voinţa este factorul principal, afirmă Chivers, pornind de la observaţiile psihologului Roy Baumeister. În studiile sale, Baumeister observă că rezultatele cele mai eficiente în ce privește autocontrolul aparţin persoanelor care își organizează viaţa așa încât să își conserve voinţa. De pildă, evită tentaţiile bufetului „all you can eat” și elimină din circumstanţele care invită ispita, stabilindu-și obiceiuri care ușurează munca voinţei, evitând să o supună unui tir nesfârșit de alegeri.
Jill Chavers își structurează planul de combatere a maniei cumpărăturilor pornind de la această paradigmă. A te baza doar pe efortul voinţei e dificil, pentru că ea poate claca repede, de aceea este util să construiești obiceiuri care să susţină deciziile asumate, chiar atunci când voinţa slăbește.
„Structurile succesului” sunt cele care susţin procesul de normalizare a relaţiei cu cumpărăturile. În primul rând, așezarea unor bariere care să îngreuneze shoppingul. Poate fi vorba de dezabonarea de la oferte sau de planificarea zilei sau a săptămânii așa încât accesul la magazin să fie mai dificil decât în mod normal. De mare ajutor este cooptarea în acest plan a unor persoane care să susţină persoana dependentă în demersul ei de vindecare. Un alt treilea pilon de susţinere îl reprezintă înlocuirea shoppingului cu un obicei care să aducă satisfacţii asemănătoare. O listă cât mai cuprinzătoare cu „ce îmi place să fac – în afară de cumpărături” se poate dovedi utilă în momentele în care tentaţia unui raid prin magazine devine irezistibilă.
Pentru că tindem să migrăm spre ceea ce ne alimentează plăcerea, renunţarea la cumpărături nu trebuie privită prin lentila privării-pedeapsă.
Este esenţial, adaugă Chavers, să anticipezi porţiunile dificile ale traseului, pentru a preîntâmpina recidiva. Iar în anumite situaţii, evitarea magazinelor se poate dovedi chiar salutară. Nu poţi agoniza după o pereche fabuloasă de pantofi, dacă nici nu știi că există, conchide ea, reluând în final ideea de compensare. Pentru că tindem să fugim de durere și să migrăm spre ceea ce ne alimentează plăcerea, renunţarea la cumpărături nu trebuie privită prin lentila privării-pedeapsă. Iar pentru a menţine o perspectivă corectă, înlocuirea cheltuitului haotic cu alte recompense sănătoase este vitală.
Religia și cumpărăturile
În timp ce ne așteptăm ca shoppingul să fie pentru cei dependenţi o veritabilă religie, puţini se așteaptă ca religia să influenţeze modul de a face cumpărături. Nu și Michelle Gonzalez, profesor-asociat de studii religioase la Universitatea din Miami. Aceasta scria despre preocuparea ei de a converti cumpărăturile într-un act creștin.
În demersul ei de a înţelege relaţia sănătoasă pe care trebuie să o întreţină creștinul cu banii, autoarea se întâlnește cu concluzia scriitorului Eugene Peterson, care spunea că „creștinii străbat același teren, respiră același aer, beau aceeași apă, fac cumpărături în aceleași magazine, se tem de aceleași pericole, (…) sunt îngropaţi în același pământ…”. Singura diferenţă dintre creștini și necreștini, conchidea Peterson, dincolo de gama de asemănări aparente sau reale, este că primii învaţă să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu.
A trăi după regulile materialismului echivalează cu a ne angaja să trăim o viaţă pentru care nu am fost creaţi.
„Dacă banii devin modul în care ne definim viaţa, dacă bunurile noastre materiale devin indicatorul modului în care preţuim valoarea celorlalţi, atunci nu există nicio cale de a duce o viaţă creștină”, scrie Michelle Gonzalez. Imposibilitatea rezidă din faptul că a trăi după regulile materialismului echivalează cu a ne angaja să trăim o viaţă pentru care nu am fost creaţi. Din vremuri edenice, am fost construiţi să ne găsim împlinirea în Dumnezeu. În consecinţă, ori de câte ori permitem ca altceva să ne conducă viaţa, suntem condamnaţi la nemulţumire perpetuuă.
Un creștin dependent ar trebui să fie doar o construcţie oximoronică, însă realitatea se livrează în schiţe mai complicate. Katie McCoy și Luisa Beesly nu sunt singurele creștine (practicante) care s-au împotmolit în hăţișurile cumpăratului obsesiv. Iar relatările lor seamănă izbitor cu cele ale personajului fictiv Rebeca Bloomwood, atunci când dezvăluie miezul motivaţiei unui cumpărător haotic.
Katie rememorează modul în care un pulover nou promitea să pună surdină singurătăţii, nemulţumirii sau descurajării. Luisa creionează foamea după produsele strălucitoare ale magazinelor, al căror preţ piperat făgăduia să recompenseze cumpărătorul cu o imagine desăvârșită. Și ce altă scurtătură spre perfecţiune și-ar fi putut dori o fată care se simţea, în propriile ei cuvinte, „stricată, uzată, complicată”?
Să te încadrezi într-un buget rezonabil sau să te abţii eroic de la cumpărături nu înseamnă că o dependenţă a fost în mod necesar lichidată, subliniază Katie McCoy. Pentru că nodul gordian care trebuie desfăcut nu are de-a face atât de mult cu numărul de cifre din suma pe care o deţinem sau pe care o cheltuim.
Atitudinea și alegerile noastre, inclusiv cele financiare, sunt dictate de punctul cardinal spre care arată busola devotamentului nostru.
Biblia oferă cheia pentru fiecare dilemă posibilă în legătură cu banii sau cu cheltuielile noastre. „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină” (Matei 6:22). Afirmaţia textului biblic e aderentă la o realitate deja confirmată – atitudinea și alegerile noastre, inclusiv cele financiare, sunt dictate de punctul cardinal spre care arată busola devotamentului nostru.
Înainte să te îngrijorezi de locul în care merg banii tăi, ar trebui să te preocupe direcţia în care privesc ochii tăi, concluzionează McCoy.
Apostolul Pavel mărturisea că deprinsese arta de a trăi într-o stare de recunoștinţă care să nu fluctueze după circumstanţele exterioare. „Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă” (Filipeni 4:12).
„Am destul și tot ceea ce am e al lui Dumnezeu.”
Oriunde există hrană, aer, apă și un adăpost adecvat, se întrunesc condiţiile pentru supravieţuire – aceasta e concluzia NASA. Oricâte lipsuri reale ne-ar incomoda, avem mai mult decât suficient pentru a ne satisfice nevoile de bază.
Pe această premisă, Elane O’Rourke, care semnează un articol pe christiansimplicity.com, așază elementele recunoștinţei autentice într-o formulă pe cât de simplă, pe atât de greu de metabolizat în era consumerismului: „Am destul și tot ceea ce am e al lui Dumnezeu.” Această atitudine poate deveni motorul mulţumirii robuste, dar și antidotul pentru bulversanta senzaţie de privare pe care ne-au inculcat-o indicatoarele societăţii de consum. Condiţia ar fi aceea de a nu trata această idee ca pe o mantră, ci de a o lăsa să infuzeze nu doar etajul raţional al fiinţei noastre, ci și alegerile de zi cu zi.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.