„Au mers cu misiunea de a încerca să sensibilizeze populaţia locală în privinţa bolii, dar din păcate au fost întâmpinaţi cu ostilitate de către oameni, care au început să arunce cu pietre”, a declarat Albert Camara Damatang, purtător de cuvânt al guvernului african.
Din delegaţie făceau parte un subprefect, un director regional de sănătate, un pastor și câţiva jurnaliști de la posturi de radio comunale. Câţiva delegaţi au reușit să scape și să își alerteze colegii din capitala Guineei, care au trimis o patrulă de căutare. Aceștia au găsit cadavrele a 8 persoane și pe fiul pastorului, în vârstă de 5 ani, care reușise să se ascundă în pădure, scrie NY Times.
La sfârșitul lunii trecute, presa internaţională s-a arătat incredibil de deranjată când doctorul american Kent Brantly, misionar creștin, L-a creditat pe Dumnezeu pentru vindecarea sa de Ebola. Cum putea Dumnezeu să facă aşa ceva când mii de africani au murit? Oare Dumnezeu răspunde doar la rugăciunile creștinilor? Și dacă ar fi așa, de ce nu l-a salvat și pe pastorul care și-a lăsat băieţelul de 5 ani fără tată?
Multe alte întrebări pot completa aceeași temă. De ce a permis Dumnezeu să existe Holocaustul sau 11 septembrie 2001? Sau o întrebare care ne roade și mai mult: de ce oamenilor răi li se întâmplă lucruri bune? Pentru că trăim într-o lume nedreaptă, protestăm împotriva celui care ar conduce-o în mod nedrept, chiar dacă nu credem neapărat în existenţa lui, pe principiul: dacă există, atunci să știe că am o părere foarte proastă despre el.
Ce spune asta despre noi? Că avem automatismul de a ne compara cu alţii și de a ne găsi mai buni, mai vrednici, mai demni de happy end-uri, căci doar celor răi e normal să li se întâmple lucruri rele. Și mai spune că și cei buni, dar și cei răi au pretenţii înalte de la Dumnezeu, Allah, karma sau ce altceva face obiectul credinţei lor, ca să îi ierte şi să îi ajute, pentru că nu este posibil ca ei să fie cei mai răi oameni de pe pământ, cei de nesalvat. „Chiar și cel mai rău dintre oameni nutrește o speranţă tainică de a beneficia de o asemenea bunătate din partea lui Dumnezeu”, scrie pastorul Nicu Butoi.
Până la urmă, atitudinea noastră se reduce la felul în care ne raportăm la viaţă, în general, și la situaţiile dificile, în particular, ultima derivând automat din prima. Și poate cea mai grea situaţie din acest punct de vedere este atunci când ne confruntăm cu moartea cuiva drag. Moartea, ca eveniment ce pune capăt existenţei unei fiinţe, nu este normală și nici pozitivă. Întotdeauna reflectă într-un fel sau altul aspectele negative ale vieţii și consecinţele negative ale acţiunilor noastre.
Deși de multe ori în aceste situaţii ne grăbim să căutăm o explicaţie în afara noastră și să căutăm ceva de acuzat în ceilalţi, adevărul este că înainte să ne așteptăm să fim ocrotiţi de Dumnezeu sau de noroc, trebuie să ne ocrotim noi singuri. „Nu cumva izbăvirea pe care o aștepţi să vină de la Dumnezeu este în buzunarul sau în mâna ta?” întreabă retoric Nicu Butoi. Și nu cumva necazul tău ești chiar tu? „El nu va face pentru scăparea ta ceea ce poţi tu face, dar refuzi. Nici măcar nu îţi va răspunde la o întrebare al cărei răspuns îl știi, ci te va îndemna și te va ajuta să folosești toate binecuvântările cunoștinţei și mijloacelor oferite”, spune Butoi.
Roosevelt Sargeoh, un profesor de 52 de ani din Monrovia, Liberia, și-a pierdut săptămâna trecută fiul, după ce a contractat virusul Ebola și i-a fost refuzată internarea în 8 centre medicale, unde nu mai era paturi libere. Într-un sfârșit, după ce s-a găsit un loc la centrul Redemption, tatăl s-a întors acasă, la soţie și la ceilalţi șapte copii. „I-am spus la revedere fără cuvinte, doar cu durere și lacrimi”, povestește el. În aceeași seară a aflat că fiul său a murit și urmează a fi îngropat împreună cu celelalte 70 de persoane care au decedat acolo în ultima săptămână.
Întrebat cum face faţă crizei, în care și 9 membri ai personalului au decedat, directorul spitalului, dr. Mohammed Sankoh, a apelat la religie: „Cu toţii murim. Toţi suntem doar străini în trecere.” Acest adevăr, deși poate sună crud, este poate singura realitate care ne poate ajuta să găsim sens, direcţie și speranţă în momentele cele mai grele. Însă aceasta nu poate fi asimiliată ca soluţie de ultim moment, dacă nu are deja la bază o anumită viziune despre viaţă, care să o susţină.