moarte

Puterea durerii. Cum supravieţuim morţii unei persoane dragi

Suntem expuși astăzi unei inflaţii de așa-ziși experţi într-o sumedenie de așa-zise domenii. Pare că viaţa, în general, a fost tranșată deja fie în industrii (industria butoanelor de lift, de exemplu), fie în domenii (despre „domeniul” încrederii am scris deja aici). Nu-i de mirare, deci, că atunci când auzim de existenţa unui expert în ceva ce omenirea cunoaște de când se cunoaște pe sine, simţim nevoia să ponderăm cu niște ghilimele, ca să mai anulăm din ceea ce percepem a fi o falsă competenţă. În dreptul competenţei Juliei Samuel, expert în doliu, nu e, în realitate, nevoie de ghilimele.

O persoană se sinucide la fiecare 40 de secunde. OMS cere guvernelor planuri de prevenire.

Un nou raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că, deși rata globală a sinuciderilor a scăzut între 2010 și 2016, aproximativ 800.000 de persoane își pun capăt vieţii, anual, în lume, dar numai 38 de ţări dispun de strategii de prevenire a sinuciderilor.

Privindu-ne în ochi propria moarte

„În filme, vezi adesea personaje care transmit un mesaj pe patul de moarte – cineva spune cu ultima suflare: «Te rog, spune-i lui Jim că îl iubesc.» Aceste lucruri mă fac să râd. N-am văzut niciodată așa ceva”, spune psihologul Lesley Fallowfield, subliniind discrepanţa dintre modul în care mor oamenii de obicei și percepţia eronată pe care o avem despre modul în care se încheie viaţa. Și nu e vorba doar de faptul că, de cele mai multe ori, trecerea de la viaţă la moarte se face lent, printr-un intermezzo al pierderii conștienţei, ci de o mulţime de detalii în care moartea nu arată niciodată ca pe ecran.

Ce m-a învăţat pierderea mamei

„Bine ai făcut. Într-o zi n-o să mai fie”, mi-a zâmbit cald și trist în același timp doamna de la poștă, pe care o știu vag, și la care poposisem preţ de câteva minute, cât să ridic un colet.

Persecutarea creștinilor se va înteţi în 2019

Organizaţia Release International, una dintre cele care monitorizează persecuţia creștinilor la nivel internaţional, avertizează că anul 2019 nu va fi nicidecum un an mai ușor pentru creștini, ba chiar este de așteptat o înrăutăţire a situaţiei în ţări precum Nigeria, China și India.

Experienţele din preajma morţii. Ce are de spus știinţa

Aproximativ 3% din populaţia Statelor Unite afirmă că a trecut printr-o experienţă în apropierea morţii, conform unui sondaj Gallup. Cercetătorii au încercat să găsească explicaţii pentru aceste experienţe misterioase trăite de oameni în starea numită „moarte clinică” sau în timpul episoadelor de durere fizică sau emoţională intensă.

Viaţa în vecinătatea morţii

Într-una din serile în care verifica starea pacienţilor dintr-un centru de îngrijire paliativă, terapeutul a riscat o întrebare derutantă pentru o persoană al cărei univers se micșorase până la dimensiunea patului de suferinţă: „Care a fost bucuria pe ziua de astăzi”? Iar răspunsul nu a întârziat să vină: „Că trăiesc.”

O fetiţă care scrisese un eseu despre violenţa armată a murit împușcată

Pe când avea doar 11 ani, Sandra Parks a fost premiată pentru un eseu pe care îl scrisese la școală despre violenţa armată din cartierul ei din Milwaukee. Pe 21 noiembrie anul acesta, la doar 13 ani, Sandra a murit în propria casă, fiind rănită de un glonţ rătăcit care s-a tras în preajma casei.

85.000 de copii, morţi de malnutriţie în Yemen

Aproape 85.000 de copii cu vârste sub 5 ani au murit din cauza foametei extreme din Yemen, în cei trei ani de război, arată datele puse la dispoziţie de organizaţia caritabilă Salvaţi Copiii.

Singura moarte care poate fi evitată

„Dacă există ceva mai sfâșietor decât un trup care se prăpădește din lipsă de pâine, acela e un suflet care se stinge din lipsă de lumină.“ (Victor Hugo)

Aproximativ 600.000 de copii ar putea muri de foame în zonele de război

În cele mai fierbinţi zone de conflict ale lumii, 4,5 milioane de copii sub 5 ani necesită tratament pentru malnutriţie, cu 20% mai mulţi comparativ cu anul 2016.

Cum supravieţuiești pierderii unui copil

„Îi știam chipul mai bine decât îl știam pe al meu. Totuși, a trebuit să-mi iau rămas bun. Asta faci când cineva moare. Cu excepţia faptului că nu era doar cineva – era Ana, fetiţa mea.“