Boala criminală în care nu a crezut nimeni

2194

Astăzi avem de-a face cu o criză de sănătate „fără precedent în timpurile moderne”, despre care președintele Obama tocmai a spus că este „o ameninţare la adresa securităţii globale”.

Ebola a omorât 2.461 de persoane în acest an, aceasta fiind cea mai gravă epidemie cu acest virus din istorie. Doar în ultima lună, fondul necesar pentru stoparea epidemiei a crescut de 10 ori, ajungând în prezent la un necesar de 1 miliard de dolari, scrie BBC.

De la firul ierbii

Atunci când boala a ajuns în Liberia, cei mai mulţi au crezut că este o păcăleală, povestește Barbara Brillant, misionară a Bisericii Catolice, care s-a născut în America, dar care trăiește de 35 de ani în ţara africană. Prin urmare, deși indicaţiile au fost să nu iasă din casă, să stea într-o anumită zonă și să anunţe dacă vreo persoană este bolnavă, oamenii au făcut exact opusul, iar situaţia a devenit rapid haotică.

În prezent, școlile sunt închise, împreună cu majoritatea magazinelor. Magazinele care au mai rămas deschise nu mai au stocuri, pentru că oamenii cumpără orice găsesc. Importurile scad de la o zi la alta, iar îngrijorarea generală este că, în curând, se va declanșa și o criză alimentară.

Peste tot în ţară, clinicile se închid pentru că nu au echipamentul necesar pentru a trata boala și a controla infecţia. Numeroși medici și voluntari deja au murit, prin urmare nu este deloc greu de imaginat de ce ajutoarele sanitare nu mai vin la lucru, dacă nu au cu ce să se protejeze de boală.

Deși în Liberia este pace de aproape un deceniu, în acest momente se simte de parcă ar fi din nou război. Oamenii se tem pentru viitor”, spune Barbara.

Ce e de făcut

După spusele ei, cel mai important acum este ca oamenii să afle și să înţeleagă toate informaţiile despre Ebola pentru a se putea proteja singuri. În absenţa unui vaccin și a unui remediu, singura cale de a opri epidemia este prin educarea comunităţilor rurale, unde informaţiile nu prea ajung.

Fereastra de oportunitate pentru a controla epidemia se închide. Avem nevoie ca mai multe ţări să facă un pas în faţă, să trimită oameni, și avem nevoie acum”, a declarat președintele Organizaţiei Medecins Sans Frontieres (MSF).

Președintele Obama tocmai a anunţat că SUA vor trimite o delegaţie de 3.000 de angajaţi ai armatei americane în Liberia. Aceștia trebuie să construiască 17 clinici cu câte 100 de paturi, să instruiască câte 500 de ajutoare medicale pe săptămână și să împartă kituri cu medicamente la câteva mii de case.

Prima întrebare pe care experţii și-au pus-o în faţa acestui anunţ a fost dacă nu cumva ajutorul a venit prea târziu și nu este de ajuns pentru a opri epidemia. Organizaţia Mondială a Sănătăţii preconizează că la numărul celor care pot să răspândească boala, numărul cazurilor noi ar putea să se dubleze la fiecare trei săptămâni.

Cei de la MSF au aplaudat iniţiativa Statelor Unite, dar au precizat că nu este timp de pierdut, trebuie aplicate imediat și este nevoie ca și alte ţări să ia exemplu și să participe în acest efort. Cei de la Centrul pentru Controlul Bolilor au spus că epidemia este „feroce” și crește „exponenţial”, iar dacă nu se oprește acum, va fi o problemă pentru mulţi ani de acum înainte.

China a promis şi ea să trimită un laborator mobil în Sierra Leone, ce include epidemiologi, clinicieni și asistente medicale, având în vedere că este nevoie urgentă de personal medical.

De ce se implică SUA în Africa

A doua întrebare pe care și-au pus-o experţii vizează dedesubturile deciziei președintelui american de a se implica în această problemă. Desigur, SUA au trimis întotdeauna ajutoare umanitare atunci când a fost nevoie de ele, cum a fost la tsunamiul din Indonezia în 2004, la cutremurul din Haiti în 2010, la cel din Japonia în 2011, dar acest efort nu mai este doar o chestiune de ajutor umanitar.

Cei de la CSMonitor aduc aminte că Obama a urmărit constant interese politice în Africa, în special în nord și centru, unde a început să crească numărul extremiștilor islamici, până în punctul în care analiștii din zonă numesc Africa o prioritate militară „pivot” pentru America.

Dar nu este vorba doar de dimensiunea militară aici. Doar luna trecută, în mijlocul epidemiei de Ebola, președintele american a organizat cel mai mare summit al liderilor africani la Washington, unde s-a discutat despre dezvoltarea economiei, extinderea și îmbunătăţirea afacerilor americane în Africa, o guvernare bună și reducerea braconajului și a traficului cu animale. Prin urmare, Obama trebuie să investească în Africa, iar momentul de faţă e cel mai bun pentru ca investiţia să capete și o dimensiune umanitară.

Având în vedere aceste lucruri, Obama știe de ce numește Ebola „o prioritate pentru securitatea naţională”. Dacă nu este oprită, epidemia ajunsă în centrele urbane dens populate, în special în Liberia, Sierra Leone și Guinea, are potenţialul să distrugă guvernarea, reducând-o la o mână de oameni incapabili și vinovaţi pentru moartea a sute de persoane, dar și economia care oricum este fragilă, spune Rajiv Shah, administrator al Agenţiei americane pentru Dezvoltare Internaţională. Aceste scenarii nu au loc în planul președintelui Obama de a le prezenta americanilor o Africa nouă, stabilă și prosperă.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.