Ceea ce îmi place cel mai mult la Iisus este maniera personală, profund individualizată, în care Se raportează la cei din jur. Felul în care manifestă disponibilitate, interes autentic și respect în fiecare interacţiune.
Mă captivează dispoziţia Lui de a căuta un singur om sau de a Se lăsa găsit de un singur om. Faptul că era dispus să investească timp și energie într-o conversaţie personală, nu doar în predici adresate mulţimilor – un contrast izbitor faţă de tendinţa noastră de a ne investi acolo unde „merită”, unde impactul este vizibil și unde putem impresiona.
„Lucrarea lui Hristos a fost alcătuită în mare parte din întrevederi personale. El a manifestat o atenţie plină de credincioșie faţă de auditoriul format dintr-o singură persoană, iar acel singur suflet a transmis învăţătura primită la mii de alte suflete.”[1]
Un exemplu grăitor se găsește în Ioan 3:16, unul dintre cele mai cunoscute versete din Biblie: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică.” Deși aceste cuvinte au devenit o declaraţie universală a iubirii divine, ele au fost rostite iniţial într-o conversaţie intimă, sub acoperirea întunericului nopţii. Interlocutorul era Nicodim, un bărbat influent, dar temător. De teamă să nu fie dispreţuit de ceilalţi, a ales să-L caute pe Iisus pe ascuns, iar Iisus l-a primit cu aceeași bunăvoinţă cu care l-ar fi primit și ziua.
Cel care a venit să caute ce era pierdut
Iisus petrecea timp cu cei marginalizaţi – cu cei care aveau puţin preţ (dacă nu cumva erau de-a dreptul dispreţuiţi) în ochii lumii, precum vameșii sau femeia desconsiderată din Samaria. El cunoștea secretele vieţii lor, așa cum le cunoaște și pe ale noastre, dar acest lucru nu L-a împiedicat niciodată să le ofere atenţia și prezenţa Lui.
Atitudinea Sa contrastează puternic cu spiritul lumii moderne, unde succesul pare măsurat în numărul de urmăritori, de vizualizări sau în publicul căruia ne adresăm. Dar această ispită nu îi vizează doar pe cei din mediul online – și noi, cei fără realizări remarcabile pe internet, suntem tentaţi să considerăm că valoarea unui efort depinde de numărul celor care îl recunosc sau îl validează.
Simplitatea lui Iisus mă impresionează. Adesea, El avea doar „o singură vizualizare” – un singur om în faţa Lui. Și totuși, acea întâlnire transforma vieţi, iar influenţa Lui ajungea mai departe decât ne-am putea imagina. Pentru Iisus, nimeni nu este doar o faţă pierdută într-o mulţime. Nu suntem doar un număr într-o statistică. El Se raportează la tine ca și cum ai fi singura persoană de pe Pământ[2]. În fiecare loc și în fiecare epocă, El vede feţe cunoscute – prieteni sau potenţiali prieteni, dacă și noi am vrea să-I răspundem chemării.
Este important să reţinem că impactul nostru asupra lumii s-ar putea baza, în cele din urmă, pe interacţiuni individuale – o abordare demnă de urmat, pentru că aceasta a fost și metoda lui Hristos.
Întâlnirea cu El – între comunitate și intimitate
Pe de altă parte, Iisus nu a evitat mulţimile. Predica de pe Munte, hrănirea celor cinci mii, și frecventarea regulate a sinagogii – toate acestea arată că strângerea laolaltă are un rol esenţial în viaţa credinţei. Dar învăţătura Lui nu rămâne doar la nivel de comunitate. Întâlnirea personală cu Dumnezeu, prin citirea Scripturii și rugăciune personală, este indispensabilă pentru sănătatea sufletului nostru.
Nu poate exista o relaţie reală cu Iisus fără momente în care să stăm doar noi cu El. Cel care ne cunoaște pe nume nu este doar un Învăţător sau un Împărat, ci și cel mai bun Prieten pe care l-am putea avea vreodată. În ce fel te bucuri de această oportunitate extraordinară?
Márk Szallós-Farkas este impresionat de faptul că Iisus, Cel căutat de mulţimi dornice să-L asculte și să fie martore ale minunilor Lui, era la fel de dispus să împartă pâinea Cuvântului și celui mai umil suflet.
