crestinism

Fricile din cauza cărora creștinii nu vorbesc despre Iisus

Dumnezeu le-a dat creștinilor un mesaj pe care aceștia să îl răspândească. Întreaga Biblie vorbește despre creaţie, despre căderea lumii în păcat, dar și despre existenţa unui Mântuitor, în persoana lui Iisus Hristos.

Nu duc toate religiile la Dumnezeu?

E comod, dar superficial, din nefericire, să spui că toate religiile sunt la fel. Și, de multe ori, o astfel de atitudine durează până în momentul în care cineva ajunge să vadă diferenţa în propria-i viaţă.

Cum a renunţat Stephen Colbert la ateism

Stephen Colbert este un comic, scriitor, producător și moderator TV american. Este gazda talk show-ului de televiziune „The Late Show with Stephen Colbert”, difuzat de CBS, și a fost inclus de două ori de revista Time în topul celor mai influente 100 de personalităţi.

Credinţa pierdută

Credinţa este un concept des folosit, dar rar înţeles în bogăţia semanticii sale și a implicaţiilor sale filosofice. Pentru a-i fi reprezentate fidel natura și conţinutul, credinţa creștină trebuie să depășească în mintea comunicatorului stadiul definirii prin intermediul listelor de doctrine, de crezuri, de principii morale, porunci și de ritualuri liturgice.

Întâlnire între liderii evanghelici americani și prinţul Arabiei Saudite

O delegaţie formată din lideri conservatori ai Bisericii Evanghelice din Statele Unite s-a întâlnit săptămâna trecută cu prinţul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, la o lună de la moartea jurnalistului Jamal Khashoggi.

Românii – Creștini și invidioși

„Nu este nevoie de diavol ca să pierim, ajunge că ne invidiem unul pe altul”. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Întrebare: „Oare americanii presupun în...

AP: China încearcă să elimine creștinismul la nivel naţional

O investigaţie condusă de Associated Press a scos la lumină coordonatele unui „efort reînnoit și ambiţios” al autorităţilor chineze de a diminua sau chiar de a eradica influenţa creștinismului în China.

Predicator etiopian, arestat după o „înviere” eșuată

Un predicator etiopian a fost arestat după ce a dezgropat un bărbat decedat pentru „a-l învia”, informează BBC.

El a trăit genocidul

Anul viitor se va împlini un sfert de veac de la cutremurătorul genocid din Rwanda. În acea dezlănţuire de patimi ucigașe au fost și oameni, africani sau străini, care au stat în calea urii și a vărsării de sânge.

Dosarul ecumenismului: De la Biserica apostolică la Marea Schismă (I)

În faţa sutelor de confesiuni creștine care există în prezent, eforturile ecumenice ale ultimelor decenii au născut, invariabil, câteva întrebări complementare și deopotrivă legitime: Este posibil dezideratul lui Hristos: „toţi să fie una”?

Pregătiri pentru Crăciun, în toiul unui război cultural și politic

Ideea că niște copilași creștini din Londra ar fi subjugaţi de către adulţi musulmani care vor să le distrugă identitatea s-a dovedit a fi un click-bait mult prea bun pentru ca unele publicaţii din Marea Britanie să nu îl transforme în scandal naţional.

Creștinul cetăţean

„Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii” (Romani 12:18).