Antrenarea memoriei reprezintă, cel mai adesea, singura diferenţă dintre oamenii cu o capacitate impresionantă de memorare și cei care deţin o memorie obișnuită, sugerează cercetătorii. Rezultatele de lungă durată interferează însă cu un stil sănătos de viaţă și de învăţare.
Creierul unei persoane cu o memorie medie nu este diferit structural de cel al persoanelor care înmagazinează un volum impresionant de informaţii, singura deosebire fiind conectivitatea creierului (regiunile din creierul celor care deţin o supermemorie lucrează împreună în moduri diferite). Aceasta a fost concluzia studiului de mici dimensiuni coordonat de neurologul Martin Dresler în 2017, care a descoperit că folosirea tehnicilor mnemonice poate opera modificări în conexiunile din creierul subiecţilor obișnuiţi.
În cadrul studiului, 23 de participanţi și-au antrenat memoria 30 de minute pe zi, reușind să crească de 2 ori numărul datelor memorate, în numai 40 de zile. La 4 luni distanţă de la încheierea antrenamentelor, performanţa voluntarilor încă se menţinea.
Într-un alt context și din motive diferite, jurnalistul Joshua Foer și-a propus să verifice dacă antrenamentul l-ar putea transforma dintr-o persoană cu o memorie deloc grozavă într-un titan al memoriei, iar rezultatele au depășit cele mai mari așteptări.
Când antrenarea memoriei face parte dintr-un experiment care o ia razna
Aventura lui Foer a început atunci când și-a propus să scrie un articol despre „atleţii memoriei”, observând modul în care se desfășoară Campionatul de Memorare al Statelor Unite. Era anul 2005, campionatul se desfășura la etajul al 19-lea al unei clădiri din Manhattan, iar Foer îi scruta cu cel mai mare interes pe toţi acești oameni neobișnuiţi, care reușeau să memoreze în câteva minute liste lungi cu cifre, nume și chipuri ale unor străini sau pagini de poezii nepublicate.
Aceștia sunt oameni cu o memorie obișnuită, i-a spus atunci Ed Cooke, un concurent din Anglia, care știa pe de rost bucăţi uriașe din Paradisul pierdut și pe care l-a văzut recitând o listă cu 252 de cifre aleatorii. Pentru a-i demonstra că toată această capacitate de a reţine un volum mare de informaţii era dobândită prin exerciţiu, Cooke s-a oferit să îi devină antrenor în următoarele luni.
Prin urmare, timp de un an, Foer a memorat în fiecare dimineaţă, câte 10-15 minute, liste cu cifre sau nume necunoscute, reluând acest antrenament și în timpul călătoriilor cu metroul. Chiar și plimbările prin cartier au devenit ocazii de a memora numerele de înmatriculare ale mașinilor.
Pe tot parcursul acestui antrenament, jurnalistul a apelat adesea la literatura de specialitate pentru a descoperi soluţii la dificultăţile cu care se confrunta și a fost monitorizat de un profesor de psihologie.
După un timp, Foer a început să obţină la testările periodice scoruri care se apropiau de cele ale câștigătorilor Campionatului de Memorare al Statelor Unite. Cooke l-a avertizat că antrenamentele lui erau destul de lejere și că, într-un concurs, rezultatele sunt cu cel puţin 20% mai slabe decât cele bifate acasă. Totuși, în primăvara anului 2006, Foer avea să câștige campionatul, reușind chiar să stabilească un nou record naţional la una dintre probe.
Antrenarea memoriei printr-o metodă pe cât de veche, pe atât de eficientă
Una din tehnicile de bază folosite de Foer a fost depozitarea informaţiilor într-un „palat al memoriei” – o tehnică folosită în Grecia antică, de care se slujeau oratorii pentru a-și aminti ideile discursurilor. Elementele centrale ale acestei tehnici sunt stocarea informaţiilor în forma unor imagini și folosirea memoriei spaţiale, pentru a așeza imaginile într-un spaţiu familiar.
Povestea spune că tehnica ar fi fost descoperită de poetul Simonide din Ceos. Chemat să întreţină un grup de nobili înstăriţi, Simonide a părăsit la un moment dat destul de abrupt sala banchetului, pentru ca după numai câteva momente, acoperișul clădirii să se prăbușească, strivind oaspeţii și gazdele deopotrivă. Chemat să identifice cadavrele, Simonide a închis ochii și a reușit să reconstituie în minte scena banchetului, realizând că poate indica locul în care a stat fiecare participant.
Anastasia Woolmer, autoarea unui program de învăţare a tehnicilor mnemonice și dubla câștigătoare a Campionatului de Memorare al Australiei, povestește că își construiește un palat al memoriei pentru fiecare nou grup de informaţii. Are mii de astfel de spaţii, unele imaginare, altele reale.
Woolmer spune că apelează uneori la această tehnică pentru a-și ajuta fiica să înveţe pentru testele de la școală. De exemplu, într-o ocazie, Sherley, fiica ei, trebuia să reţină structura socială a societăţii egiptene, iar Woolmer a ajutat-o să memoreze lista întreagă (de la faraon și viziri la ţărani și sclavi) plasând personajele în diferite colţuri ale casei lor.
Ideea din spatele tehnicii „palatului memoriei” este să populezi un edificiu imaginar sau real cu imagini cât mai bizare, mai memorabile sau mai amuzante, pentru ca memoria să le păstreze ușor.
În faţa ușii, bătând cu putere în ușă, și l-au imaginat pe faraon, iar pentru ca imaginea să se graveze mai bine în memorie, au adăugat și alte detalii: faraonul purta o mască grea din aur, a cărei strălucire contrasta cu pragul prăfuit al ușii. Mai departe, pentru că sonoritatea cuvântului vizir îi amintea lui Shirley de o vază, și-au imaginat în hol, deasupra ușii de la intrare, două vaze cu câte un ochi pictat pe ele, fiecare ochi privind îngrijorat spre ușă. Pentru a reţine nobilii, și-au îndreptat atenţia spre canapeaua din living, unde au îngrămădit în imaginaţie multe clone ale doamnei Noble, una dintre profesoarele fetei (în engleză, Noble înseamnă „nobil”). Jocul a mers mai departe, până când fiecărui cuvânt de pe listă i-a fost asociată o imagine greu de uitat.
Te-ar putea interesa și: Obiceiuri zilnice pentru o memorie bună
De fapt, aceasta este ideea din spatele tehnicii „palatului memoriei” – să populezi un edificiu imaginar sau real cu imagini cât mai bizare, mai memorabile sau mai amuzante, pentru ca memoria să le păstreze ușor, spune psihologul Ryan Anderson.
Au efecte reale tehnicile mnemonice?
Studiind 35 de persoane care participau la campionate de memorie, neurocercetătorul Martin Dresler a descoperit că toţi afirmau că posedă o memorie obișnuită și că antrenamentele au fost cele care i-au ajutat să ajungă la rezultate surprinzătoare. De asemenea, fără excepţie, ei indicau metoda „palatului memoriei” drept cea mai importantă strategie de a-și extinde capacitatea de memorare.
Această tehnică poate funcţiona chiar și în cazul persoanelor în vârstă, îmbunătăţind capacitatea acestora de a memora, au arătat unele studii. Sunt și cercetători care speră chiar că tehnica ar putea fi folosită la pacienţii suferind de Alzheimer, ajutându-i să păstreze în memorie chipurile persoanelor dragi și că o combinaţie de tehnici mnemonice, antrenamente ale altor arii cognitive (precum logica sau atenţia) și medicamente împotriva demenţei ar putea încetini pierderea memoriei.
În urma explorării modului în care antrenarea memoriei de lucru poate contribui la dezvoltarea cognitivă a copiilor și adulţilor, cercetătoarea Monica Melby-Lervåg afirmă că nu s-au găsit dovezi solide că acest tip de antrenament are un impact semnificativ asupra memoriei generale. Beneficiile par să fie limitate atunci când este vorba de a transfera rezultatele obţinute prin aceste strategii de memorare în sarcini care să fie relevante pentru viaţa de zi cu zi. Aceasta înseamnă că avem nevoie, dincolo de folosirea unor scurtături, de elemente verificate ale unui stil de învăţare (dar și de viaţă) care să consolideze performanţele obţinute pe termen scurt.
Antrenarea memoriei și pauzele care ajută la consolidarea informaţiilor în memoria de lungă durată
Tindem să suprasolicităm creierul atunci când trebuie să înmagazinăm o cantitate ridicată de informaţii într-un interval mic de timp, dar studiile arată că nu ar trebui să subevaluăm rolul pauzelor.
Unul din numeroasele experimente efectuate de psihologul german Georg Elias Muller la începutul secolului trecut a arătat că modelele de reamintire a informaţiei sunt mai bune atunci când există pauze în învăţare. Un grup de voluntari a primit ca sarcină învăţarea unei liste cu silabe fără sens, după care grupul a fost împărţit în două – jumătate din grup a primit imediat următoarea listă care trebuia memorată, în timp ce jumătate a avut o pauză de 6 minute înainte de a continua. În mod surprinzător, la testarea care a avut loc o jumătate de oră mai târziu, voluntarii din subgrupul care a beneficiat de pauză și-au reamintit aproape 50% din lista lor, în timp ce subiecţii din celălalt grup au reușit să redea doar 28% din silabele memorate.
Pauza în învăţare plasează rezultatele persoanelor cu leziuni neurologice foarte aproape de rezultatele celor sănătoase.
La începutul anilor 2000, cercetătorii Sergio Della Sala și Nelson Cowan au încercat să afle dacă pauzele inserate în procesul de învăţare pot ameliora memoria persoanelor care au suferit o leziune neurologică. Subiecţii au primit liste de 15 cuvinte și au fost testaţi fără nicio pauză, în prima etapă, iar după ce au fost lăsaţi să se odihnească într-o cameră întunecată, într-o a doua etapă. Cu excepţia a doi pacienţi care sufereau de amnezie severă și în cazul cărora pauza nu a adus niciun beneficiu, ceilalţi și-au triplat numărul de cuvinte reţinute (de la 14% la 49%) atunci când pauza a precedat testarea. Concluzia surprinzătoare a cercetătorilor a fost aceea că pauza în învăţare plasează rezultatele persoanelor cu leziuni neurologice foarte aproape de rezultatele celor sănătoase.
Când și cum să repetăm?
Repetarea unui material până la memorarea lui reprezintă o metodă bine cunoscută care dă roade, dar studiile arată că există strategii mult mai eficiente de a reţine informaţiile, așa cum este repetarea elaborativă, în care se depun eforturi de înţelegere a semnificaţiei informaţiilor noi.
Într-unul dintre studiile care a arătat eficienţa repetării elaborative, cercetătorii le-au solicitat participanţilor să verifice dacă un cuvânt conţine o anumită literă și ulterior să se gândească la semnificaţia cuvântului. Doar jumătate dintre subiecţi au fost informaţi că vor efectua un test de memorie mai târziu, ceilalţi fiind convinși că testul consta în verificarea literelor din anumite cuvinte. Concluzia studiului a fost aceea că intenţia de a memora este mai puţin importantă în îmbunătăţirea memoriei decât modul de procesare a informaţiilor.
Revizuirea informaţiilor învăţate la intervale optime este foarte importantă pentru reţinerea lor – aceasta a fost concluzia psihologului german Hermann Ebbinghaus, care a testat modul în care ne reamintim informaţiile memorând timp de un deceniu și jumătate liste cu șiruri aleatorii de silabe. Momentul cel mai bun pentru a repeta un material învăţat este chiar înainte să îl uiţi, a stabilit psihologul, observând că intervalele la care ar trebui să revizuim ceea ce am învăţat cresc exponenţial – de la câteva secunde la câteva minute, de la o oră la o zi, de la o săptămână la o lună, trei luni, un an etc.
„Curba uitării” explică de ce uităm după o lună materia învăţată intens în săptămâna de dinaintea examenului, dacă omitem procesul repetării informaţiilor odată ce examenul a trecut, spune Ed Cooke.
Somnul, o metodă fără greș de a îmbunătăţi memoria
Învăţarea este un proces costisitor din punct de vedere energetic, spune Giulio Tononi, profesor de medicina somnului la Universitatea din Wisconsin-Madison, explicând că somnul este esenţial pentru că permite creierului o normalizare a activităţii sinapselor, după o zi în care este saturat cu informaţie.
Informaţiile noi pe care le învăţăm în timpul zilei sunt stocate temporar în hipocamp, a cărui capacitate de depozitare este limitată, dar în timpul somnului sinapsele se micșorează, permiţând eliminarea amintirilor neimportante, pentru a face loc altora.
Studiile sugerează că somnul intervine în procesul memorării în două modalităţi distincte. În primul rând, privarea de somn vine la pachet cu slăbirea concentrării, diminuând astfel învăţarea eficientă. În al doilea rând, somnul joacă un rol semnificativ în consolidarea memoriei (procesul prin care creierul nostru transferă amintirile din hipocamp în neocortex, unde sunt stocate pentru o durată mai lungă).
Un raport publicat în 2017 de Consiliul Global pentru Sănătatea Creierului recomandă 7-8 ore de somn pe noapte pentru menţinerea sănătăţii creierului, chiar și la persoanele vârstnice. Raportul evidenţiază și faptul că un program regulat de somn, expunerea regulată la lumina soarelui și activitatea fizică contribuie la creșterea calităţii somnului.
Exerciţiul fizic consolidează memoria
Activitatea fizică joacă un rol-cheie în îmbunătăţirea memoriei, conform studiilor care au analizat modul în care interferează mișcarea și memoria, inclusiv la vârsta a treia.
O singură ședinţă de exerciţii aerobice de intensitate moderată sau ridicată stimulează învăţarea, memoria, atenţia și concentrarea la adulţii tineri, efectele persistând timp de 30-120 de minute după antrenament, a arătat o analiză sistematică publicată în august 2020.
O sesiune de 15 minute de ciclism intens îmbunătăţește memoria și ajută la dobândirea de noi abilităţi motorii, au constatat neurologii de la Universitatea din Geneva.
Un studiu efectuat pe un lot de femei de vârstă mijlocie, care prezentau semne timpurii de pierdere a memoriei, a arătat că un program regulat de exerciţii aerobice a crescut dimensiunea hipocampului și a îmbunătăţit memoria verbală a participantelor.
Nu toate exerciţiile fizice se dovedesc la fel de eficiente în prevenirea demenţei, afirmă Teresa Liu-Ambrose, profesor la Departamentul de terapie fizică de la Universitatea British Columbia. A ajuns la această concluzie în urma unui studiu pe care l-a realizat în 2012, care a relevat efecte surprinzătoare ale exerciţiilor cu greutăţi la femeile cu semne de demenţă precoce: nu doar memoria lor s-a îmbunătăţit, ci și funcţiile executive ale creierului (incluzând rezolvarea problemelor și luarea deciziilor). „Chiar dacă începi să vezi semne de afectare cognitivă, creierul este încă capabil să își revină cu tipul potrivit de activitate fizică”, spune Liu-Ambrose, subliniind că minimizarea ratei declinului cognitiv poate fi obţinută și cu un antrenament cu greutăţi sau două antrenamente pe săptămână.
Antrenarea memoriei și viaţa memorabilă la care visăm
Înaintașii noștri își antrenau memoria așa încât aceasta să devină o „concordanţă vie”, înglobând toate lucrurile auzite sau citite și considerate de mare valoare, notează istoricul Mary Carruthers. O preocupare firească, atâta timp cât, până în secolul al XIV-lea, un text avea doar câteva exemplare, așa încât cineva care ţinea în mână un astfel de exemplar știa cât de improbabil era să se mai întâlnească a doua oară cu respectivul text.
Trăim astăzi în mijlocul unei avalanșe năucitoare de cărţi (sute de mii publicate anual), iar apariţia internetului ne-a diluat și mai mult concentrarea cu care parcurgem informaţia, pentru că dispunem de „un hard disk extern pentru amintirile noastre”. Oricâte beneficii ne-ar aduce acest prieten care ne livrează informaţia la o simplă comandă, există și numeroase pericole care apar la intersecţia dintre internet și memoria umană.
Apariţia internetului ne-a diluat și mai mult concentrarea, oferindu-ne „un hard disk extern pentru amintirile noastre”.
Studiile evidenţiază că folosirea internetului pare să fi creat o generaţie mai încrezătoare în cunoștinţele sale decât oricând. Rezultatul este că oamenii își cimentează opiniile, chiar nefondate, despre politică sau știinţă, ajungând la decizii îndoielnice (financiar, medical și nu numai) și au tendinţa de a ști mai puţin, nu mai mult, despre ce se întâmplă în jurul lor.
Memoria poate fi alterată de dispozitivele digitale, a arătat un studiu din 2019, care a concluzionat că persoanele care folosesc aplicaţii GPS tind să aibă o memorie spaţială mai slabă.
Utilizarea frecventă a internetului poate schimba modul în care funcţionează creierul uman, potrivit unui studiu publicat de o echipă de cercetători în 2019. Cercetătorii au observat că utilizatorii „intensivi” de internet obţin rezultate mai slabe la testele de memorie și sunt mai ușor de distras. Accesul nelimitat la informaţiile oferite de internet ne divizează atenţia, slăbește capacitatea de concentrare pe o singură sarcină și, în final, schimbă modul în care creierul stochează informaţiile, explică cercetătorul Joseph Firth, coordonatorul studiului.
Te-ar putea interesa și: Minte ageră până la 100 de ani
Modul în care alegem să ne conservăm memoria are de-a face, în cele din urmă, cu așteptările pe care le avem de la viaţa deja scurtă pe care o avem de trăit. „Cât de mult din această viaţă suntem dispuși să pierdem în faţa ecranelor?”, se întreabă Joshua Foer, concluzionând că viaţa noastră este, în final, suma amintirilor pe care le avem. Prin urmare, reţeta lui pentru o viaţă memorabilă este să înveţi să fii „persoana care își aduce aminte să își aducă aminte”.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.