Bunica mea mereu se plânge de calitatea și gustul fad al legumelor și fructelor pe care le găsește la piaţă sau în supermarketuri. Mereu își aduce aminte și face comparaţie cu mâncarea pe care o făcea mama ei pe vremea când trăiau la ţară și când desertul consta într-o pâine îndulcită sau mămăligă cu zahăr. Eu nu voi putea niciodată să înţeleg pe deplin aceste comparaţii pentru că nici măcar nu am apucat să văd unde locuia bunica când era mică. Însă, revista Descoperă prezintă câteva lucrări ale unor cărturari care s-au ocupat de subiect – medici, etnologi ş.a. – şi cărţi de bucate de pe la începutul anilor 1900. Într-o lucrare tipărită în 1895, intitulată „Igiena ţeranului român”, autorul, dr. Gheorghe Crăiniceanu, se apleca şi asupra aspectului – „Alimentaţiunea în diferite regiuni ale ţerii şi în diferite timpuri ale anului.”
Ceea ce știm și noi, măcar din povestiri este că bunicii noştri aveau un stil de viaţă mai activ, cu o activitate fizică moderată spre intensă, acordau atenţie orelor de masă, consumau alimente mai naturale, provenind din mai multe surse alimentare şi mai puţin prelucrate. Hrana era de regulă preparată în casă şi doar pentru o zi, maxim două, nu foloseau aditivi alimentari, grăsimi artificiale, îndulcitori artificiali şi zaharuri rafinate. Însă viaţa lor nu era deloc ușoară. Cartea dr. Crăiniceanu aduce mărturii asupra sărăciei și nivelului de trai scăzut în care trăiau ţăranii, care la vremea aceea alcătuia cea mai mare parte a populaţiei ţării.
Se mânca mult mai multă mămăligă decât pâine, pentru că era mai uşor de făcut, iar pâinea de grâu era o mâncare mai „aleasă”, rezervată mai ales sărbătorilor. Pe atunci, oamenii de la sate mâncau multe lucruri care astăzi nu se mai consumă: ştir, podbal, frunze de sfeclă, hrişcă, mei, bob, ulei de cânepă, jufă (julfă).
Consumau puţină carne, chiar dacă creșteau animale, pentru că pe acestea le vindeau pentru a putea cumpăra lucruri pe care nu le puteau produce singuri în gospodărie. În judeţul Roman, „laptele, ouăle, brânza, dacă le posedă, le vând în târg pentru a-şi procura alte necesare, adesea însă în profitul cârciumarului”, iar în Vâlcea, „[femeia] mănâncă pâine cu ceapă, dar îşi face rochie ca la oraş şi muncește pentru facerea ei o vară”, scrie dr. Crăiniceanu.
Pe vremea aceea oamenii nu aveau acces la dulciuri rafinate, produse de cofetărie, patiserie şi cel mai important, de cele mai multe ori se ridicau de la masă când încă poate le mai era foame. Obezitatea, atât la oameni, dar şi la animalele domestice era necunoscută.
Însă dr. Crăiniceanu era îngrijorat că dieta săracă le strica și sănătatea. În principal era îngrijorat de consumul mare de porumb, de multe ori alterat, pentru că era cules prea devreme şi depozitat în condiţii necorespunzătoare, fără a fi bine uscat şi aerisit. După părerea dr. Crăiniceanu, predominanţa porumbului în alimentaţia ţăranului român la sfârşitul secolului XIX, aducea deficienţe în substanţe nutritive esenţiale, ceea ce afecta sănătatea. Conform Descoperă și alţi medici considerau că era vorba despre un mod de hrănire care dăuna considerabil sănătăţii şi unii îşi exprimau indignarea faţă de ţăranii care refuzau să mănânce mai sănătos, chiar şi atunci când își permiteau.
La oraș, oamenii nu mâncau cu mult mai bine decât ţăranii. Spre deosebire de aceştia, cumpărau o mare parte din alimente, iar dacă aveau o stare materială modestă, se mulţumeau cu puţină carne pe care o adăugau alimentaţiei în care predominau, de asemenea, alimentele de origine vegetală.
Deși poate nu tot ceea ce mâncau strămoșii noștri era neapărat bun și sănatos, noi știm astăzi mai mult despre ceea ce presupune o alimentaţie sănătoasă și concluziile sunt simple: astăzi suntem mai bolnavi decât erau ei la acea vreme. Stilul de viaţă al omului modern este total diferit de cel al bunicilor. Este un stil de viaţă caracterizat de sedentarism şi de obezitate, care a devenit endemică atât la adulţi, dar şi la copii, provocând diabet de tip 2 şi boli cardiovasculare. Omul modern pare că trăieşte perpetuu într-o sărbătoare culinară având, în orice, moment posibilitatea de a „gusta” ceva bun. Se consumă alimentele care sunt ieftine, gustoase, sau la modă, fără a ţine cont de cât de nesănătoase sunt şi de faptul că provoacă tot felul de dependenţe. Programul meselor este haotic, multe persoane ajungând să mănânce seara în exces şi mâncăruri grele. Porţiile sunt tot mai mari şi au un conţinut mult mai ridicat de calorii şi de chimicale decât în trecut. Se consumă excesiv băuturi alcoolice industriale şi până şi apa este înlocuită de alte băuturi.