Criza financiară nu vine niciodată singură. Cu ea vin și nesiguranţa, frica, nopţile nedormite, rușinea de a nu putea face faţă propriilor cheltuieli. Ar putea credinţa să aducă un sens în mijlocul haosului financiar?
În momentele de criză, când siguranţa financiară se clatină, însăși identitatea noastră are de suferit. Expresii pe care, altădată, le rosteam fără să le cântărim prea mult – „salariul meu”, „economiile noastre”, „casa noastră” – devin ameninţătoare pentru cine suntem noi. Odată ce nu mai avem destul, devenim noi înșine insuficienţi. Ce este însă de fapt „al nostru”?
Din perspectivă biblică, nimic nu ne aparţine cu adevărat. Tot ce avem, de la pâinea de toate zilele până la contul de economii, este un dar de la Dumnezeu: „Totul vine de la Tine și din mâna Ta primim ce-Ţi aducem” (1 Cronici 29:14). În paradigma biblică, fiindcă nu deţinem în realitate nimic ce nu am primit, noi nu suntem proprietarii absoluţi ai resurselor noastre, ci doar administratorii lor temporari. O astfel de optică este contraculturală azi, când bunurile materiale sunt măsura valorii personale. Însă ea poate aduce acea libertate care vine din renunţarea la iluzia controlului total, care stă la rădăcina popularităţii echivalenţei valoare-avere.
Perspectiva biblică din care „orice dar desăvârșit este de sus” (Iacov 1:17) invită la o administrare mai atentă a banilor, însă pe o premisă care nu ne atacă identitatea și valoarea. În loc să fie un motiv de anxietate, resursele financiare ne devin un instrument cu ajutorul căruia participăm la o misiune mai mare decât noi înșine. De aceea, în perioadele de criză financiară, putem să ne raportăm la lipsuri nu ca la un eșec personal, ci ca la o oportunitate de a exersa dependenţa de Dumnezeu mai mult decât dependenţa de bani.
Dacă totul este un dar…
Dezvoltarea unei astfel de optici necesită un dublu curaj: acela de a merge contra curentului și acela de a privi adevărul în faţă, indiferent cât de incomod ar fi. De multe ori, atunci când finanţele devin problematice, tentaţia este să evităm confruntarea directă cu realitatea. Amânăm deschiderea aplicaţiei bancare, „uităm” facturile într-un sertar și ne amăgim că luna viitoare va fi mai bine. Negarea ne pune însă într-o postură vulnerabilă fiindcă problemele nu dispar doar fiindcă închidem ochii.
Pentru a găsi soluţii viabile e necesar să avem o imagine cât mai clară asupra situaţiei noastre financiare. Și construim acest tablou din trei linii: notarea veniturilor și cheltuielilor (oricât de neînsemnate), listarea completă a datoriilor (inclusiv a dobânzilor aferente) și împărţirea cheltuielilor în nevoi și dorinţe. Această ultimă etapă este cea mai dificilă, dar poate fi surprinzător de revelatoare. Dacă o parcurgem onest, ea ne va ajuta să decantăm ce este cu adevărat esenţial. Plata întreţinerii, a chiriei, mâncarea, medicamentele, educaţia – acestea sunt nevoi de bază. Mesele în oraș, vacanţele exotice, cumpărăturile impulsive intră în categoria dorinţelor, care pot fi ajustate sau chiar amânate. Odată dobândită această claritate cu privire la traseul banilor noștri, putem construi o strategie durabilă pentru vremuri grele, care să nu se bazeze pe frică, ci pe credinţa că indiferent câtă instabilitate parcurgem, există o constantă: promisiunea că celui neprihănit nu îi va lipsi pâinea (Psalmul 37:25).
Inversarea naraţiunii care ne-ar menţine la stadiul de consumatori și transformarea noastră în administratori ai darurilor lui Dumnezeu continuă cu prioritizarea. E nevoie de un efort conștient pentru a amâna o vacanţă sau achiziţia unui nou telefon, pentru a rezista tentaţiei de a comanda mâncare sau impulsului de a cumpăra o haină care nu e o necesitate. Dar acest efort conștient, mai degrabă decât să fie o pedeapsă, este un act conștient de protecţie și de construire a speranţei, care ne transformă din victime în agenţi liberi.
În vremurile dificile financiar, constituirea unui fond de urgenţă ne poate aduce liniște. Chiar și o sumă modestă, 50, 100 lei pe lună, pusă deoparte cu regularitate poate deveni un scut împotriva colapsului financiar personal.
Până să ajungem la acest fond de urgenţă, mulţi dintre noi va trebui mai întâi să ne stingem datoriile și să evităm să acumulăm altele atunci când suntem într-o perioadă mai strâmtorată. În criză, creditele rapide, dar cu dobânzi uriașe, apar de multe ori ca salvatoare. Ele sunt, de fapt, capcane care creează cercuri vicioase letale. O strategie înţeleaptă cere multă răbdare și începe cu plătirea datoriei cu cea mai mare dobândă. Rambursarea anticipată a creditelor este o soluţie pe care prea mulţi oameni încă nu o cunosc sau nu o înţeleg.
Apoi, într-un paradox al credinţei, apare un element care, la prima vedere, pare contrar logicii financiare în criză: generozitatea. Cum să dăruiești atunci când abia îţi acoperi nevoile personale? Există totuși un mecanism tainic în actul de a împărţi cu alţii din puţinul pe care îl ai. Hristos Însuși a lăudat văduva care a pus doi bănuţi în vistieria templului – tot ce avea pentru traiul ei. În ochii lumii, gestul ei părea absurd; în ochii lui Dumnezeu, era un act de credinţă (Marcu 12:41-44). Atunci când este practicată neimpulsiv și deliberat cu înţelepciune, generozitatea este o declaraţie tacită de libertate: „Nu lipsurile sunt ceea ce mă definesc. Ele nu mă pot ţine cu adevărat pe loc și nu mă pot împiedica să fiu cine sunt: un om care ajută și care împarte cu alţii.” Înţelegem atunci că resursele noastre financiare nu sunt singura noastră sursă de siguranţă, o realizare care are efecte profunde, inclusiv faptul că ne vom percepe pe noi înșine mai bogaţi. Măcar sufletește.
Pacea din mijlocul furtunii economice
Apostolul Pavel îi sfătuia pe creștinii din Filipi: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoștinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulţumiri” (Filipeni 4:6) – semn că liniștea pe care un credincios o poate avea în mijlocul perioadelor austere nu este un rezultat al realităţii externe, ci al transferului de poveri din mâinile noastre către mâinile lui Dumnezeu. În loc să vedem viitorul ca pe o ameninţare, începem să-l privim ca pe un spaţiu în care Dumnezeu deja lucrează, chiar dacă noi nu vedem încă rezultatele. În acest fel, criza financiară nu mai are puterea să ne împingă într-o cursă pentru supravieţuire, ci ne propulsează într-o nouă etapă a devenirii noastre în plină lipsă. Învăţăm astfel că stabilitatea nu decurge din ceea ce acumulăm, ci din ceea ce ne conduce inima. De aceea, în vremuri de criză, câștigul real nu este să ieșim din criză cu bani, ci cu pace.
Marele câștig în perioade de instabilitate
Marile crize financiare ale lumii au lăsat în urmă povești ale falimentului și disperării, dar și povești ale reinventării. Criza, în sine, nu are moralitate. Nu este nici bună, nici rea. Ceea ce contează este ceea ce facem noi din ea. Ne centrăm pe noi, prin egoism și izolare, sau ne deschidem cu totul, solidari, conectându-ne cu alţii aflaţi în nevoie și construind reţele de sprijin. Diferenţa dintre aceste tipuri de opţiuni s-a văzut cel mai recent în pandemie, însă valul de măsuri de austeritate care este impus de guvernul României va crea noi contexte în care vom fi nevoiţi să ne alegem atitudinea.
Criza financiară devine un teren de testare a credinţei noastre și a valorilor pe care pretindem că le avem. În lipsă, se dezvăluie ce iubim cu adevărat și în cine ne punem încrederea. Dacă banii au fost până acum temelia identităţii noastre, atunci pierderea siguranţei lor ne va lăsa goi și speriaţi. Dar, dacă Dumnezeu este temelia, atunci chiar și în mijlocul furtunii putem sta în picioare. Hristos ne-a avertizat că, acolo unde este comoara noastră, acolo va fi și inima noastră (Matei 6:21).
În cele din urmă, dacă ne antrenăm inima să răspundă cu speranţă, nu cu frică, am câștigat deja mai multe decât puteam spera. Aceasta este adevărata victorie care se poate obţine în mijlocul instabilităţii.