„A murit Dumnezeu?“, întreba coperta revistei Time pe 8 aprilie 1966. După 3 ani şi jumătate (26 decembrie 1969), publicaţia schimba întrebarea: „Revine Dumnezeu la viaţă?“
Aceasta este tensiunea cu care se confruntă atât creştinii care în secret se tem că Dumnezeu nu există, precum şi ateii care se întreabă dacă nu cumva se înşală. E firesc să existe mai puţină credinţă, spune, pe de o parte, teoria secularizării, care pretinde că diminuarea credinţei în Dumnezeu şi a interesului pentru practica religioasă este urmarea firească a dezvoltării educaţiei și ştiinţei.
Nu există declin, spun, pe de altă parte, teoreticienii care susţin că religia suferă doar o transformare – printr-un accent sporit pe spiritualitate şi o îndepărtare de religia instituţionalizată. Iar omul de rând încearcă să navigheze cu dibăcie printre teorii, pentru a reuşi să-şi dea seama ce ar fi bine să creadă şi ce nu. Încercând să facă o sinteză obiectivă a declaraţiilor oamenilor de ştiinţă atei şi ale clericilor faimoși, mulţi încearcă o senzaţie de transpiraţie, pe care o mai răcoresc cu concluziile unor studii despre religie, pentru că studiile promit obiectivitatea statistică.
Problema cu studiile este că acestea se citesc adesea prost. Un studiu care stabileşte o corelaţie nu demonstrează în mod necesar şi o relaţie de tip cauză-efect. Creșterea numărului de oameni educaţi care nu mai cred în Dumnezeu nu înseamnă că dezvoltarea intelectuală presupune descoperirea inexistenţei lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă să citeşti prost un studiu.
Un nivel sporit de educaţie este corelat cu o sumă de alţi factori, cum ar fi, de pildă, o securitate existenţială sporită, datorată fie unei abordări diferite a vieţii, fie unui nivel de trai mai bun, fie altor factori. Astfel, în ţările dezvoltate, unde securitatea existenţială este mai bună, există şi o diluţie a credinţei în Dumnezeu. Dar este numai firesc să se întâmple astfel – când eşti mai sigur de viaţa ta, poţi deveni mai uşor independent faţă de Dumnezeul la care oamenii apelează mai ales atunci când au nevoie de sprijin.
Un raport cu privire la evoluţia globală a credinţei în Dumnezeu în ultimele decenii pare să confirme ideea de mai sus. Conform raportului, cele mai multe ţări înregistrează scăderi ale credinţei în Dumnezeu, conform cu teoria secularizării. Dar înainte de a duce gândul la capăt şi a prezice, pe firul acestei logici, că Dumnezeu va ieşi încet şi sigur din istorie, trebuie luate în considerare măcar o excepţie şi o constantă.
Mai întâi excepţia. În Rusia, Israel şi Slovenia s-au înregistrat creşteri semnificative şi consecvente ale nivelului de credinţă în Dumnezeu, iar raportul, fără să speculeze cu privire la cauze, nu exclude posibilitatea ca aceste excepţii să se reduplice pe viitor şi în alte ţări, pe fondul unor creşteri ale insecurităţii existenţiale sau al altor factori. Iar schimbările pot apărea neaşteptat uneori. Incredibilul procent, 20%, obţinut în primul tur de scrutin al alegerilor din Franţa de extrema de dreapta condusă de Marine Le Pen, e un exemplu care arată că lumea este vulnerabilă la scenarii aproape de neconceput.
Apoi constanta. Oamenii cred mai mult pe măsură ce îmbătrânesc, indiferent de epocă. Factorul vârstă influenţează constant îmbrăţişarea credinţei, iar diferenţa procentuală de până la 20 de puncte între vârstele tinere şi vârstele înaintate, cel mai probabil, demonstrează că perspectiva morţii rămâne un motor al marilor întrebări existenţiale.
În final, discuţia se mută pe alt plan, concluzia depinzând de cum vede cineva viitorul Planetei: vom reuşi un progres continuu care să ne elibereze în cele din urmă de absolut orice formă de insecuritate, devenind propriii noştri dumnezei? Şi chiar şi atunci, vom reuşi să învingem pragul fizic al morţii, sau cel puţin pe cel psihologic, astfel încât oamenii să nu mai aibă întrebări legate de această mare trecere?
Răspunsul nu este atât de greu pe cât pare. Există în mod clar o evoluţie a civilizaţiei, dar nu şi o schimbare a naturii umane. Indiferent cât de eficiente vor deveni constrângerile exterioare, fără o schimbare esenţială a însăşi naturii umane, nu poate fi eliminată insecuritatea existenţială. Iar în privinţa depăşirii morţii, orizontul de discuţii atinge şi mai evident domeniul science-fiction.
Norel Iacob este redactorul-șef al revistelor Semnele Timpului și ST Network.