Etichetă: istorie

Biografia unei dileme

„Dar cine ştie să facă bine şi nu face săvârşeşte un păcat!”(Iacov 4:17)

A crezut Martin Luther cu adevărat în Sola Scriptura?

Timp de zece ani, Luther a citit Biblia de două ori pe an. Prima lui Biblie era aşa de citită, încât el „cunoştea ce era pe fiecare pagină şi ştia unde putea fi găsit orice pasaj”[1]. Martin Luther este cel mai sonor nume în lista celor care au produs Reforma și au dus studierea Bibliei...

Iisus, Cel care sfidează toate definiţiile

„Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte». Dar Eu vă spun: «Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt»”(Matei 5:38-39).

De ce aș mai citi Biblia?

Când eram tânără, aș fi recomandat citirea Bibliei doar celor care aveau nevoie de o lectură care să îi ajute să adoarmă mai ușor. Altfel spus, nu mi se părea că aceasta era cea mai captivantă lectură, mai ales traducerea King James, singura versiune pe care o aveam la îndemână.

Constantin cel Mare și creștinul de mâna a doua

Pentru cei familiarizaţi cu rolul jucat de către Constantin cel Mare în evoluţia creștinismului, libertatea religioasă acordată creștinilor reprezintă elementul de referinţă care l-a recomandat să fie inclus în calendarul sfinţilor. Însă, partitura pe care a reprodus-o a fost de fapt un cântec de sirenă pe care suntem nevoiţi să îl interpretăm și astăzi.

Pe urmele descendenţilor „bunului samaritean“

Aceia dintre noi care sunt suficient de familiarizaţi cu Biblia cunosc detaliile parabolei samariteanului milos, cel care a salvat un iudeu tâlhărit, acordându-i primul ajutor și cheltuind bani pentru recuperarea lui.

Adevărul despre noi înșine

Istoria nu arată ca în filmele de la Hollywood. Oricât de truistică ar putea suna afirmaţia, ea încă este o surpriză, cel puţin parţială, pentru mulţi, care își imaginează că, deși istoria nu e chiar ca în filme, e totuși destul de aproape de reprezentările dramatice.

Este Biblia o carte de istorie?

Biblia este cea mai bine vândută carte din toate timpurile. Dar, deși oamenii știu de existenţa ei, destul de puţini au cunoștinţe despre ea sau își iau timp să descopere ce are Biblia de spus.

Pietrele le vorbesc celor dispuși să asculte

Biblia este parte a istoriei, şi studiul vestigiilor antice, pe de o parte, oferă o confirmare (externă) a informaţiilor conţinute doar în scrierile sacre, iar, pe de altă parte, oferă posibilitatea înţelegerii mai ample a contextului în care s-au petrecut evenimentele evocate de Biblie.

Istorie, adevăr și istoria adevărului

Ideea că Iisus cel istoric poate fi descoperit doar prin metodologia istorico-criticismului impune textului biblic un tipar limitativ de analiză.

Temeinicia manuscriselor biblice

Ce garanţii avem că textele de pe care s-au făcut traducerile moderne ale Bibliei reflectă originalul?

Poate fi Dumnezeu dat afară din istorie?

„A murit Dumnezeu?“, întreba coperta revistei Time pe 8 aprilie 1966. După 3 ani şi jumătate (26 decembrie 1969), publicaţia schimba întrebarea: „Revine Dumnezeu la viaţă?“

Veșnicia din inimile lor | Recenzie de carte

Cartea „Veșnicia din inimile lor“ prezintă argumente solide pentru monoteismul original, contraargumente implicite pentru darwinismul cultural şi, totodată, oferă implicit argumente antropologice şi lingvistice pentru validitatea imaginii biblice despre lume şi viaţă.

În faţa ușilor închise – Istorii cu tâlc despre Martorii lui Iehova

Pe vremuri, pentru a preveni intoxicaţia cu gaz metan, minerii care coborau în mină luau cu ei un canar într-o colivie. Micuţ și fragil, acesta murea la cea mai ușoară creștere a nivelului de metan din aer, iar pentru mineri era un semnal suficient că trebuie să părăsească mina.

Iisus Christos – mit sau istorie?

Când vorbim despre Iisus Christos, vorbim despre un Iisus proiectat de credincioşi identic cu personajul istoric Iisus? Sau Iisus este numai un produs al credinţei creştine? Iar dacă ar fi aşa, ar trebui să-L respingem pe Iisus cel istoric ca pe un mit creat ulterior de către creştini?

Rolul protestantismului în dezvoltarea culturii și civilizaţiei românești

„Din codru rupi o rămurea / Ce-i pasă codrului de ea! / Ce-i pasă lumii întregi / De moartea mea!”

De câte Biblii are nevoie o singură persoană?

„Avem nevoie de o astfel de Biblie”, susţinea reverendul Richard Cizik, vicepreședintele Asociaţiei Naţionale a Evanghelicilor din America, la publicarea primei Biblii Verzi, în 2010. Problemele de mediu actuale cer o Biblie ecologică, în care să fie marcate cu verde pasajele despre calitatea creaţiei divine și grija faţă de natura pe care ne-a încredinţat-o Dumnezeu,...

Românii – Creștini și invidioși

„Nu este nevoie de diavol ca să pierim, ajunge că ne invidiem unul pe altul”. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Întrebare: „Oare americanii presupun în...

Explozia de la Cernobîl: Întoarcerea la locul tragediei

La treizeci şi doi de ani distanţă de cel mai grav accident nuclear din istorie, consecinţele acestuia încă persistă, dincolo de perimetrul zonelor puternic contaminate. Și, în timp ce detaliile și întrebările fără răspuns ale acestei tragedii ne reţin atenţia doar atunci când sunt aduse în prim-plan de știrile legate de subiect, ele rămân osificate...

Cum a învins comunismul România

Prima generaţie de români care a văzut comunismul sosind pe șenilele Armatei Roșii nu a avut nevoie de prea mult pentru a-și da seama că viaţa nu mai poate fi reînnodată din punctul în care o întrerupsese al Doilea Război Mondial. Ideologia roșie a adus zvonuri de sfârșit pentru toţi cei care, la final de...

Război pentru Crăciun la Casa Albă

Cu ocazia Crăciunului, războiul cultural din America s-a mutat zilele acestea pe scena religioasă, una preferată de președintele american Donald Trump, pentru animarea periodică a bazei sale electorale, evanghelicii albi.