În era digitală, strălucirea albastră a unui ecran devine tot mai ușor surogat pentru activităţile specifice copilăriei, de la jocul cu păpuși sau mașinuţe la devorarea cărţilor de povești. Pe măsură ce vârsta copilului crește, oferta serviciilor tehnologice devine tot mai variată, iar imersiunea în acest univers, tot mai tentantă. În acest context, părinţii au un rol crucial în prevenirea și detectarea dependenţei, iar succesul depinde inclusiv de propria relaţie cu dispozitivele digitale.
„Crezusem că este vorba de o distracţie inofensivă. Nu am realizat că folosește lumea virtuală pe post de paradis, că trăiește într-o existenţă paralelă, în care putea sfida realitatea și complicaţiile ei.” Confesiunea îi aparţine mamei lui Connor, un băiat înghiţit ani de-a rândul de vârtejul lumii digitale, devenite antidot pentru orice neajuns din lumea reală.
La 10 ani, Connor a descoperit că lumea virtuală era una în care se simţea mereu validat și în care micile și marile drame ale vieţii de zi cu zi erau anesteziate de la primele apăsări de taste. Un accident de mașină care l-a lăsat cu un mers șchiopătat, divorţul părinţilor, mutarea în alt oraș și sentimentul că nu se poate integra printre noii săi colegi au fost principalii factori care l-au împins în mrejele dispozitivelor digitale. Șapte ani mai târziu era dependent de-a binelea de ecranul care-l purta într-o realitate cu mult mai respirabilă, iar părinţii lui ajunseseră pe culmile disperării după ce ședinţele la psiholog, antidepresivele, sportul și dietele speciale nu reușiseră să schimbe ceva.
Connor chiulea frecvent de la cursuri, nerăbdător să acceseze jocurile cu care pierdea, de altfel, mare parte din timpul nopţii. Când mama a început să-i limiteze timpul petrecut online, a fugit de mai multe ori de acasă, o dată lipsind suficient de mult încât părinţii să alerteze poliţia. Se furișa des la baie, iar într-o ocazie în care dispăruse de câteva ore, a fost găsit ascuns într-un dulap, complet absorbit de jocurile online.
Descoperise jocurile de rol online cu jucători multipli (Massive Multiplayer Online Role Playing Games) și lumea creionată de ele, una în care vârsta, sexul sau înfăţișarea nu are nicio importanţă. Jocurile de acest tip presupun interacţiunea unui număr mare de jucători, fiecare construindu-și personajul său și jucându-și rolul în echipă.
Grafica excelentă a jocurilor, acţiunea care stimulează dopamina și faptul că jocul nu se termină niciodată, nici nu poate fi pus pe pauză (dimpotrivă, răgazul de a lua masa te poate costa rămânerea în urma celorlalţi jucători) cresc foarte mult riscul dependenţei.
Un specialist în dependenţa de jocuri online le-a spus părinţilor deznădăjduiţi că recuperarea lui Connor va începe doar atunci când băiatul își va dori să se elibereze de această dependenţă. Deși speranţa se subţia cu fiecare eșec, într-o seară, atunci când avea 17 ani, Connor și-a anunţat mama că își dorește să pună capăt unei dependenţe dulci-amare. Prima dovadă că vorbise serios a venit foarte curând, când și-a vândut personajul virtual pentru 800 de dolari. Procesul vindecării deja începuse.
Nu toţi copiii captivaţi de ecran ajung în spirala dependenţei, dar, după cum mărturisește mama lui Connor, poate fi dificil pentru un părinte prins în iureșul sarcinilor zilnice să realizeze cum se schimbă conduita digitală a copilului său. Sau cât de important este să îi traseze copilului limite sănătoase în folosirea telefonului, înainte ca universul digital să-l înghită cu totul.
Cifrele care nu mint
Statisticile ne aduc sub ochi date menite să ne îngrijoreze: copiii de toate vârstele par să fie legaţi ombilical de orice dispozitiv conectat la internet, în timp ce supravegherea adulţilor lipsește sau e mai degrabă una superficială.
În 2011, 52% dintre copiii cu vârsta între 0 și 8 ani aveau acces la un dispozitiv digital, în timp ce în 2013, accesul crescuse la 75% la copiii de aceeași categorie de vârstă, potrivit datelor prezentate de Academia Americană de Pediatrie. Un studiu din 2015 a arătat că peste 96% dintre copiii între 0 și 4 ani avuseseră acces la un dispozitiv digital și că majoritatea copiilor cu vârsta de 2 ani foloseau zilnic un astfel de dispozitiv. Potrivit declaraţiilor părinţilor, majoritatea copiilor au urmărit programe de pe YouTube și Netflix. O minoritate semnificativă jucase diferite jocuri sau vizionase desene animate, în timp ce un procent mic de copii urmăriseră programe educaţionale sau aplicaţii de învăţare, precum cele pentru învăţarea numerelor sau alfabetului.
Peste 70% dintre adolescenţi se simt presaţi să răspundă imediat la mesajele sau notificările de pe reţelele de socializare, în timp ce 78% își verifică telefoanele cel puţin o dată pe oră, potrivit unui sondaj realizat în 2016 de Common Sense Media.
Un studiu realizat de Pew Research Center în 2015 a arătat că 24% dintre tinerii cu vârsta între 13 și 17 ani raportează că sunt online aproape în orice moment al zilei.
Un copil/adolescent din 4 are o relaţie disfuncţională cu smartphone-ul, a arătat un studiu publicat în BMC Psychiatry, care a analizat datele livrate de 41 de studii, la care au participat aproape 42.000 de subiecţi din Europa, Asia și America. Cercetarea a sugerat că utilizarea excesivă a telefonului se asociază cu o sănătate mintală precară, însă sunt necesare studii suplimentare care să confirme aceste rezultate, una dintre limitările cercetării fiind aceea că s-a folosit auto-raportarea mai degrabă decât diagnosticarea problemelor de sănătate mintală. Calitatea dovezilor este slabă, a admis dr. Nicola Kalk, coautor al studiului, dar suficientă pentru a continua investigaţiile. De altfel, primele date arată că o minoritate semnificativă de adolescenţi raportează comportamente similare cu cele ale persoanelor afectate de diverse dependenţe, a precizat Kalk.
Pentru un părinte, este foarte important să cunoască primele semne ale utilizării problematice a smartphone-ului, dar și primele indicii ale faptului că odrasla sa a virat spre o zonă de dependenţă.
Utilizare problematică sau dependenţă?
Poate fi destul de dificil pentru părinte să distingă între utilizarea normală și cea excesivă a telefonului, mai ales în cazul copiilor de vârstă mai mare, care folosesc dispozitivele digitale atât pentru divertisment, cât și pentru a realiza diferite sarcini școlare. În circumstanţele speciale create de pandemie, linia de demarcaţie este chiar mai dificil de trasat.
În orice caz, un părinte nu ar trebui să fie preocupat exclusiv de faptul că odrasla sa folosește dispozitive digitale, ci mai degrabă ar trebui să verifice aplicaţiile pe care acesta le folosește și modul în care le folosește, afirmă Katie Davis, profesor la Universitatea din Washington.
Psihoterapeuta Hilarie Cash trage câteva semnale menite să alarmeze un părinte de adolescent: schimbarea bruscă a stării de spirit a adolescentului atunci când telefonul nu este disponibil, absenţa de la diferite evenimente sociale din cauza timpului petrecut online, neglijarea somnului și a activităţilor cotidiene, minciuna și nerespectarea regulilor familiei cu privire la utilizarea telefonului.
Cercetători sud-coreeni au conceput un chestionar cu 10 întrebări pentru a identifica vulnerabilitatea la dependenţa de smartphone în cazul adolescenţilor. Printre semnele unei dependenţe deja instalate sau în curs de instalare se numără, potrivit cercetătorilor, dificultăţile de concentrare în clasă din cauza utilizării smartphone-ului, prezenţa durerilor de gât sau de încheieturi în timpul utilizării telefonului, nestarea provocată de lipsa accesului la telefon, îndreptarea gândurilor asupra telefonului chiar și atunci când acesta nu este folosit, verificarea continuă a ceea ce apare nou pe reţelele de socializare sau faptul că apropiaţii adolescentului îl avertizează că își petrece prea mult timp navigând pe telefon.
Citește și: Cum recunoști dependenţa de internet la copii și tineri
Neurologul pediatru Martin Kutscher remarcă faptul că, la momentul publicării DSM-5 (ultima ediţie a Manualului de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale, publicată în 2013), nu existau suficiente cercetări care să permită clasarea dependenţei de internet ca o afecţiune reală. De altfel, nici măcar denumirea afecţiunii nu este fixată încă, scrie Kutscher, inventariind o serie de nume folosite de cercetători pentru a desemna aceeași problemă: dependenţa de jocuri pe internet, tulburarea de folosire a internetului, iDisorder, utilizarea problematică a internetului, timpul problematic petrecut în faţa ecranului.
Criteriile dependenţei variază și ele în funcţie de cercetător, cele mai des evidenţiate fiind incapacitatea persoanei de a-și controla comportamentul și problemele provocate de acest comportament. Psihologul Kimberly Young, expertă în dependenţa de internet, formulează patru criterii ale acestui gen de dependenţă:
- Folosirea în exces a dispozitivelor digitale, mergând până la neglijarea împlinirii nevoilor de bază.
- Sevrajul care intervine la tentativele de renunţare și care include simptome precum furia, încordarea ori depresia.
- Toleranţa – relevă nevoia unei doze tot mai mari pentru a ajunge la același efect.
- Consecinţele negative ale comportamentului, precum conflicte, izolare socială, obiceiul de a minţi cu privire la folosirea internetului sau oboseala.
Există o serie de factori care explică natura generatoare de dependenţă a mediei digitale, potrivit neurologului Martin Lutscher și consilierului de sănătate mintală Natalie Rosin:
-
Accesul rapid
Tehnologia digitală este disponibilă permanent, notează Lutscher și Rosin, observând că părinţii găsesc că este comod din multe puncte de vedere să instaleze un televizor în camera copilului. Chiar și părinţii reticenţi la această idee sunt nevoiţi să accepte prezenţa unui calculator pentru teme cu acces la internet. Pentru că sunt practic omniprezente, mulţi adolescenţi nici măcar nu conștientizează cât de dependenţi au devenit de aceste dispozitive. Pe de altă parte, accesul rapid și silenţios pe care îl permite smartphone-ul facilitează folosirea lui fără ca părinţii să afle de fiecare incursiune în universul online.
-
Fascinaţia pe care o exercită tehnologia digitală
Oferta internetului este practic nelimitată, există programe și aplicaţii pentru gustul fiecăruia, iar experienţa multimedia antrenează mai multe simţuri, precum și atracţia creierului spre imagini în mișcare.
-
Satisfacerea unor nevoi psihice, în special în cazul adolescenţilor
Tehnologia permite exprimarea rapidă a instinctelor sexuale, crearea unor identităţi flexibile și satisface nevoia adolescenţilor de a-și declara independenţa; de asemenea, facilitează evadarea din faţa problemelor reale și distracţia permanentă, factori care concură la instalarea dependenţei, observă psihologul Catherine Steiner-Adair, în cartea The Big Disconnect: Protecting Childhood and Family Relationships in the Digital Age.
Ce fel de model ofer copilului meu?
Mai mult decât obsesia copiilor pentru un ecran, ar trebui să ne preocupe părinţii prezenţi doar pe jumătate, din același motiv – afirmă educatorul Erika Christakis, în cadrul unei analize ample despre efectele nocive ale conduitei digitale nepotrivite a părintelui. Deși este adevărat că părinţii de astăzi petrec mai mult timp cu copiii lor decât au reușit să petreacă generaţiile de dinainte, această prezenţă fizică este dublată nefericit de o distragere emoţională, spune Christakis, incriminând preocuparea excesivă a părinţilor pentru tehnologia digitală.
Părinţii de astăzi suferă de ceea ce expertul în tehnologie Linda Stone numea în urmă cu mai mult de două decenii: „atenţie parţială continuă”.
Este vorba, de fapt, de un stil nou de interacţiune părinte-copil, unul care întrerupe vechiul model bazat pe comunicare receptivă, un pilon al învăţării umane, așa că „suntem pe un teritoriu neexplorat”, conchide Christakis.
Dincolo de faptul că trebuie să fie atent la timpul pe care îl petrece în mediul online în prezenţa copiilor, părintele trebuie să fie vigilent pentru a depista orice indiciu că relaţia copilului cu telefonul inteligent devine nocivă.
„Când te întrebi cât de mică poarte fi vârsta la care cineva poate fi în pericolul de dependenţă, de fapt adevărata întrebare care ar trebui pusă este cât de mică poate fi vârsta la care cineva poate fi afectat de un smartphone”, declară profesorul Adam Alter. Nu există nicio vârstă la care timpul petrecut în faţa ecranului să fie inofensiv; îndată ce un copil începe să petreacă timp pe un dispozitiv conectat la internet, timp pe care l-ar putea folosi în interacţiunile cu alţii, se naște deja posibilitatea compromiterii bunăstării lui, explică Alter. Pentru a evita acest scenariu, profesorul crede că părintelui îi revine rolul de a descoperi primele semne ale distragerii, decuplării de la viaţa reală sau ale nefericirii care urmează folosirii necorespunzătoare a tehnologiei.
Strategii de gestionare corectă a tehnologiei digitale
Oricât de fascinantă este tehnologia, nu toate activităţile online dau dependenţă. Printre cele mai susceptibile la crearea dependenţei se numără activităţile interactive care au loc în timp real (precum jocurile interactive), activităţile plurisenzoriale (care conţin și sunet, și video) sau jocurile de rol online cu jucători multipli, deja amintite. Pe de altă parte, timpul petrecut comunicând cu prietenii sau căutarea de informaţii pe anumite teme tind să dea mai puţină dependenţă. Cunoscând tipul de activitate online în care este implicat copilul, părintele poate construi cu mai multă ușurinţă strategii pentru a-l ajuta să menţină un echilibru sănătos.
Discuţiile sincere despre beneficiile și riscurile navigării online reprezintă un punct de pornire promiţător. Este dificil să lași telefonul deoparte, fie că ești copil, fie că ești adult, pentru că fiecare notificare vine cu o descărcare de dopamină, iar faptul că nu știm exact când vine notificarea face totul cu mult mai interesant, scrie directorul pentru educaţie al organizaţiei MediaSmart, Matthew Johnson. Demonizarea tehnologiei va risipi orice interes al copiilor pentru un dialog pe această temă, scrie Johnson, explicând că o discuţie în care părinţii să vorbească despre metodele la care recurg ei înșiși pentru a-și tempera dorinţa de a naviga online, despre beneficiile folosirii smartphone-ului, dar și despre frumuseţea și importanţa activităţilor offline poate fi de departe mai rodnică.
Stabilirea limitelor, a duratei acceptabile pentru folosirea telefonului și a zonelor fără tehnologie (de exemplu, în timpul nopţii, la masă sau înainte de rezolvarea temelor) este, de asemenea, o măsură absolut necesară dacă vrem să învăţăm copiii să folosească în mod inteligent tehnologia media.
Regulile stabilite trebuie respectate inclusiv de părinţi, subliniază Gail Bell, cofondatorul Parenting Power, explicând că, potrivit studiilor, trasarea unor reguli pe care toată familia le respectă facilitează formarea obiceiurilor bune.
Aplicaţiile care limitează timpul petrecut de copii pe site-uri ca YouTube reprezintă un instrument necesar în timp ce ajutăm copiii să își dezvolte autocontrolul. Cronometrul ar trebui să devină un prieten bun al copilului și el nu ar trebui folosit ca pedeapsă, ci pentru a marca trecerea spre altă activitate.
Învăţarea copilului să evalueze informaţiile de pe internet reprezintă o altă responsabilitate care îi evine adultului. Abilitatea de a evalua critic informaţiile nu se dezvoltă în mod automat nici la vârste mai mari, dacă nu este modelată de părinţi și educatori. Un studiu realizat pe 100 de studenţi a arătat că niciunul dintre ei nu verificase vreodată pregătirea pe care o au autorii unui site și că o treime nu știau că motoarele de căutare pot conţine linkuri plătite.
Biblioteca Universităţii din Illinois recomandă o serie de tehnici de evaluare a unui site: Cine a recomandat site-ul (dacă este citat de alt site de încredere sau recomandat de un profesor este mai credibil)? Cine a scris informaţia (pregătirea autorului, informaţiile de contact)? Care este scopul site-ului? Cât de exactă este informaţia (dacă sunt precizate sursele, există bibliografie, dacă informaţia este actualizată)?
Citește și: Dincolo de mirajul ecranului. Efectele tehnologiei digitale asupra copiilor
În cazul dependenţei, trebuie aplicate câteva principii de bază. Prevenţia rămâne medicamentul cel mai bun, scrie neurologul Martin Kutscher, subliniind că stabilirea regulilor și a limitelor stă la baza prevenirii dependenţei de internat. Obiectivul realist care trebuie urmărit este folosirea moderată a tehnologiei media, nu abstinenţa totală. Zonele de abstinenţă rămân însă salvatoare (de exemplu, abstinenţa de la site-urile de pariuri sau folosirea telefonului după o anumită oră seara). Întrucât dependenţa este o boală, în care se intersectează factori psihologici, neuronali, biochimici și probabil genetici, intervenţia unui specialist nu poate fi ocolită, conchide Kutscher.
Educaţia digitală are nenumărate avantaje (de exemplu, cititul în format digital facilitează accesul la cărţi și informaţii în domenii cu resurse limitate), dispozitivele digitale fiind veritabile instrumente de învăţare și dezvoltare. Responsabilitatea pe care o are părintele este aceea de a ajuta copilul să înţeleagă că aceste instrumente nu trebuie să fie singurele cu care să exploreze lumea.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.