Dacă Făt-Frumos nu-și curma plânsul până nu obţinea promisiunea tinereţii fără bătrâneţe și a vieţii fără de moarte, copiii moderni se dovedesc mai rezonabili în dorinţele lor. Un ecran și o conexiune la internet pot reprezenta antidotul magic al oricărei stări de indispoziţie, viza de intrare pe un tărâm al făgăduinţei. Gestionarea conduitelor digitale ale copiilor rămâne însă una din provocările rolului de părinte, pentru că plonjarea în această Arcadie a tehnologiei e plină de riscuri.

Numărul de ore petrecute de un copil în faţa unui ecran (fie că e vorba de televizor, consolă de jocuri, calculator, smartphone, iPhone, iPad sau alt fel de tabletă) e în creștere necontrolată, potrivit datelor oferite de studiile recente. De asemeni, vârsta la care copiii au acces la un dispozitiv conectat la internet scade, în timp ce copii care abia dacă au ajuns la vârsta învăţării alfabetului mânuiesc cu dexteritate smartphonul părinţilor. Sau poate chiar pe cel personal.

În timp ce părinţii chestionaţi în cadrul unui studiu realizat în Marea Britanie apreciau că vârsta ideală pentru a avea propriul telefon este de 11 ani, același studiu constata că aproape 25% dintre copiii cu vârsta de 6 ani sau mai puţin au deja propriul lor telefon mobil și aproape jumătate dintre ei cheltuie până la 21 de ore pe săptămână efectuând apeluri, trimiţând mesaje, jucând jocuri, ascultând muzică sau vizionând diverse videoclipuri.

Faptul că un preșcolar consumă cu telefonul același număr de ore pe care un angajat cu jumătate de normă le petrece muncind e un motiv de îngrijorare, mai ales în condiţiile în care studiul a relevat că supravegerea adulţilor este adesea superficială, iar 8 din 10 părinţi nu limitează în vreun fel timpul petrecut de copii pe telefon. Imersiunea copiilor, de la cele mai mici vârste, în lumea digitală trebuie privită însă în contextul mai larg al comportamentului digital al adulţilor – și aceștia par să fi pierdut bătălia cu timpul petrecut în faţa unui ecran, exemplul pe care-l oferă copiilor fiind adesea parte din problemă mai degrabă decât parte din soluţie.

Din ce în ce mai timpurie, amprenta online a copiilor este (și) o problemă a părinţilor

Cel mai recent studiu australian legat de comportamentul online al copiilor arată o legătură puternică între modul în care se raportează un părinte la dispozitivele digitale și atitudinea copiilor faţă de acestea.

Aproape toţi adolescenţii din Australia, două treimi din copiii de vârstă școlară și o treime din preșcolari deţin propriul smartphone, conform The Royal Children’s Hospital National Child Health Poll 2017, un sondaj efectuat trimestrial în familiile australiene, care se concentrează asupra problemelor majore de sănătate ale copiilor și adolescenţilor.

Perioada pe care copiii australieni, chiar și cei de vârstă foarte mică, o petrec imobilizaţi în faţa ecranelor e deconcertantă: 14 ore pe săptămână în cazul sugarilor și al copiilor foarte mici, 26 de ore pentru grupa 2-5 ani, 32 de ore pentru grupa de vârstă 6-12 ani, în timp ce adolescenţii petrec 44 ore pe săptămână, mai mult decât echivalentul de timp al unui loc de muncă cu normă întreagă.

Cifrele nu mai arată însă la fel de surprinzător (sau poate capătă un sens mai clar) dacă le așezăm alături de cele livrate de adulţi – în medie, părinţii petrec 40 de ore pe săptămână în faţa unui monitor.

Există un model care se transmite de la o generaţie la alta – un părinte care investește mult timp în faţa unui ecran este foarte probabil să aibă un copil care să-i imite comportamentul, subliniază pediatrul Anthea Rhodes, directorul Sondajului australian privind Sănătatea Copiilor. De altfel, în aglomeraţia vieţii moderne, 85% dintre părinţii investigaţi admiteau că folosesc ecranul și pe post de babysitter, preferând să-și știe copiii ocupaţi, în timp ce ei își bifau liniștiţi sarcinile zilnice.

Monitorizând 55 de grupuri de părinţi și copii care luau masa la restaurantele fast-food, Jenny Radeski, pediatru la Centrul Medical din Boston, a remarcat că 40 dintre adulţi au așezat pe masă dispozitivele mobile și le-au folosit în cea mai mare parte a timpului, acordându-le mai multă atenţie decât copiilor.

Pe de altă parte, părinţii sunt responsabili pentru faptul că viaţa digitală a copiilor începe timpuriu, uneori înainte de naștere. Astfel, 23% dintre copii își încep viaţa digitală atunci când părinţii încarcă scanările sonografice prenatale pe Internet, potrivit unui studiu din 2010 al companiei AVG, care a investigat mame din America de Nord (SUA și Canada), UE5 (Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia și Spania), Australia / Noua Zeelandă și Japonia.

Dincolo de discuţia despre conflictul dintre libertatea părinţilor de a posta și dreptul copilului la viaţă privată sau despre riscurile asociate partajării de informaţii personale se conturează problema unui model pe care copiii l-ar putea prelua fără îndeajuns discernământ. În definitiv, cum ar putea copilul să înţeleagă nevoia de reticenţă în împărtășirea detaliilor intime, câtă vreme un părinte postează (conform unui studiu efectuat în 2016 în Marea Britanie) 1.498 de fotografii ale copilului său până la vârsta de 5 ani?

Iar a cheltui timp preţios în mediul online în scopuri care ţin mai mult de divertisment nu este un exemplu sănătos care să poată fi oferit copiilor. În definitiv, ei sunt deja tentaţi să se lipească de ecranele dispozitivelor mobile pentru mult mai multă vreme decât cred părinţii lor că ar fi sigur să o facă. Majoritatea studiilor efectuate pe acest subiect ajung la concluzia că ecranul nu este un companion de încredere pentru bunăstarea copilului, în ciuda puterii sale magice de a-l ţine ocupat pe termen nelimitat.

Ce trebuie să știe un părinte despre relaţia adolescentului cu tehnologia digitală

Nu există un consens absolut asupra impactului tehnologiei asupra copiilor, însă balanţa studiilor și recomandărilor înclină de partea limitării timpului petrecut în faţa ecranelor.

Totuși, există și studii care suţin că o creștere a expunerii digitale a copilului nu ar interfera cu bunăstarea lui fizică sau emoţională. Astfel, un studiu care a colectat date de la 20.000 de părinţi și care a fost publicat anul trecut de Oxford Internet Institute și Universitatea din Cardiff a concluzionat că nu există o corelaţie între limitarea utilizării dispozitivelor electronice și creșterea bunăstării copiilor. Potrivit autorului principal al studiului, dr. Andrew Pryzbylski, mai importante decât timpul cheltuit în faţa ecranului sunt regulile stabilite de părinţi și disponibilitatea acestora de a explora lumea digitală alături de copiii lor.

Modul în care un copil folosește ecranul este un predictor mai bun al problemelor emoţionale și sociale decât timpul pe care îl petrece în faţa lui, conchide un studiu efectuat în 2017 de Universitatea din Michigan.

Este greșit însă să ne concentrăm exclusiv pe calitatea conţinutului, susţine Jean Twenge, care predă psihologie la Universitatea de Stat din San Diego și este autoarea cărţii iGen, în care descrie prima generaţie care își petrece adolescenţa în epoca smartphone-ului. Generaţia post-milenialilor e foarte diferită de generaţia care a precedat-o, și nu doar în ce privește relaţia cu tehnologia – socializează diferit, își petrece altfel timpul, are atitudini diferite faţă de politică, sexualitate sau religie. E o generaţie mai în siguranţă din punct de vedere fizic, pentru că membrii ei își petrec mult timp acasă, departe de traficul sălbatic sau de petrecerile scăldate în alcool. Paradoxal însă, e o generaţie foarte vulnerabilă din punct de vedere psihic, Twenge vorbind despre faptul că se află în pragul „celei mai grave crize de sănătate mintală din ultimele decenii”.

Există o corelaţie pozitivă între numărul de ore petrecute în faţa ecranului și gradul de nefericire resimţit de adolescenţi, precum și o creștere a simptomelor depresive în rândul adolescenţilor care petrec 5 sau mai multe ore pe zi în compania dispozitivelor digitale, conform studiului coordonat de Twenge, care prelucrează date colectate de la 360.000 de adolescenţi. De asemenea, 40% din adolescenţi au dormit mai puţin de 7 ore pe noapte în 2015, privarea de somn fiind în creștere cu 58% faţă de anul 1991 și cu 17% faţă de 2009.

Nu ar trebui să ignorăm modul diferit în care adulţii și copiii privesc un telefon – dacă pentru unii dispozitivul înseamnă abia ceva mai mult decât un mijloc util de a comunica, pentru ceilalţi el reprezintă un calculator portabil, scrie Larry Rosen, profesor de psihologie la Universitatea de Stat din California. E ceva în neregulă însă cu notificările-fluviu care anunţă proprietarul telefonului că a sosit un mesaj important, și asta la orice oră din zi și din noapte, perturbând programul diurn și afectând somnul din timpul nopţii. De altfel, un adolescent din SUA trimite o medie de 3.339 de mesaje-text pe lună sau 6 texte în fiecare oră în care este treaz, potrivit unui studiu amplu realizat de The Nielsen Company.

Rosen mărturisește că abia la a șaptea carte scrisă pe tema tehnologiei – The Distracted Mind: Ancient Brains in a High-Tech World – a conștientizat cât de nociv se poate dovedi acest bombardament cu notificări și alerte pentru creier și pentru sănătate în general. Un studiu coordonat de colega lui Rosen, Nancy Cheever, intitulat Out of sight is not out of mind, a demonstrat că privarea elevilor de telefoanele mobile (fie că erau evacuate din sala de curs, fie că rămâneau pe pupitrele lor, închise), le-a indus o stare de anxietate utilizatorilor înrăiţi sau moderaţi de smartphone.

Există o explicaţie simplă a alunecării spre dependenţa de ecran, afirmă psihologul Miruna Stănculescu, ilustrând modul în care interacţiunea cu un device interactiv suprastimulează scoarţa cerebrală a copilului, cu un grad de dinamism inexistent în viaţa reală. Dar și cu un efort modest din partea acestora, pentru că „o tabletă oferă mult, cerând foarte puţin”.

Senzaţia trăită în momentul contactului cu lumina albastră a ecranului seamănă cu starea excitantă pe care o induce consumul de droguri, susţine Anna Lembke, profesor asistent de psihiatrie și știinţe comportamentale la Centrul Medical al Universităţii Stanford. „Ecranele telefoanelor inteligente activează aceeași zonă a creierului ca și opioidele sau canabisul. Căile de percepere a recompensei, mediate de dopamină, răspund luminii albastre a ecranelor într-un mod similar administrării opioidelor.”

Să oferi copilului tău un smartphone ar putea fi la fel de periculos ca atunci când i-ai oferi o sticlă de vin sau un gram de cocaină, afirmă Mandy Salgary, terapeut la clinica de reabilitare Harley Street, în cadrul unei conferinţe despre efectele dispozitivelor digitale asupra dezvoltării copiilor. De altfel, întâlnirea copiilor cu aceste dispozitive se constituie într-o experienţă suficient de fascinantă „ca să suprascrie toate instinctele naturale pe care le au copiii pentru mișcare, explorare și interacţiune socială”, spune Hilarie Cash, fondatoarea The reSTART Life Centre, unitate care tratează persoane dependente de tehnologia digitală, printre pacienţi numărându-se și copii de 13 ani.

Dependenţa de smartphone se poate instala ușor la un adolescent, pentru că acesta se află într-un moment vulnerabil al dezvoltării sale fizice și mintale, afirmă Lembke, menţionând dorinţa de popularitate a adolescenţilor, dar și vulnerabilitatea creierului în ce privește asumarea de riscuri, specifică acestei vârste. Astfel, ei ar putea fi convinși să trimită fotografii nud ori să acceseze aplicaţii precum Sarahah, care permite postarea de comentarii anonime despre cel care folosește aplicaţia și care a fost etichetată de Common Sense Media drept o invitaţie la hărţuire cibernetică.

De fapt, când abordăm tema dependenţei de ecran, e bine să știm că nu există nicio limită inferioară de vârstă absolut sigură, la care copilul să fie protejat de pericolele imersiunii în lumea virtuală, avertizează Adam Alter, profesor asociat de marketing la Universitatea din New York, autorul cărţii Irresistible: Rise of Addictive Technology and the Business of Keeping Us Hooked.

Deși în era tehnologiei nu ne putem dispensa de media online, Manfred Spitzer, neurolog și director medical al Spitalului Universitar Psihiatric din Ulm, susţine că e necesară maturitatea morală pentru a gestiona cu prudenţă și în beneficiu propriu un smartphone. Dacă vârsta de 14 ani nu implică destulă maturitate pentru obţinerea unui permis de conducere, Spitzer apreciază că nu poate fi nici vârsta potrivită expunerii la riscurile folosirii regulate a unui asemenea dispozitiv, după principiul „cu cât ești mai mic ca vârstă, cu atât vei suferi mai mult”.

Vârste fragede, daune mari

Cu mai mult de un deceniu în urmă, Academia Americană de Pediatrie făcea recomandarea de a nu lăsa copiii la televizor sau în faţa altui ecran până la vârsta de 2 ani. În 2016, Academia recomanda evitarea oricărui ecran pentru copiii cu vârsta sub 18 luni, cu excepţia convorbirilor video în care este implicată o persoană apropiată. Între 2 și 5 ani, utilizarea ecranului ar trebui limitată la o oră pe zi, iar peste 6 ani, recomandarea este de a plasa limite consecvente de timp și de supraveghere a copilului, pentru a avea siguranţă că materialele online nu privează copilul de timp pentru somn, activitate fizică și alte activităţi sănătoase.

Ceea ce urmărește copilul la o vârstă fragedă are impact asupra dezvoltării sale ulterioare – în primii 3 ani de viaţă, creierul copilului, care crește mai repede decât orice altă parte a corpului, este mai receptiv la influenţele pozitive și mai vulnerabil la cele negative decât va fi în oricare din anii următori.

Expunerea precoce a copiilor la televizor a fost corelată de studii cu întârzierea dezvoltării limbajului, tulburări de atenţie și de somn și cu utilizarea greșită a ecranului pe parcursul copilăriei. Deși convingerea multor părinţi este că programele tv/video pot constitui o sursă de instruire pentru copil, studiile au arătat că învăţarea are loc în condiţii optime când este predată de oameni, și nu de fotografii sau videoclipuri.

Excluderea ecranelor din viaţa copilului mic nu doar că protejează dezvoltarea creierului său, ci este importantă pentru crearea unei conexiuni sănătoase între părinţi și copii, afirmă Yolanda Reid Chassiakos, autorul principal al Children and Adolescents and Digital Media Technical Report. Chiar și când e vorba de un sugar, nevoia de atenţie este semnificativă, de aceea este contraindicat ca în timpul alăptării mama să fie cu ochii pe telefon. De fapt, cu cât copiii de vârstă mică interacţionează mai mult faţă către faţă cu adulţii – și în special cu propriii lor părinţi – cu atât creierul lor se dezvoltă mai bine, susţine Chassiakos.

Suprautilizarea mediului digital de la vârste fragede ar putea să ducă la demenţă digitală – un termen cu o sonoritate mai mult decât provocatoare, pe care profesorul Manfred Spitzer l-a preluat de la medicii sud-coreeni și l-a popularizat, în încercarea de a avertiza că degradarea creierului are loc într-un ritm mai accelerat atunci când nu mai asimilăm informaţii și nu ne mai exersăm gândirea.

Ce este demenţa digitală și cum ne protejăm de ea

În cartea sa Demenţa digitală, profesorul Spitzer îl citează pe specialistul în internet Nicholas Carr, care relatează despre efectele negative resimţite în urma navigării asidue pe internet: „ Fie că sunt online sau nu, mintea mea așteaptă acum să primească informaţia în modul în care o răspândește internetul: într-un curent de particule care se mișcă cu repeziciune. (…) Cu cât folosești mai mult internetul, cu atât mai mult trebuie să lupţi pentru a sta concentrat asupra unor părţi mai mari de text.”

Multitaskingul – efectuarea concomitentă a mai multor activităţi diferite sau folosirea simultană a unor dispozitive digitale – se poate solda cu o atenţie defectuoasă și cu dezvoltarea superficialităţii și ineficienţei, susţine Spitzer.

Creierul trebuie educat intensiv în primii 25 de ani de viaţă, spune psihiatrul într-un interviu acordat emisiunii Garantat 100% , pentru ca declinul mintal să fie amânat pentru o vârstă cât mai înaintată. Tehnologia digitală degrevează creierul tocmai de acest efort vital dezvoltării și conservării sale, iar despre efectele acestui transfer de activitate mintală nu se vorbește îndeajuns de mult.

Spitzer amintește un buchet de studii care descurajează folosirea smartphone-ului, de la cele care arată că empatia pentru părinţi și prieteni scade direct proporţional cu navigarea online până la cele care semnalează apariţia depresiei, a metabolismului pre-diabet legat de somnul insuficient sau a creșterii obezităţii în rândul copiilor și adolescenţilor. De asemeni, psihiatrul punctează faptul că marii producători de tehnologie digitală interzic sau limitează accesul copiilor și nepoţilor la dispozitivele digitale, tocmai din cauza efectelor indezirabile ale acestora.

Pași spre restabilirea echilibrului

Nu putem nega faptul că dispozitivele digitale ne simplifică viaţa, ne ameliorează productivitatea și infuzează o doză de divertisment în agitaţia cotidiană, amintește Manfred Spitzer în cartea sa, subliniind însă nevoia de a le folosi inteligent, dar mai ales de a reduce dramatic utilizarea lor în prima parte a copilăriei.

„Fiecare zi pe care un copil a petrecut-o fără dispozitive digitale este un timp câștigat”, plusează Spitzer.

Să-ţi convingi copilul că trebuie să limiteze timpul petrecut online nu este chiar cea mai ușoară sarcină a unui părinte, însă acesta se poate achita cu succes de ea dacă este perseverent în deciziile sale, iar exemplul său transmite ideea de echilibru.

În timp ce copiii se vor opune tentativelor parentale de modificare a conduitei digitale, părintele trebuie să știe că reacţiile acestea sunt cât se poate de normale, subliniază Susan Stiffelman, autoarea mai multor cărţi despre parenting. Un copil supărat, plictisit sau anxios din cauză că nu mai are acces nelimitat în universul digital reacţionează așa cum e previzibil să o facă, mai ales dacă prietenii și colegii săi nu sunt supuși unei astfel de restricţii. Este însă rolul părintelui acela de a stabili limite, de a supraveghea respectarea lor, de a menţine deschis dialogul despre beneficiile și pericolele lumii online, ajutând copiii, într-un final, „să dezvolte obiceiuri care să îi ajute să facă uz de lumea digitală, fără a fi înghiţiţi în întregime de ea”, conchide Stiffelman.

Steven Gortmaker și Kaley Skapinsky, doi experţi de la Școala de Sănătate Publică de la Harvard, oferă un ghid gratuit, Outsmarting the Smart Screens: A Parent’s Guide to the Tools That Are Here to Help, pentru a ajuta părinţii să identifice limite sănătoase și să înlocuiască timpul petrecut în faţa ecranului cu activităţi generatoare de bunăstare pentru copil. Copiii mici nu ar trebui să aibă telefoane sau televizoare în camerele lor, iar stabilirea unor limite rezonabile în utilizarea tehnologiei digitale nu e o cauză pierdută nici măcar atunci când este vorba de adolescenţi, susţin cei doi specialiști.

Și, desigur, nu doar aspectul cantitativ ar trebui să fie în raza de vigilenţă a părintelui. Conţinutul nutritiv al unui aliment e cel puţin la fel de important ca numărul de calorii al acestuia, iar în lumea digitală regulile sunt aceleași, afirmă Jocelyn Brewer, psiholog specializat în „nutriţie digitală”. Pentru că folosirea ecranului pentru a menţine copilul liniștit creează un pattern mai anevoios de resetat, Brewer avertizează că distragerea copilului dintr-o stare neplăcută folosind ecranul e la fel de inoportună ca folosirea mâncării drept anestezic pentru perturbările emoţionale.

În cele din urmă, adevărul simplu pe care au nevoie să îl (re)înveţe – mai întâi părinţii, apoi și copiii – a fost sintetizat de Xander, unul din tinerii care au făcut terapie pentru a încerca să frângă dependenţa de media digitală: dincolo de lumina albastră a ecranului, există o lume întreagă de explorat, de savurat și de remodelat.