Potrivit unei cercetări realizate de Center for Middle East Policy al Brookings Institute cu privire la atitudinea americanilor faţă de Orientul Mijlociu și Israel, 79% dintre evanghelici[i] spun că ei cred că „violenţele care au loc în Orientul Mijlociu sunt un semn al apropierii sfârșitului.”
Spre deosebire de aceștia, doar 43% dintre creștinii care au declarat că nu sunt evanghelici cred că terorismul din Orientul Mijlociu este un semn al Apocalipsei.
Studiul a mai relevat și faptul că 72% dintre creștini și 81% dintre evanghelici cred că Christos va reveni, însă nu știu când, în timp ce doar 5% dintre creștini și 12% dintre evanghelici cred că Christos va reveni în timpul vieţii lor.
În plus, 75% dintre evanghelicii și 55% dintre creștinii care spun că Christos va reveni, cred că „este nevoie să se întâmple anumite lucruri în Israel” înaintea revenirii lui Christos, iar 63% dintre evanghelici și 51% dintre ceilalţi creștini cred că „este esenţial ca Israelul din zilele noastre să cuprindă toate teritoriile care au fost promise Israelului biblic în Vechiul Testament, pentru ca a doua venire să aibă loc”.
Rezultatele sunt semnificative, deoarece la nivel doctrinar toate bisericile creștine, evanghelice sau nu, cred în revenirea lui Iisus Christos: „Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morţii, și a cărui împărăţie nu va avea sfârșit”[ii]. Dincolo de obiectivitatea sau validitatea acestor așteptări, studiul relevă interesul și atenţia pe care credincioșii de diferite confesiuni le acordă acestei doctrine fundamentale a revenirii lui Iisus Christos.
Studiul coordonat de cercetătorul Shibley Telhami a fost realizat online în perioada 4-10 noiembrie, pe un eșantion de 875 de adulţi și pe unul de 863 de evanghelici declaraţi, având o marjă de eroare de 3-4%.
Citiţi și „Studiu: credinţa în a doua venire încetinește acţiunile împotriva încălzirii globale”
[i] Evanghelicii fac parte dintr-o mișcare mondială transdenominaţională din cadrul protestantismului, potrivit căreia esenţa Evangheliei constă în doctrina mântuirii prin har, prin credinţa în jertfa răscumpărătoare a lui Iisus Christos. Printre evanghelici se numără credincioșii adventiști, anabaptiști, anglicani, baptiști, calviniști, luterani, metodiști, penticostali etc.
[ii] Crezul ortodox și romano-catolic.
