„Căderea în păcat a perturbat totul, inclusiv creierul” – un adevăr pe care trebuie să-l recunoaștem pentru ca biserica să poată răspunde constructiv nevoilor celor care suferă de boli mintale.
Numărul necreștinilor care solicită consiliere este dublu faţă de cel al creștinilor practicanţi (33%, comparativ cu 15%), potrivit unui studiu publicat în 2018 de Barna Group. Diferenţa ar putea fi explicată prin faptul că unii credincioși cred în puterea vindecătoare a credinţei și în beneficiile apartenenţei la o comunitate creștină iubitoare, dar poate reflecta și stigma atașată bolii mintale – multe dintre biserici au acceptat mai greu faptul că suferinţa mintală necesită, la fel ca cea fizică, dincolo de rugăciune, ajutorul profesioniștilor din domeniul medical, explică raportul.
Atunci când se întoarce în timp, la anii adolescenţei sale, în care povara bolii mamei ei, care suferea de schizofrenie, a atârnat cel mai greu, autoarea creștină Amy Simpson realizează cât de mult i-a lipsit sprijinul pe care l-ar fi putut oferi biserica în mijlocul acestei dureri. Simpson povestește că în biserica ei subiectul bolilor mintale era tabu și că, cel mai probabil, fraţii lor de credinţă nu știau pur și simplu cum să ajute această familie, care nici măcar nu se putea ascunde în umbra anonimatului – tatăl fusese pastor timp de 10 ani și rămăsese foarte implicat în slujirea bisericii și în anii în care devenise simplu laic.
Inventariind motivele pentru care bolile mintale rămân un subiect sensibil în cele mai multe biserici, Simpson amintește că cei mai mulţi dintre noi ne simţim intimidaţi în faţa afecţiunii psihice, pentru că nu avem instruirea și calificarea care să ne ofere curajul de a ne implica, deși creștinii ar trebui să fie primii care să respingă marginalizarea bolnavului și fricile iraţionale legate de acest subiect.
Nu suntem imuni la suferinţa mintală
„Carnea poate suporta doar un anumit număr de răni și nimic mai mult, dar sufletul poate sângera în zece mii de moduri și poate muri iar și iar în fiecare oră”, scria teologul și celebrul predicator Charles Spurgeon, descriind din experienţă durerile luptei crunte (și adesea tăcute) cu depresia. Vorbind despre acest „prinţ al predicatorilor”, pastorul și scriitorul David Jeremiah sublinia că, în cei 57 de ani de viaţă, Spurgeon a realizat mai mult decât ar fi reușit alţii să o facă în două vieţi – a scris 135 de cărţi, nenumărate scrisori, a publicat peste 3.500 de predici și a predat la Pastor’s College –, deși sănătatea lui psihică era plăpândă. A suferit episoade prelungite de depresie și anxietate și a fost ţintuit la pat săptămâni la rând de dureri fizice și manifestări psihice chinuitoare.[1]
„Carnea poate suporta doar un anumit număr de răni și nimic mai mult, dar sufletul poate sângera în zece mii de moduri și poate muri iar și iar în fiecare oră.”
Creștinii se simt adesea neputincioși în lupta lor cu depresia, punctează scriitoarea Diana Gruver, subliniind că e recunoscătoare că Spurgeon a vorbit despre faptul că este posibil să fii bun creștin și deprimat în același timp. Renumitul predicator a întocmit chiar o listă cu situaţiile în care poţi fi mai susceptibil la depresie (boală prelungită, o muncă intelectuală foarte intensă, izolarea sau singurătatea, sedentarismul, perioada care precedă sau urmează succesului etc.), subliniind că există situaţii în care depresia vine fără niciun motiv. „Cel care a fost în această temniţă întunecată cunoaște drumul către pâine și apă”, scria Spurgeon, sfătuindu-i pe cei care au traversat văile depresiei să-i ajute pe aceia care se află în același loc și susţinând că utilitatea creștinului nu se încheie în perioadele de depresie.
Acesta este un mesaj de care avem nevoie, scrie Gruver, care a luptat, la rândul ei, cu depresia, în contextul în care creștinii se așteaptă să existe soluţii rapide, de preferinţă spirituale, la suferinţa psihică.
Nu suntem imuni la bolile psihice, așa cum nu putem ocoli nici bolile fizice, punctează pastorul Daryl Crouch, subliniind că, până la a doua venire a lui Iisus Hristos, nu vom primi înapoi toate lucrurile de care păcatul ne-a jefuit și că oamenii trebuie slujiţi în mijlocul provocărilor cu care se luptă. Doar că, așa cum admite și Crouch, adesea nu știm ce trebuie să facem atunci când ne întâlnim cu suferinţa psihică, în multiplele și sufocantele ei forme.
Biserica, prima ușă la care bat cei cu boli mintale
Surprinzător sau nu, numărul celor care caută ajutor în biserică pentru bolile mintale cu care se luptă este mai mare decât al celor care contactează un profesionist – potrivit unui studiu din 2003. Clerul continuă să aibă un rol crucial în sistemul de furnizare a îngrijirilor de sănătate mintală din SUA – atunci când oamenii se confruntă cu probleme de sănătate mintală, 25% dintre ei contactează clerul, în timp ce 16,7% merg la psihiatru și același procent apelează la ajutorul medicului generalist.
Numărul celor care caută ajutor în biserică pentru bolile mintale cu care se luptă este mai mare decât al celor care contactează un profesionist din domeniul medical.
Încă există puţine dovezi despre sprijinul pe care creștinii cu afecţiuni mintale îl primesc în biserica lor, dar autorii unui studiu din 2006 au constatat că persoanele care frecventează în mod obișnuit biserica cred că este responsabilitatea clerului de a consilia și acorda asistenţă celor care suferă de o tulburare mintală, iar persoanele de peste 60 de ani sunt mai predispuse să vadă în conducătorii lor spirituali o sursă de ajutor în acest sens.
Câteva studii mai vechi au constatat însă că membrii clerului petrec mai puţin de 10% din timpul lor oferind consiliere pastorală, iar sondaje efectuate între anii 1984 și 1995 au arătat că mulţi dintre membrii clerului nu au o instruire adecvată pentru a identifica semnele tulburărilor psihice și a furniza consilierea de care este nevoie. Cercetătorii au descoperit și că, în mai puţin de 10% din cazuri, membrii clerului își trimit enoriașii la specialiștii de sănătate mintală pentru a-și rezolva problemele de sănătate emoţională și că există în general un nivel scăzut de cooperare între cler și furnizorii de servicii medicale.
Problemele de sănătate mintală apar la intersecţia mai multor factori (familiali, biologici, spirituali, de personalitate, de mediu), iar impactul evenimentelor traumatice (precum abuzul suferit în copilărie sau dezastrele naturale) asupra sănătăţii mintale este recunoscut astăzi, explică psihologii Gladys Mwiti și Bradford Smith. Mii de persoane cu tulburări mintale se luptă cu stigmatizarea, abuzul fizic și sexual, sunt tratate ca și cum ar avea deficienţe spirituale și se confruntă cu o mortalitate crescută, lucru care reflectă indiferenţa cu care societatea, dar și biserica se raportează la problemele de sănătate mintală, spun cei doi psihologi.
De fapt, la nivel global, numai 50% dintre persoanele cu afecţiuni mintale primesc tratamentul de care au nevoie, iar procentul ajunge chiar la 90% în ţările slab dezvoltate economic.
Statisticile arată că, în SUA, jumătate dintre afecţiunile mintale debutează până la 14 ani și 75% până la 24 de ani. Majoritatea celor care suferă de o problemă de sănătate mintală nu vor primi niciodată tratamentul de care au nevoie, iar perioada medie de la debutul bolii până la primul tratament, în cazul celor care ajung totuși să fie trataţi, este de 11 ani – ceea ce înseamnă, cel mai probabil, că vor târî după ei sechelele bolii pentru tot restul vieţii.
Liderii creștini și nevoia de instruire legată de bolile mintale
Cea mai bună susţinere pe care o poate primi o persoană care luptă cu suferinţa mintală vine din partea unei comunităţi care știe să fie lângă ea și nevoile ei, preluând o parte din povara pe care aceasta este nevoită să o poarte în fiecare zi – aceasta este concluzia la care a ajuns Amy Simpson după experienţa dureroasă pe care a traversat-o.
Pentru a oferi ajutor, liderii bisericilor creștine au nevoie, în primul rând, să înveţe cum să ajute, având în vedere că mulţi se consideră slab echipaţi pentru acest gen de slujire. Biserica pare să fi făcut progrese în înţelegerea bolilor mintale, dar nevoia de instruire a clerului rămâne una pregnantă, conchide un studiu publicat anul trecut de York University.
Efectuat pe un eșantion mic, studiul a arătat că există perspective diferite a pastorilor creștini asupra bolilor mintale și că mulţi sunt rezervaţi faţă de colaborarea cu furnizorii laici de servicii în domeniul sănătăţii mintale.
Cercetări anterioare au arătat că, deși pastorii sunt consideraţi lucrători din prima linie în lupta cu tulburările mintale, ei pot avea convingeri greșite legate de acest gen de afecţiuni și că foarte puţini (13%, potrivit unui studiu din 2003) spun că sunt pregătiţi pentru a gestiona problemele de sănătate mintală care apar în biserica lor.
Te-ar putea interesa și: Cum poţi ajuta cu adevărat pe cineva care suferă de depresie
Studiul realizat de York University recomandă participarea liderilor religioși la cursuri despre sănătatea mintală, precum și educarea continuă în acest domeniu, subliniind totodată faptul că această instruire nu îi califică pentru diagnosticarea și tratarea bolilor mintale, ci îi ajută să devină mai buni lucrători din prima linie, inclusiv în ce privește identificarea problemelor de sănătate mintală din comunitatea pe care o păstoresc.
De asemenea, cercetarea evidenţiază nevoia de colaborare între liderii creștini și furnizorii laici de servicii pentru sănătate mintală, în vederea îngrijirii holistice a pacienţilor (unul dintre pastorii participanţi la studiu a punctat o problemă care afectează deopotrivă lumea religioasă și pe cea seculară: „pastorii nu au pregătire medicală și nici psihiatrii nu au pregătire spirituală”).
Cum să facem din biserică un loc al recuperării
Discutând despre amploarea crizei de sănătate mintală din societatea americană, profesorul de psihiatrie Matthew Stanford subliniază că partea luminoasă a problemei este că oamenii se îndreaptă pentru ajutor spre biserică.
Latura mai puţin roz se referă la faptul că nici măcar jumătate dintre biserici nu sunt pregătite să se ridice la înălţimea acestui rol, de slujire a unui segment care trece prin suferinţe devastatoare, chiar dacă adesea puţin vizibile. Pastorii presupun uneori că aceia care le caută ajutorul nu sunt chiar atât de bolnavi, deși, în realitate, statisticile arată că persoanele care contactează membrii clerului suferă de boli mintale la fel de grave ca aceia care ajung în cabinetul psihiatrului, dar numai un sfert dintre biserici au o abordare structurată a îngrijirii acestora, punctează Stanford.
O biserică bine echipată pentru a-i ajuta pe cei cu probleme de sănătate mintală este cea care îndeplinește patru condiţii majore („cei 4 R”):
- Recunoaște semnele unei tulburări mintale;
- Recomandă un furnizor de servicii de sănătate mintală și poate pune în legătură pacientul cu specialiștii în sănătate mintală;
- Relaţionează într-un mod plin de compasiune cu persoana suferindă și cu membrii familiei sale;
- Regândește și desfășoară programe de refacere, slujind astfel nevoilor speciale pe care le au cei care se luptă cu bolile mintale.
Suntem înclinaţi să credem că doar bisericile mari, cu resurse financiare considerabile, pot face faţă în mod constructiv problemelor de sănătate mintală, dar Standford spune că cea mai mică biserică pe care a pregătit-o pentru a sluji în această direcţie avea doar 15 membri. Deși lipsită de resurse, biserica a fost instruită să recunoască indiciile unei probleme în sfera sănătăţii psihice și să ofere un număr de telefon unde cei care au nevoie pot fi direcţionaţi spre un furnizor de servicii de sănătate din comunitatea lor.
Biserica nu poate (și nici nu trebuie) să facă totul, dar trebuie să își extindă slujirea – centrată mai ales pe componenta spirituală – la nevoile fizice și mintale ale indivizilor, concluzionează psihiatrul, subliniind că biserica este locul potrivit pentru recuperare, pentru că are de oferit ceva dincolo de ceea ce oferă lumea, „o speranţă care transcende circumstanţele”.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.