Într-o vreme în care, în pofida succeselor medicinei, alunecăm tot mai adânc în umbra bolilor anevoie de vindecat, se rostesc multe rugăciuni pentru vindecare. Vedem însă mult prea puţine cazuri de vindecare miraculoasă, așa că unii se întreabă dacă aceste rugăciuni aparent neascultate au vreo noimă.

Este una dintre cărţile pe care le reiau din când în când și una căreia îi știu foarte bine coperta (deși aș putea spune astfel despre multe altele, pe care culoarea sau un alt detaliu exterior mă ajută să le identific cu mult mai repede decât un sistem de aranjare oarecum inutil, câtă vreme am năravul de a schimba mereu locul fiecăreia dintre ele).

Într-un fel, am citit-o mereu cu gândul la alţii, pentru că nu am trăit încă Neașteptata întorsătură a vieţii pe care o anunţă titlul. Mă pierd însă uneori în imaginea ceţoasă de pe copertă: linii ferate între care s-a așternut o zăpadă murdară, o garnitură de tren abia schiţată și un călător în haine posomorâte care așteaptă, cu capul în pământ, și un altul care se îndepărtează de gara micuţă. Imaginea îmi dă senzaţia de capăt de lume, de singurătate adâncă și de zădărnicie densă: poate trenul va veni la timp ori poate că va întârzia; poate că niciun tren de călători nu trece, de fapt, pe șinele acelea jilave sau poate că nimeni nu-l așteaptă pe omul cu haine cernite, ori de unde ar veni și ori încotro ar merge.

O vreme, cartea aceasta a lipsit din bibliotecă. O ceruse prietena mea, curând după ce fusese diagnosticată cu cancer. Un an și ceva mai târziu, cartea revenea la proprietarul ei de drept, pentru că istoria prietenei mele nu se încheiase așa cum sperasem noi.

Într-una din zile am răsfoit-o și am găsit printre filele ei mai multe notiţe. Era scrisul ei, dar nu și impresiile și gândurile ei, așa cum am crezut în prima clipă. Copiase frânturi din gândurile, rugăciunile și concluziile autorului. Uneori, un străin ţi se poate părea mai apropiat decât toţi aceia care te înconjoară fără să poată înţelege, în ciuda oricăror bune intenţii, zbuciumul și nevoile celui care târăște după el un diagnostic-sentinţă.

Dumnezeu Însuși poate părea departe atunci când rugăciunile pentru vindecare se lovesc de un cer de aramă, din care nu se slobozește nicio asigurare de viaţă lungă și sănătoasă, așa cum ne-o dorim și ne-o urăm unii altora.

Privind rugăciunea prin ochiul știinţei

Rugăciunile străinilor nu au avut efect asupra recuperării persoanelor supuse unei intervenţii chirurgicale cardiace, a constatat un studiu riguros, desfășurat de-a lungul unui deceniu și publicat în 2006 în The American Heart Journal.

Studii anterioare ajunseseră la rezultate mixte, iar dr. Herbert Benson, coordonatorul echipei de cercetători, a declarat că nici această investigaţie nu reprezintă ultimul cuvânt pe subiectul rugăciunii pentru vindecare. Unii dintre cercetători s-au întrebat dacă nu cumva faptul că pacienţii știu că persoane necunoscute lor se roagă pentru ei îi determină să se îngrijoreze că sunt cu adevărat într-o stare gravă. Dean Marek, coautor al raportului, a subliniat că studiul nu aduce informaţii despre efectul rugăciunii personale sau a celor apropiaţi.

Alţi experţi au ridicat însă semne de întrebare cu privire la utilitatea și oportunitatea acestui demers, care face din rugăciune un obiect de studiu știinţific.

Problema studierii religiei prin metode ce aparţin știinţei are ca rezultat reducerea religiei la elemente de bază ce pot fi cuantificate. Ori, asta înseamnă a face știinţă într-un mod inadecvat și a face religie într-o modalitate inadecvată”, a declarat Richard Sloan, profesor de medicină comportamentală la Universitatea Columbia.

De altfel, pentru credincioșii care au exerciţiul rugăciunii, concluziile studiului nu reușit să-i demoralizeze. Bob Barth, pastor la Silent Unity, din Missouri (una dintre bisericile care s-au rugat pentru pacienţii analizaţi în cadrul studiului), a declarat că rezultatele nepromiţătoare obţinute nu vor afecta misiunea bisericii, pentru că membrii știu din experienţa lor că rugăciunea are putere.

Rugăciunea pare să producă schimbări în viaţa multor oameni, afirmă Harold G. Koenig, director al Centrului pentru Spiritualitate, Teologie și Sănătate din cadrul Centrului Medical al Universităţii Duke. În activitatea sa, Koenig a remarcat că și alte activităţi religioase (precum studierea Bibliei sau participarea la slujbele religioase) modifică în bine starea pacienţilor.

Pierdem ceva esenţial din vedere atunci când privim sănătatea doar prin dimensiunea ei fizică, spune reverendul Georgine Buckwalter, care a fost capelan pentru o perioadă mai lungă. Rugăciunea poate micșora anxietatea, echipează mai bine pacienţii pentru lupta cu boala și, chiar și atunci când nu aduce o vindecare miraculoasă, ajută persoana să se elibereze de presiunea circumstanţelor și să poată spune: „Sunt împăcat(ă) sufletește.”

Candidaţi la vindecare

Drumul durerii e întotdeauna singuratic, oricât de mulţi ar fi cei care ne înconjoară. E o luptă corp la corp cu frici cărora nu le bănuiai tăișul, cu speranţe dulci și amare, cu manifestări stranii ale unui trup care te trădează, cu sfaturi necerute, ochi curioși disecându-ţi degradarea și voci sigure pe ele trasând itinerarii ale vindecării fizice și spirituale.

Este, de asemenea, un drum al (re)descoperirii unui Dumnezeu pe care mintea asediată de durere încearcă să-L repereze în întuneric.

Adesea, oamenii prinși în menghina necazului cred (sau li se spune) că nu se roagă așa cum trebuie sau că nu acţionează într-un mod adecvat pentru a fi eliberaţi din strâmtorare. Autorul creștin Morris Venden analizează însă o serie de rugăciuni ascultate și consemnate în Biblie și constată că există multe vești bune pe acest subiect.

Prima veste bună este legată de eterogenitatea celor care au fost vindecaţi: bărbaţi și femei, persoane de toate vârstele, de la copii la vârstnici, împăraţi și sclavi, israeliţi, dar și păgâni, oameni care sufereau fără vreo vină (cunoscută) și cei în cazul cărora suferinţa era rezultatul clar al neascultării de Dumnezeu. În ce privește bolile vindecate, acestea erau în general grave sau chiar nevindecabile, cel puţin în respectiva perioadă istorică. Citim că Iisus a vindecat orbi, leproși, persoane cu paralizie ori posedate de demoni și chiar a înviat câteva persoane, Lazăr fiind probabil cel mai cunoscut dintre acestea.

O altă veste bună este aceea că, la majoritatea cererilor de vindecare, răspunsul a fost imediat și pozitiv, scrie Venden, amintind totuși că au existat și excepţii notabile – apostolul Pavel, de exemplu, a primit – la rugăciunile sale repetate de a-i fi înlăturat ţepușul din carne” – un răspuns negativ, dublat de o explicaţie-promisiune: „Harul Meu îţi este de ajuns.”

Vindecările n-au survenit doar în cazul celor care aveau o relaţie apropiată cu Dumnezeu. Vindecarea regelui Ieroboam (a cărui mână uscată, rezultat al răzvrătirii împotriva mesajului divin, a fost vindecată în urma rugăciunii profetului lui Dumnezeu) sau a celor nouă leproși care nu și-au manifestat recunoștinţa faţă de Iisus după ce au fost vindecaţi sunt două exemple în acest sens.

Studiile de caz prezente în paginile Scripturii le oferă speranţă celor care se tem că vindecarea depinde de un anumit volum de neprihănire sau de credinţă, subliniază Venden, concluzionând că „nu meritele noastre, ci întotdeauna meritele lui Hristos sunt ceea ce ne face în stare să primim orice dar sau binecuvântare a lui Dumnezeu”.

Istoriile biblice evidenţiază faptul că Dumnezeu nu are favoriţi, ci că, potrivit planurilor Sale, le oferă lucruri bune dușmanilor Săi, în timp ce reţine uneori binecuvântări pe care copiii Săi loiali le cer cu ardoare.

Marea noastră nevoie, pe de o parte, și infinita Sa bunătate, pe de alta, sunt argumentele cele mai puternice pe care le deţinem atunci când venim să-I cerem vindecarea, pentru noi sau pentru cei dragi ai noștri.

Despre vindecare, în termenii Lui

Uneori, Dumnezeu poate oferi răspunsuri incredibile la rugăciunile pentru vindecare. Cartea pastorului Glenn Coon, Rugăciuni absurde. Răspunsuri fabuloase, adună o serie de experienţe de acest gen de la persoane pe care Coon le-a cunoscut personal.

Povestea convertirii familiei pastorului Leo Van Dolson a început cu o vindecare miraculoasă, cea a fratelui său geamăn, survenită în urma rugăciunii, după ce medicii nu au mai oferit nicio speranţă pentru micuţul de numai 5 ani.

Van Dolson a devenit pastor, iar în primul lui district i-a avut ca membri pe soţii Roy și Rose Slaybaugh. Roy tocmai fusese vindecat după un accident, iar experienţa lui neobișnuită avea să fie consemnată în cartea Escape from Death (Scăpare de la moarte). De altfel, pastorul a fost el însuși martor direct al unor recuperări spectaculoase în urma rugăciunilor pentru cei bolnavi și a ungerii pe care Biblia o recomandă în asemenea cazuri.

Desigur, nu toţi bolnavii la căpătâiul cărora s-a rugat s-au făcut bine, dar aceste experienţe uimitoare sunt o dovadă că Dumnezeu poate și dorește să facă minuni și în vremurile moderne, scria în urmă cu jumătate de secol pastorul Leo Van Dolson.

Vindecarea bolnavilor a reprezentat o parte semnificativă a misiunii lui Iisus, iar împletirea vindecării spirituale cu cea fizică a fost planul Său pentru biserică de-a lungul veacurilor (Marcu 16:15-18).

Totuși subiectul vindecării este unul complex, admitea Van Dolson. Pe de o parte, rugăciunea pentru vindecare poate reprezenta o incursiune pe tărâmul încumetării mai degrabă decât pe cel al credinţei, atunci când obiceiurile greșite care au ruinat sănătatea nu sunt abandonate.

Pe de altă parte, vindecarea „obișnuită”, pe care o tratăm ca pe o chestiune normală, poartă ea însăși pecetea atingerii divine: „Când îndepărtează un organ bolnav, chirurgul a vindecat pacientul sau doar a deschis o cale pe care să intre vindecarea? Medicul poate să fixeze un os rupt, dar stă în puterea lui să-l determine să crească din nou?

Atunci când vorbim despre vindecare miraculoasă, faptul că unii se vindecă, iar alţii, nu creează foarte multă confuzie în jurul acestui subiect, scrie pastorul John Piper, mărturisind că se luptă să înţeleagă această problemă.

Biblia ne învaţă să cerem cu credinţă lucrurile de care avem nevoie, iar Iisus Însuși oferă asigurări ferme că rugăciunile noastre nu rămân fără un ecou în inima Tatălui: „Cereţi, și vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide” (Matei 7:7). În același timp, în cel mai întunecat ceas al vieţii Sale pe acest pământ, Iisus a cerut ca voia Tatălui să primeze asupra voinţei Sale.

Între promisiunea că Dumnezeu ne ascultă rugăciunea și supunerea în faţa planurilor lui Dumnezeu („Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”) rămâne hașurată o zonă de incertitudine cu privire la răspunsul pe care îl vom primi, dar calea lui Dumnezeu rămâne mereu una a milei, subliniază Piper.

În ce privește vindecarea, cei care se roagă trebuie să știe că „există un spectru de intervenţie divină, de la a primi putere pentru a rezista în suferinţă la vindecarea instantanee”, punctează și pastorul Bill Johnson.

Totuși, dacă numai puţini dintre cei care se roagă pentru vindecare beneficiază de acest miracol, care să fie rostul rugăciunilor care se fac pentru cei atinși de mușcătura unor boli pe care nici măcar medicina modernă nu le poate adesea vindeca?

Căutându-L pe Cel care are ultimul cuvânt

Uneori suntem reticenţi să ne rugăm pentru și împreună cu cei bolnavi, întrebându-ne ce se va întâmpla dacă, în ciuda rugăciunii noastre, boala își va urma cursul. Nu ar trebui să fie așa, scrie autorul creștin Alan Kraft, într-un articol care încearcă să explice rolul rugăciunii pentru vindecarea altora.

În primul rând, ne rugăm pentru cei bolnavi pentru că știm că Dumnezeu este plin de compasiune pentru cei care suferă. Compasiunea pe care o simţim privind durerea altora este numai o fărâmă din ceea ce simte El. Cartea Geneza ne arată că planul lui Dumnezeu a fost acela de a concepe o lume neatinsă de boală sau de moarte. Păcatul a adus cu sine un cortegiu întreg de suferinţe, însă El a ales să Se prezinte, chiar și în acest context sumbru, ca un Dumnezeu al vindecării. Îndepărtarea suferinţei fizice a fost parte a misiunii lui Iisus, care a vindecat boli incurabile și S-a atins de cei de neatins. Atunci când ne rugăm pentru cei bolnavi suntem prinși în același năvod al slujirii, oferind iubire, simpatie și nădejde acolo unde este cea mai mare nevoie de ele. Biserica este un trup și, ori de câte ori o parte este afectată, întregul trup suferă.

În al doilea rând, atunci când ne rugăm pentru bolnavi Îi oferim lui Dumnezeu ocazia de a-Și dezvălui puterea, punctează Kraft. Și, nu în ultimul rând, aducem cererile noastre de vindecare înaintea Lui pentru că așa ne sfătuiește Scriptura, urmărind nu doar bunăstarea fizică a celui suferind, ci și vindecarea sa spirituală.

Cel care se roagă pentru propria sa vindecare obţine beneficii care trec dincolo de redobândirea sănătăţii, declară scriitoarea creștină Joni Eareckson Tada, care și-a petrecut mai mult de jumătate de secol într-un scaun cu rotile, în urma unui accident la înot.

Desigur, s-a rugat pentru vindecare, dar, în timp ce a rămas captivă în trupul ei inert, a învăţat lecţii atât de valoroase despre Dumnezeu și despre scopurile Sale încât afirmă că nu ar schimba scaunul cu rotile pentru nimic din lume.

În 2010 a fost diagnosticată cu cancer la sân, iar la finalul lui 2018 cancerul a recidivat. Joni povestește că, atunci când medicii au diagnosticat-o cu cancer prima oară, a gândit: „Cred că Dumnezeu pune ceva măreţ la cale.” Vestea recidivei bolii a făcut-o să spună: „Se pare că Dumnezeu plănuiește să facă ceva chiar mai măreţ.” Joni a explicat că lupta cu boala i-a deschis inima mai mult către Dumnezeu și a învăţat-o să depindă mai mult de ajutorul Lui. Dumnezeu e demn de încredere, declară Joni, și, chiar dacă boala va recidiva,  nu va fi devastată de această veste, pentru că, în final, nu cancerul învinge. Și nici moartea. Există un final cu mult mai bun pentru toţi cei care străbat valea plângerii mână în mână cu Dumnezeu.

Când venim la El în credinţă, fiecare cerere ajunge în inima lui Dumnezeu”, susţine o altă autoare creștină.

O cerere care nu rămâne pe un birou prăfuit, ci este păstrată în însăși inima iubitoare a lui Dumnezeu, ne oferă motive de a spera la tot ce poate fi mai bun. Singurul care are nemurirea a consimţit să moară pentru noi, așa că înţelege mai bine decât am putea să o facem noi toată asprimea drumului care duce spre boală și moarte. Avem asigurarea Lui că nu ne va părăsi nici măcar pentru o clipă, așa că putem să aducem orice povară la El, știind că „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.