Să-ţi iubești vrăjmașii, este una dintre cele mai profunde învăţături pe care le-am găsit în Biblie. Cel mai mare Învăţător pe care l-am descoperit este Iisus Hristos.
Complexitatea cuvintelor simple rostite de Iisus este nemaiîntâlnită – pot fi înţelese și de un copil, și de un teolog. Cu toate acestea, pot fi, paradoxal, neînţelese de ambii. Trăim vremuri incerte, pline de instabilitate pe toate planurile, interacţiunile pe care le avem poate sunt tot mai lipsite de substanţă. Cine poate umple golul din noi? Cine poate înlocui nesiguranţa care ne cuprinde? Iisus Hristos, în câteva versete din Evanghelie, precum cele care urmează:
Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.” (Matei 5:38)
Am auzit această sintagmă pentru prima dată în clasele primare la unul din colegii mei, ca argument pentru nedreptatea care i se făcuse și care necesita o rezolvare cu aceeași măsură. Colegul meu nu avea o credinţă anume însușită, ci auzise acasă acest principiu, care, de altfel, era folosit doar atunci când el era păgubitul și nu vinovatul.
A doua oară când am întâlnit acest concept a fost în gimnaziu, la ora de istorie, în Codul lui Hammurabi. De asemenea, am descoperit în Biblie că era unul din principiile poporului evreu din Vechiul Testament. Când a fost instituită, legea aceasta a marcat un mare progres faţă de sistemul de justiţie al vendetei, atât de obișnuit în vechime. Faţă de acesta, legea talionului era o rânduială civilă și pedeapsa urma să fie executată sub îndrumarea tribunalelor, eliminând răzbunarea personală.
Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. (Matei 5:39)
Mi s-a întâmplat la școală, într-o pauză, ca un băiat dintr-o clasă superioară să mă îmbrâncească pe scări și să strige: „Pocăitule!”, moment în care am rămas înmărmurit, neștiind ce ar trebui să fac într-o asemenea situaţie. Am apelat la cel ce avea toate răspunsurile pentru mine, și anume, la tata. Iar tata, cu calmul lui definitoriu și capacitatea de a asculta fără a întrerupe, mi-a răspuns exact așa: „Știi ce înseamnă să fii pocăit? Să te bucuri că au văzut asta în tine! Să fii pocăit înseamnă să stai lângă Dumnezeu și să te întorci la El ori de câte ori greșești.”
Cred că în sfatul său din Matei 5, Iisus Hristos vizează eliminarea reacţiei ostile faţă de cel care a făcut răul și nu recomandă rezistenţa pasivă în faţa problemei. Iar când vorbește de „întoarcerea obrazului” este mai preocupat de spiritul care dă naștere faptei decât de fapta însăși. Și, da, în unele situaţii nu este loc de interpretare, ci trebuie să întorc obrazul, pentru că așa mă învaţă Iisus, prin exemplul Său.
Aţi auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.” (Matei 5:43)
Pentru iudei, aproapele era un alt israelit, fie prin naștere, fie prin convertire la iudaism. Chiar și samaritenii erau excluși și consideraţi străini. În parabola samariteanului milos din Luca 10:29-37, Iisus a înlăturat concepţia aceasta îngustă proclamând frăţia universală. Iubirea creștină caută binele tuturor oamenilor, indiferent de neam sau de crez. Aproapele sau vecinul, așa cum apare în Biblia King James (din limba engleză), înseamnă literal „cineva care locuiește aproape”.[1]
În unele situaţii nu ne dorim ca aproapele să devină prea „apropiat”, pentru că aceasta înseamnă vulnerabilitate. Înseamnă cunoașterea celuilalt, a problemelor și frământărilor lui, înseamnă implicarea în viaţa lui, iar de multe ori se cere și o doză de sacrificiu.
Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmașii voștri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc și rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc (…). Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptaţi? Nu fac așa și vameșii? (Matei 5:44-46)
Cuvântul grecesc pentru iubire, agape, denotă iubire sau respect în contrast cu phileo, care descrie iubirea emoţională sau storge – iubirea între membrii familiei. Porunca ar fi imposibilă dacă ar impune oamenilor să aibă dragoste phileo faţă de vrăjmașii lor, deoarece ei nu ar putea simţi faţă de vrăjmașii lor aceeași căldură emoţională a afecţiunii pe care o simt faţă de membrii apropiaţi ai familiei. Nici nu se așteaptă aceasta. A-i iubi pe cei mai înverșunaţi vrăjmași ai noștri înseamnă a-i trata cu respect și curtoazie și a-i privi așa cum îi privește Dumnezeu (Matei 5:44-46).
O lecţie importantă pe care am învăţat-o încă din copilărie a fost aceea de a lăsa de la mine. La început nu mi-am dorit acest lucru, pentru că era un semn de slăbiciune. Însemna să renunţ la ceva anume în favoarea celuilalt. Cu timpul, am descoperit avantajele acestei lecţii, atât în relaţionarea cu ceilalţi, cât și în dezvoltarea propriei persoane. Este greu să aplicăm asemenea principii singuri. În psihologie se spune că primul pas în tratarea unei probleme este să recunoști că ai respectiva problemă. Poate o analiză a propriei vieţi ne va ajuta să descoperim de ce avem nevoie sau poate ce avem în plus. Această analiză însă trebuie realizată în raport cu ceva. Sau cu Cineva.
Dacă astăzi ne punem întrebarea de ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni, poate că aceasta merită următorul răspuns, pe care l-am extras din mesajul biblic de la nunta noastră. Diamantul este cel mai dur mineral descoperit, atingând valoarea maximă (10) pe scara Mohs. Este totodată o piatră preţioasă foarte scumpă. Pentru a ajunge însă la acea formă prelucrată preţioasă este nevoie de un proces de șlefuire, care nu se poate realiza decât cu pulbere de diamant. Așadar, un diamant îl șlefuiește pe altul pentru a atinge valoarea absolută. Pentru Dumnezeu, noi suntem diamante, chiar dacă ne este greu să credem. Uneori este nevoie de acea pulbere, care poate reprezenta o persoană, un examen, un serviciu, o boală, pentru a scoate ce este mai bun din noi. Principiul nu se poate generaliza pentru orice situaţie, pentru că în cazul fiecăruia Dumnezeu știe ce este cel mai bine, însă, având încredere în El, vom privi cu alţi ochi la ceea ce ni se întâmplă.
Citește și: Prietenul Prietenului meu | prietenia și Dumnezeu
Luna aceasta se împlinește un an de când am fost aproape de pierderea vederii la ochiul drept, din cauza unei dezlipiri de retină. Operaţia a reușit, dar procesul recuperării este lent și poate nu voi vedea niciodată ca înainte. Totuși, Dumnezeu mi-a redat vederea prin mâna medicului. Suferinţe vom mai avea și vom mai trece prin probleme, pentru că sunt inevitabile, însă ceea ce contează este felul în care ne schimbă.
Iisus Hristos este astăzi la fel de relevant ca atunci când a venit pe Pământ, în urmă cu 2.000 de ani. Când descoperim profunzimea învăţăturilor Lui, nu avem cum să mai rămânem aceiași. Întâlnirea cu El schimbă viaţa. Și, dacă nu acum, când? Dacă nu El, cine?
Flaviu Tereșneu ne propune, într-o manieră surprinzătoare, dar fertilă, să înţelegem mai bine suferinţa, răbdarea și dragostea, urmărind chintesenţa câtorva dintre zicerile lui Iisus.