Această întrebare aparent inocentă, probabil, a produs, în ultimele 2000 de ani, mai multă tulburare decât oricare alta. Ea este, de fapt, un ecou al preocupării evreilor antici de a stabili dacă Israel era, sau nu, singurul popor al lui Dumnezeu pe pământ. Reprezintă, de asemenea, ecoul istoriei care a fost martora războaielor născute din dorinţa legitimării unei zeităţi supreme.

Această întrebare aparent inocentă, probabil, a produs, în ultimii 2000 de ani, mai multă tulburare decât oricare alta. Ea este, de fapt, un ecou al preocupării evreilor antici de a stabili dacă Israel era, sau nu, singurul popor al lui Dumnezeu pe pământ. Reprezintă, de asemenea, ecoul istoriei care a fost martora războaielor născute din dorinţa legitimării unei zeităţi supreme.

Culturi și popoare, chiar istoria însăși, au fost divizate de poziţiile diferite asumate în dezbaterea cu privire la supremaţia unei anumite divinităţi, iar tradiţia conflictului s-a extins inevitabil și în dreptul lui Iisus. Este El singura, exclusiva cale spre Dumnezeu și spre mântuire? Astfel, Iisus a devenit o sabie care desparte și antagonizează.

Au fost acestea planul și intenţia lui Iisus? El s-a rugat: „Te rog ca toţi să fie una“[1] și a acţionat în sensul înlăturării barierelor dintre oameni. A pledat, deopotriv,ă pentru demnitatea femeii („De ce faceţi supărare femeii?“[2]) și împotriva tradiţiei care ducea la neglijarea părinţilor („Și aţi desfiinţat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre“[3]). A sărit și în apărarea copiilor: „Lăsaţi copilașii să vină la Mine și nu-i opriţi“[4]Departe de El gândul dezbinării.

Cuvintele lui Iisus din Matei 5, cu privire la iubirea vrăjmașilor și a celor ce ne urăsc, demonstrează fără dubii că El nu a plănuit sau a dorit niciodată dezbinarea. Când declara „nu am venit să aduc pacea, ci sabia“[5], Iisus vorbea profetic nu despre ceea ce avea să facă El, ci despre ceea ce vor face oamenii în Numele Lui. El a spus că „acela care va fi pricină de poticnire, mai bine ar fi pentru el să i se pună o piatră de moară de gât și să fie aruncat în mare“[6]. Cu altă ocazia spune: „Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi o pricină de poticnire“[7] adică El, care nu poticnește pe nimeni, devine, prin alegerea cuiva, piatră de poticnire. Nu trebuie să-I atribuim lui Iisus ceea ce fac oamenii în Numele Lui.

O întrebare cu sens

Cum rămâne, deci, cu întrebarea: este Iisus singura cale spre Dumnezeu? Mulţi au răspuns afirmativ și exclusivist: „Isus este singura cale; ori Îl primiţi pe Iisus, ori pieriţi“. Au pierdut din vedere că, în cursul istoriei, miliarde de oameni nu au auzit niciodată de numele lui Iisus și, astfel, le-a fost refuzat dreptul de a alege. „Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor?“[8], argumentează Pavel. Iisus Însuși îl întreba pe orbul din naștere care fusese vindecat: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“, iar răspunsul a fost logic și matur: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?“[9] Cu alte cuvinte, orbul îi spunea lui Iisus: „Îmi ceri să cred în ceea ce nu cunosc. Tu ai spus despre samariteni că ei se închină la ceea ce nu cunosc.“ Atunci Iisus I s-a descoperit și omul a crezut în El.

Faptul că acest orb nu L-a cunoscut pe Vindecătorul lui nu L-a împiedicat pe Iisus să-l vindece. Sufletul îi era plin de recunoștinţă pentru „un dumnezeu necunoscut“. Altfel spus, Iisus a fost Calea spre lumină pentru el, independent de faptul că orbul Îl știa sau nu-L știa, credea sau nu credea. Aceasta este iniţiativa lui Dumnezeu, care alege pentru om ceea ce știe că omul însuși ar alege dacă ar avea aceeași cunoaștere ca a Domnului.

Deci întrebarea din titlul acestui articol are sens și acum pot să-i dau un răspuns direct. Pot spune liber, în fata propriei conștiinţe și sub lumina Scripturilor și a Duhului Sfânt, un sincer „da“. Iisus este singura și exclusiva cale spre Dumnezeu. Spun că nu există și nu poate exista o altă cale și că orice persoană sau instituţie, orice sistem filozofic sau orice ideologie care și-ar atribui acest rol comite, conștient sau inconștient, o fraudă de proporţii. Iisus Însuși spunea despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“[10]. Aceeași mărturie au dat-o apostolii lui Iisus: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.“[11]

Și cei care nu au auzit de Iisus?

Unii oameni trăiesc în ignoranţă intenţionată: „Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri și un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei.“[12] Sau: „Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat.“[13]

O altă categorie dovedește nepăsare sau indiferenţă faţă de Dumnezeu. Conform Bibliei, Dumnezeu li se va descoperi și acestora și îi va întâmpina acolo unde sunt și cum sunt: „Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.“[14] In acest context, Pavel concluzionează în Romani 1: „Nu se pot dezvinovăţi.“ Ce risc comportă, atunci, o atitudine de ignoranţă voită sau de nepăsare? „Poporul Meu piere din lipsă de cunoștinţă. Fiindcă ai lepădat cunoștinţa și Eu te voi lepăda și nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita și Eu pe copiii tăi!“[15]

Dar cum rămâne cu toţi cei care nu au avut ocazia să cunoască singura Cale spre Dumnezeu? Răspunsul este că Iisus a fost, este și rămâne singura cale spre Dumnezeu, cu sau fără știinţa sau vrerea omului. Oricine va ajunge vreodată să vadă faţa lui Dumnezeu o va face prin singura cale, care este Iisus Christos, repet, cu sau fără știinţa sa. Dacă ţi-ai pierdut cunoștinţa și ești dus la spital și operat de urgenţă, tu nu știi cine te operează și, cu toate că nu știi, scapi de moarte. Doctorul nu este împiedicat să te salveze de faptul că tu nu îl cunoști. Fie că îl vei cunoaște înainte, fie că îl vei cunoaște după aceea , în final vei ști cine este salvatorul tău și vei afla istoria salvării tale. De-abia după ce te trezești, adică înviezi într-un fel, abia atunci afli cine te-a operat, cine este salvatorul tău.

Mântuirea nu depinde în sens absolut de faptul că tu Îl cunoști pe Dumnezeu, dar depinde, cu totul, de faptul că Dumnezeu te cunoaște pe tine. Cunoașterea noastră este deficitară chiar și în ceea ce privește propria persoană, cu atât mai mult în ceea ce-L privește pe Dumnezeu. Datorită nedesăvârșirii ei, deci, cunoașterea nu poate reprezenta un mijloc de mântuire. E mult har în faptul că „nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.“[16] Pavel se corectează pe sine, la un moment dat, pentru o mai bună exprimare a adevărului: „Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăși la acele învăţături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?“[17]

Mai mult decât atât, „Dumnezeu nu ţine seamă de vremurile de neștiinţă și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască“[18].

Chiar și cea mai repugnantă iniţiativă a umanităţii – răstignirea lui Iisus – beneficiază de această clauză: „Și acum, fraţilor, știu că din neștiinţă aţi făcut așa, ca și mai marii voștri.“[19]

Răspunsul lui Iisus la radicalismul creștin

Radicalismul creștin, care parodiază consecvenţa și credincioșia, este cel care condamnă la pieire omenirea pentru a cărei mântuire a venit Iisus. Mă mișcă adânc smerenia lui Iisus. El îl primește pe fiecare om care vine la El și, în același timp, Se duce să-l caute și să-l găsească pe fiecare în parte acolo unde este. Unii Îl numesc proroc, alţii un om bun, alţii un înșelător, alţii Beelzebub, alţii Ilie sau Ioan Botezătorul și unii Christosul, Fiul lui Dumnezeu. Pe niciunul dintre aceștia Iisus nu îl respinge, fie că vine să-L înjure sau vine să I se închine, fiindcă, spune El, „pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară“[20].

Dincolo de ceea ce ne-am imagina uneori, Iisus le cere un lucru straniu celor care cred în El: „Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: »Tu ești Christosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!»“[21] „Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Christosul.“[22]De ce? Iisus știe cât poate purta o fiinţă omenească și nu le cere oamenilor să creadă, la un moment dat, ceea ce este peste puterea lor de a crede. „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.“[23] El ţine cont cât poate purta sau nu un om: „Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt și nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie.“[24]

Nepoţica mea, Haven, mă strigă cu un nume care nu este al meu, ci este inventat de ea. Dar numele pe care mi l-a pus îmi merge la suflet și nu am de gând să îi ţin o prelegere despre cum mă cheamă sau cum se pronunţă numele meu. Aș vrea să mă cheme cu acest nume mereu, fiindcă știu cât de curată și iubitoare este chemarea ei. Știu ce simte când mă vede, când îmi arată cu mâinile semnul rugăciunii și apoi întinde degetul spre televizor ca să îmi spună că m-a văzut acolo rugându-mă. Cumva, inexplicabil, adevăratul Nume al lui Dumnezeu s-a pierdut în istorie și a fost înlocuit cu alte nume, puse de noi, oamenii, după diferite criterii. Acest lucru nu L-a schimbat însă pe Dumnezeu, „El este Același ieri, azi și în veci.“[25]

În istoria creștinismului este un bărbat care a prigonit de moarte Numele lui Iisus, dar a sfârșit prin a-I spune: „Doamne ce vrei să fac?“. Ce s-ar fi întâmplat dacă acel om ar fi fost pedepsit cu moartea pe când era prigonitor? Ar fi fost ucis pentru neștiinţa lui, nu pentru prigoana lui, fiindcă aceasta era un produs al ignoranţei și al unei credinţe greșite. El prigonea de moarte biserica crezând că face un serviciu lui Dumnezeu. Iată ce spune Pavel despre sine, căci despre el este vorba: „…măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor și batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neștiinţă, în necredinţă!“[26] Dumnezeu știa că va veni o zi în care chiar omul care prigonea de moarte biserica lui Dumnezeu avea să scrie 1 Corinteni 13 – oda iubirii. Așa cum Dumnezeu dă ploaie și peste buni, și peste răi, în același fel, El se face cunoscut și celor buni, și celor răi deopotrivă: „Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.“[27]

Dumnezeu nu vorbește doar pe înţelesul meu sau al tău, El vorbește când într-un fel, când în altul. Problema este că „omul nu ia seama“. Numai El știe cum săi se adreseze fiecărui suflet și care este calea cea mai fericită prin care se poate face cunoscut fiecăruia. Pentru unii oameni El va lucra direct, pentru alţii va lucra din umbră, dar nu va rămâne nimeni pentru care Dumnezeu nu a lucrat într-un fel sau altul. Într-un fel a vorbit Dumnezeu cu Iov și altfel a vorbit cu Iona. Într-un fel a vorbit cu David despre păcatul lui și altfel cu Ahab. La Dumnezeu, totul este personalizat și întrutotul adecvat.

Și întrebările complicate au răspunsuri simple

Este Iisus singura cale spre Dumnezeu? Da. Se va descoperi El prin aceeași metodă și aceleași mijloace tuturor? Nu. Vor fi salvaţi oameni care s-au închinat și I-au slujit lui Iisus fără să știe că este El? Da. Va fi printre ei vreunul pe care nu l-a cunoscut Iisus? Nu. Mântuirea se împlinește nu pe baza a ceea ce cunoaștem noi despre Dumnezeu, ci pe baza a ceea ce cunoaște El despre noi.

Până la urmă, ce înseamnă să fii cunoscut de Dumnezeu care cunoaște toate lucrurile? „Dar dacă iubește cineva pe Dumnezeu este cunoscut de Dumnezeu.“[28] Deci, a fi cunoscut de Dumnezeu înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu indiferent de cât sau cum Îl cunoaște cineva pe Dumnezeu la un moment dat. Cel care nu-L iubește pe Dumnezeu nu dorește să fie cunoscut de Dumnezeu, ci să stea departe și să rămână necunoscut. Tragic, alegerea i se respectă

Astăzi, a fi cunoscut de Dumnezeu poate fi pentru cineva un deranj, un fel de invazie. Cercetarea lui Dumnezeu este asociată de unii cu cercetarea penală, cu ancheta sau interogarea. Dar Dumnezeu nu are nevoie să cerceteze pe nimeni și nimic pentru a ști totul despre noi. De aceea, „cercetarea“ pe care ne-o face El ar trebui, mai degrabă, asociată cu investigarea stării de sănătate a trupului și sufletului de către cel mai mare medic: „Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rinichii si inima!“[29], „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile!“.[30]

Nu atât de mult înţelegerea sau cunoașterea lui Dumnezeu îi divide pe oameni, cât relaţia pe care o au aceștia cu El. A-L cunoaște sau a crede în Dumnezeu nu presupune impunerea credinţei personale sau condamnarea celui care este diferit, ci presupune întruparea Celui pe care-L mărturisești: „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Iisus.“[31] După cum noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi, în același fel, noi Îl cunoaștem fiindcă El ne-a cunoscut mai întâi. Noi Il cunoaștem pe El de ieri, de alaltăieri, El ne cunoaște pe noi din veșnicii și în lumina veșniciilor. Noi Îl cunoaștem pe El în parte și prorocim despre El în parte, El ne cunoaște deplin. El nu este o cale, ci este Calea. Nu este un adevăr, ci Adevărul. Nu doar un stil de viată, ci Viaţa însăși. „A Împăratului veșniciilor, a Nemuritorului, Nevăzutului și singurului Dumnezeu să fie cinstea și slava în vecii vecilor! Amin.“[32]

Footnotes
[1]„Ioan 17:21”.
[2]„Matei 26:10”.
[3]„Matei 15:6”.
[4]„Matei 19,14”.
[5]„Matei 10:34”.
[6]„Matei 18:6”.
[7]„Matei 11:6”.
[8]„Romani 10:14”.
[9]„Ioan 9:35”.
[10]„Ioan 14:6”.
[11]„Faptele Apostolilor 4:12”.
[12]„2 Petru 3:5”.
[13]„Romani 1:21”.
[14]„Romani 10:20”.
[15]„Osea 4:6”.
[16]„Evrei 4:13”.
[17]„Galateni 4:9”.
[18]„Faptele Apostolilor 17:30”.
[19]„Faptele Apostolilor 3:17”.
[20]„Ioan 6:37”.
[21]„Matei 16:16”.
[22]„Matei 16:20”.
[23]„Ioan 16:12”.
[24]„Faptele Apostolilor 15:28”.
[25]„Evrei 13:8”.
[26]„1 Timotei 1:13”.
[27]„Ioan 1:9”.
[28]„1 Corinteni 8:3”.
[29]„Psalmii 26:2”.
[30]„Psalmii 139:23”.
[31]„1 Ioan 2:6”.
[32]„1 Timotei 1:17”.

„Ioan 17:21”.
„Matei 26:10”.
„Matei 15:6”.
„Matei 19,14”.
„Matei 10:34”.
„Matei 18:6”.
„Matei 11:6”.
„Romani 10:14”.
„Ioan 9:35”.
„Ioan 14:6”.
„Faptele Apostolilor 4:12”.
„2 Petru 3:5”.
„Romani 1:21”.
„Romani 10:20”.
„Osea 4:6”.
„Evrei 4:13”.
„Galateni 4:9”.
„Faptele Apostolilor 17:30”.
„Faptele Apostolilor 3:17”.
„Ioan 6:37”.
„Matei 16:16”.
„Matei 16:20”.
„Ioan 16:12”.
„Faptele Apostolilor 15:28”.
„Evrei 13:8”.
„1 Timotei 1:13”.
„Ioan 1:9”.
„1 Corinteni 8:3”.
„Psalmii 26:2”.
„Psalmii 139:23”.
„1 Ioan 2:6”.
„1 Timotei 1:17”.