Mântuirea este firul roșu care străbate Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia nu prezintă doar acţiunile lui Dumnezeu în favoarea noastră, ci și caracterul care stă în spatele acestor acţiuni, așa încât întregul univers să Îl înţeleagă mai bine.
Deciziile implică adesea procese complexe. „A fi sau a nu fi?” – aceasta este întrebarea prin care Shakespeare a formulat complexitatea luării deciziilor. Uneori ni se pare ușor să luăm decizii mari, dar dificil să ne ocupăm de cele minore. Poate că ne chinuim cu o decizie relativ nesemnificativă, în timp ce nu ne luăm prea mult timp să cântărim probleme majore, cum ar fi casa pe care ne-o cumpărăm. Luarea deciziilor nu este întotdeauna un proces raţional, alţi factori influenţând semnificativ alegerile noastre: emoţiile, dorinţele, opiniile prietenilor și colegilor, reclamele etc.
Iar atunci când, în sfârșit, am făcut o alegere, de multe ori revenim asupra ei și o analizăm minuţios: Am făcut o alegere înţeleaptă? Aș fi putut lua o decizie mai bună? Oare nu m-am pripit? Odată decizia luată, suntem obligaţi să trăim cu consecinţele ei, iar îndoielile pot începe să ne dea târcoale.
Cea mai importantă decizie luată vreodată
Există o decizie luată cu mult, mult timp în urmă, de Dumnezeu Însuși, în privinţa căreia El nu S-a răzgândit niciodată: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7). Potrivit învăţăturii biblice (Coloseni 1:16; Ioan 1:3), Hristos a fost Cel care l-a creat pe om. Iar după ce trupul a fost modelat din ţărâna pământului, zăcând acolo fără viaţă, Iisus S-a aplecat și a suflat peste corpul inert „suflare de viaţă”.
În viitor, într-o zi teribilă, picioarele lor Îl vor lovi pe Creatorul lor. Mâinile lor Îl vor zdrobi. Limba lor va striga: „Răstignește-L!”.
Care au fost gândurile lui Iisus în acel moment? Ni le putem imagina doar: Aceste mâini vor fi capabile de fapte de bunătate. Aceste picioare ar putea străbate distanţe lungi pentru a-i sluji pe alţii. Această limbă ar putea fi folosită pentru a cânta laude lui Dumnezeu. Aceste urechi ar putea fi deschise la îndemnurile Duhului Sfânt. Inima aceasta s-ar putea desfăta în legea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, într-o zi, picioarele acestui om și ale urmașilor lui vor lovi pe alţii, mâinile lor vor ucide, ochii lor vor privi cu poftă. Limba lor va spune lucruri mincinoase. Voinţa lor se va împotrivi glasului conștiinţei. Mintea lor va găsi plăcere în gânduri rele. Inima lor de carne va deveni de piatră.
Și nu se vor opri aici. În viitor, într-o zi teribilă, picioarele lor Îl vor lovi pe Creatorul lor. Mâinile lor Îl vor zdrobi. Limba lor va striga: „Răstignește-L!” Ochii lor Îl vor privi cu ură, urechile lor se vor închide la oferta Lui plină de milă. Inima lor va fi dură ca piatra la rugăminţile Sale.
Totuși, Iisus S-a întrupat. El a devenit om, trăind într-un trup asemănător celui creat de El, iar apoi a zăcut fără viaţă într-un mormânt rece de piatră. Iisus a luat cea mai costisitoare decizie din toată eternitatea. Apostolul Ioan scrie: „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi”(1 Ioan 3:16); „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15:13).
De la creare la răscumpărare
Decizia lui Iisus de a da viaţă omului are consecinţe profunde. Așa cum Și-a asumat responsabilitatea de a ne crea, tot așa Și-a asumat responsabilitatea de a ne răscumpăra, făcând mântuirea disponibilă pentru toţi cei care Îl acceptă ca Mântuitor al lor.
Scriind despre planul de mântuire, apostolul Pavel subliniază: „Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică și ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci” (1 Corinteni 2:7).
Dumnezeu salvează omenirea de păcat. Acesta afectează toate fiinţele umane. Este dușmanul suprem al omului și duce, în final, la moarte veșnică. Pentru a înţelege subiectul mântuirii din păcat, trebuie să înţelegem mai întâi problema păcatului. Teologul adventist Ivan Blazen[1] oferă o perspectivă profundă asupra păcatului și asupra antidotului său.
Păcatul ca faptă rea
Blazen remarcă faptul că cea mai directă formă de manifestare a păcatului este fapta rea. Dumnezeu spune în Isaia 64:6 că până și faptele noastre bune sunt ca niște zdrenţe murdare. În Romani 3:9-18, apostolul Pavel descrie universalitatea problemei păcatului, înainte de a concluziona: „Căci toţi au păcătuit și sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (versetul 23).
Care este leacul pentru păcat? Apostolul Petru le dezvăluie ascultătorilor săi reţeta pentru a ieși din robia păcatului: „Pocăiţi-vă (…) și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh” (Faptele apostolilor 2:38), iar apostolul Pavel pune în antiteză răsplata oferită de păcat cu cea care vine de la Dumnezeu: „Căci plata păcatului este moartea; dar darul lui Dumnezeu este viaţa veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23).
Dumnezeu ne invită pe fiecare dintre noi să ne mărturisim păcatele, să fim botezaţi și să primim din partea lui Dumnezeu iertarea păcatelor și eliberarea de vină. Teologii numesc acest proces „îndreptăţire” – suntem declaraţi de Dumnezeu neprihăniţi nu datorită a ceea ce suntem, ci datorită a ceea ce este Iisus și a ceea ce a făcut El pentru noi la cruce.
Păcatul și coruperea inimii
Totuși, păcatul este mai mult decât o faptă sau lipsa unei acţiuni. Păcatul poate fi exprimat în cuvinte și fapte, dar el începe cu înclinaţiile păcătoase ale inimii căzute. Păcatul se asociază cu pervertirea inimii, a voinţei și a naturii morale a omului. Suntem ireversibil contaminaţi, ca o plajă inundată după o deversare de petrol, care nu se poate curăţa singură. Este nevoie ca altcineva să vină și să cureţe zona poluată. Ceea ce s-a spus despre omenire înainte de potop se aplică fiecărei generaţii, dezvăluind natura universală a păcatului și a efectelor sale: „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Geneza 6:5).
Remediul pentru păcat
Care este, prin urmare, leacul pentru păcat? Avem nevoie de ceva mai mult decât de simpla mărturisire, mai mult chiar decât de pocăinţă – de o inimă nouă, de un duh statornic. Regele David și-a recunoscut această nevoie în psalmul pocăinţei sale (Psalmul 51:10), iar Dumnezeu a promis că va răspunde acestei nevoi și o va împlini în experienţa noului legământ (Ezechiel 36:26).
Aceasta este experienţa convertirii inimii, a regenerării, a sfinţirii, a apropierii voinţei noastre de voinţa lui Dumnezeu. În rugăciunile noastre ar trebui să cerem tot mai mult ca voia lui Dumnezeu să se împlinească în viaţa noastră. Căutarea sfinţeniei ar trebui să fie o preocupare constantă, pentru că Dumnezeu Însuși cere acest lucru de la cei care merg pe calea mântuirii: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” (1 Petru 1:16).
Păcatul ca tiran care stăpânește peste viaţa noastră
Mai mult decât atât, atunci când înţelegem că păcatul este mai mult decât o faptă rea sau lipsa unei acţiuni, ajungem să înţelegem păcatul ca pe un despot sau o putere înrobitoare. În Romani 5 – 8, Pavel descrie acţiunile păcătoase drept consecinţele naturale ale faptului că păcătoșii trăiesc sub puterea despotică a Satanei. Păcatul este descris ca un rege sau un stăpân care își exercită stăpânirea tiranică până la moarte (Romani 5:12-15). Suntem înrobiţi de păcat (Ioan 8:34; Romani 6:6,16), care oferă la final plata morţii (Romani 6:23).
Care este, prin urmare, remediul pentru păcat? Avem nevoie de ceva mai mult decât de mărturisire și de pocăinţă, chiar mai mult decât de experienţa unei inimi noi: avem nevoie de moarte faţă de păcat și faţă de viaţa păcătoasă, precum și de o viaţă nouă în Iisus ca Domn și Mântuitor al nostru. Când Îl acceptăm ca Domn, nu mai suntem sub stăpânirea păcatului (Romani 6), pentru că doar domnia lui Hristos ne poate elibera din sclavia lui.
Eliberaţi de păcat
Cu toţii stăm în faţa lui Dumnezeu ca niște păcătoși („Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” – Romani 3:23) și avem nevoie de mântuirea care vine numai de la El. Această experienţă poate avea loc doar dacă Îl primim pe Iisus ca Mântuitor al nostru și intrăm într-o relaţie de legământ cu Dumnezeu. Avem nevoie de iertarea păcatelor și de împăcarea cu Dumnezeu, iar acestea pot veni doar dacă Îl căutăm pe Iisus, Îl găsim și credem în El.
„Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul, căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”
Cultivând o relaţie apropiată cu Dumnezeu și rugându-L să ne înnoiască duhul și să ne dea o inimă de carne, care își dorește să facă voia Lui, intrăm într-o experienţă a noului legământ, așa cum este cea promisă de Dumnezeu prin profetul Isaia: „Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: «Cunoaşte pe Domnul!». Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul, căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor” (Ieremia 31:33-35).
Conrad Vine este președintele organizaţiei Adventist Frontier Missions. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.