Site icon Semnele timpului

Cum să alegi fericirea

Cum să alegi fericirea femeie fericită telefon oraș

Cum să alegi fericirea? Ea ţine de alegerea conștientă de a face pași către echilibrarea emoţiilor epuizante și negative pe care le trăim în fiecare zi.

Cum să alegi fericirea? Ea ţine de alegerea conștientă de a face pași către echilibrarea emoţiilor epuizante și negative pe care le trăim în fiecare zi.

Pavel a fost închis de împăratul roman. Era condamnat la moarte. În fiecare dimineaţă când deschidea ochii, nu știa dacă aceea avea să fie sau nu ultima lui zi și nici dacă va fi aruncat la lei sau ars.

Pentru majoritatea oamenilor, închisoarea pe viaţă nu ar fi nicicum un loc în care să poată fi fericiţi. Totuși Pavel le-a scris o scrisoare extraordinar de luminoasă prietenilor săi din Filipi. În paragrafele de încheiere ale acesteia, el le-a împărtășit câteva dintre alegerile pe care le-a făcut și care l-au ajutat să trăiască bucuria chiar și într-una dintre cele mai provocatoare circumstanţe umane.

Cercetările recente în domeniul psihologiei fericirii și al bunăstării au validat ideile pe care Pavel le enunţa despre bucurie în secolul I și ne-au ajutat să înţelegem că, la fel ca el, putem alege să experimentăm fericirea oriunde ne aflăm.

Desigur, viaţa pe pământ nu va fi niciodată 100% fericită. Lucruri rele, care ni se întâmplă nouă sau celor din jur, ne pot face să experimentăm o gamă largă de emoţii, cum ar fi frica, bucuria, recunoștinţa, furia, iubirea, dispreţul, pacea, stresul, inspiraţia, tristeţea, râsul, vinovăţia, speranţa și rușinea, chiar și pe parcursul unei singure zile.

Barbara Fredrickson, autoarea cărţii Positivity (Pozitivitatea)[1], a studiat coordonatele bunăstării emoţionale pentru a descoperi cum să ajute oamenii să prospere chiar și în circumstanţe nefavorabile. Descoperirile ei sunt fascinante.

Secretul fericirii, spune ea, nu este să stai degeaba și să aștepţi ca altcineva să te distreze, nici să ai faimă și mulţi bani. Fericirea ţine de alegerea conștientă de a face pași către echilibrarea emoţiilor epuizante și negative pe care le trăim în fiecare zi, alegând în mod intenţionat de 3-4 ori mai multe experienţe emoţionale pozitive și înălţătoare. Pe acest principiu, dacă doriţi, vă puteţi măsura raportul emoţional în fiecare zi folosind un chestionar simplu (în limba engleză) la www.positivityratio.com.

Te-ar putea interesa și: COVID-19: Lecţii despre fericire de la un profesor nevăzut

Emoţiile negative, epuizante sunt cele pe care le experimentăm cu toţii destul de regulat: furie, vinovăţie, rușine, stres, frustrare, tristeţe, dispreţ, dezgust, frică și jenă. Acestea sunt cele care ne încătușează deseori inima. Simţim din plin durerea acestor emoţii provocatoare. Totuși, unele dintre ele sunt și utile.

Tristeţea ne poate ajuta să căutăm mângâiere din partea celorlalţi, frica ne poate proteja de pericole, frustrarea ne poate încuraja să rezolvăm problemele și să cerem ajutor.

Chiar și furia ne poate ajuta să luăm poziţie de partea dreptăţii, să ne impunem, într-o măsură adecvată, și să stabilim limite clare în relaţiile cu ceilalţi.

Emoţiile înălţătoare și pozitive sunt rude ale râsului și ale bunei dispoziţii, sunt rezultatul mirării exploratoare, al recunoștinţei, speranţei, inspiraţiei, bucuriei, al cultivării unui hobby sau a unei activităţi care ne consumă toată atenţia, sunt un rezultat al convingerii că viaţa noastră merită și este apreciată de alţii, al seninătăţii, al cultivării bunătăţii și afecţiunii.

Când își aștepta execuţia, Pavel a ales în mod intenţionat să trăiască unele dintre emoţiile pozitive care l-au ţinut plin de bucurie. Știa că nu își poate schimba împrejurările, dar își poate schimba atitudinea și poate schimba obiectul atenţiei sale.

Nu putem alege în întregime emoţiile pe care le trăim în raport cu lucrurile pe care viaţa ni le scoate în cale.

În scrisoarea adresată prietenilor săi, îi încurajează să caute bucuria în fiecare situaţie, să trăiască pașnic între ei și să-și rezolve conflictele, să fie recunoscători pentru lucrurile bune din viaţa lor, să fie buni și blânzi unul cu celălalt, să se concentreze asupra lucrurilor care sunt plăcute, curate și inspiratoare și să-L laude pe Dumnezeu. Toate acestea le puteţi găsi în cel de-al patrulea capitol al Epistolei către filipeni.

În practică, nu putem alege în întregime emoţiile pe care le trăim în raport cu lucrurile pe care viaţa ni le scoate în cale. Ni se întâmplă și lucruri rele. Răspundem aproape automat la ele. S-ar putea să experimentăm un amalgam de emoţii negative și pozitive.

Însă avem și posibilitatea de a face niște alegeri: ne putem opri și concentra asupra tuturor emoţiilor negative până când acestea ne copleșesc ori putem asculta mai degrabă înţelepciunea acelor sentimente care ne ajută să rămânem în siguranţă, să primim ajutor, să stabilim limite, să ne ocupăm de traumele trecutului și să găsim modalităţi mai bune de gestionare a îndatoririlor noastre. De asemenea, putem alege să experimentăm unele emoţii pozitive.

Eu una, după o zi plină la birou, încerc să îmi reechilibrez emoţiile astfel încât să nu ajung acasă încărcată cu o mulţime de sentimente negative. În timp ce merg cu mașina caut cu privirea acele lucruri naturale care mă pot umple de uimire, cum ar fi frumuseţea cerului sau o floare sălbatică.

Mă gândesc la 30 de lucruri pentru care sunt recunoscătoare. Sau ascult un podcast inspirator, o piesă muzicală liniștitoare sau un program de comedie. Poate planific o surpriză cu care să îmi răsfăţ vreo prietenă sau mă gândesc la un lucru din viitor pe care îl aștept cu nerăbdare… Îmi iau timp să îmi conștientizez nivelul emoţional în fiecare zi și aleg acţiuni care să îl reechilibreze, ajutându-mi emoţiile să se stabilizeze într-o zonă ceva mai pozitivă și mai liniștită.

Iată câteva modalităţi simple de a trăi mai multe emoţii pozitive. Adăugaţi propriile idei la listă. Cu cât ideile sunt mai simple, cu atât va fi mai ușor să experimentaţi emoţii pozitive și reechilibrante în fiecare zi.

Poate totul sună prea simplu și poate sunteţi încă sceptici. Însă puteţi încerca oricare dintre aceste sugestii ca pe un experiment de o săptămână. Ori de câte ori începeţi să simţiţi emoţiile negative acumulându-se și trăgându-vă în jos, încercaţi să faceţi ce a făcut Pavel și alegeţi să experimentaţi unele dintre emoţiile pozitive. Nu aveţi nimic de pierdut și s-ar putea, la fel ca el, să aveţi parte de o bucurie incredibilă, indiferent de circumstanţe.

Karen Holford terapeut de familie cu experienţă în terapia ocupaţională și psihologia dezvoltării, oferă un sumar al micilor iniţiative cu efecte mari pentru fericirea personală.

Footnotes
[1]„Barbara Fredrickson, Positivity, Oneworld Publications, Londra, 2011.”
„Barbara Fredrickson, Positivity, Oneworld Publications, Londra, 2011.”
Exit mobile version