Ideea că religia este dăunătoare în procesul dezvoltării omului nu are suport ştiinţific, dar este însoţită de o serie de experienţe tragice în cadrul familiei.
Părinţii micuţului David ar fi trebuit să ceară de urgenţă ajutorul medicilor atunci când bebelușul a venit pe lume, înainte de termen, în casa bunicii sale, din Oregon. Însă tot ce au făcut atunci când starea copilului a început să se înrăutăţească a fost să îl ungă cu ulei și să se roage pentru vindecarea lui. Nouă ore mai târziu, copilul era mort.
În faţa judecătorilor, Dale şi Shannon Hickman au trebuit să înfrunte realitatea: dacă i-ar fi chemat pe medici, ar fi fost 99% şanse ca micuţul (care a avut probleme la respiraţie tipice prematurilor) să trăiască. Avocatul apărării a insistat că religia celor doi le interzicea să apeleze la asistenţa medicală. Ba mai mult, că şi în cazul în care mama ar fi vrut să cheme ambulanţa, religia o obliga să îşi supună voinţa soţului ei. Însă niciunul dintre aceste argumente nu i-a putut scăpa pe cei doi de pedeapsă. Judecătorii din Oregon au pronunţat o condamnare de şase ani de închisoare.
Religia și abuzul
În biserica „Urmașilor lui Christos”, de care aparţinea familia Hickman, au fost înregistrate şi alte cazuri la fel de triste, parte a statisticii care spune că respingerea îngrijirii medicale din motive religioase a dus, în SUA[1], la decesul a 140 de copii între anii 1975 și 1995. Astfel de incidente sunt deseori amintite atunci când se vorbeşte de religie ca „abuz asupra copiilor“ (în cuvintele cunoscuţilor militanţi atei Richard Dawkins şi Christopher Hitchens).
În cazul musulmanilor, una dintre cele mai cunoscute forme de abuz în numele religiei este căsătorirea fetiţelor de 10 ani cu bărbaţi de orice vârstă. În 2010, programul Children’s Fund, din cadrul ONU, dezvăluia cazul unei fetiţe de 12 ani din Yemen, care a murit, la trei zile de la nuntă, din cauza unei hemoragii interne provocate de faptul ca întreţinuse relaţii sexuale cu soţul ei, în vârstă de 24 de ani.
Un defect de gândire?
În SUA, Bill Nye – cunoscut în anii ’90 drept „The Science Guy“ de la Disney Channel şi PBS Kids – a lansat de curând un apel către părinţi, pe care îi avertiza să nu le provoace copiilor un handicap cognitiv, educându-i să creadă teoria creaţionistă cu privire la originea vieţii. Dar ideea lui Nye nu este nouă – filosoful Arthur Schopenhauer avea un discurs similar în secolul al XIX-lea.
În Despre religie. Un dialog, filosoful argumenta că îndoctrinarea religioasă din copilărie este responsabilă pentru incapacitatea tinerilor de a pune sub semnul întrebării ideile religioase, la maturitate. Teama de flăcările Iadului, de pedeapsa eternă, şi vina pentru impulsurile sexuale normale sunt două dintre efectele cel mai des reproşate educaţiei religioase.
„Sfânta Frică“ versus știinţa
Laitmotivele criticilor religiei au fost însă contrazise statistic de studii care arată că persoanele religioase au o perspectivă mai luminoasă asupra vieţii (care are un întreg corolar de beneficii: stimă de sine mai crescută, incidenţă mai scăzută a depresiei şi a ratei de suicid, incidenţă scăzută a bolilor de inimă)[2], şi că au chiar o viaţă sexuală mai satisfăcătoare decât persoanele nereligioase[3].
Ideea că religia dăunează inechivoc dezvoltării omului nu are suport ştiinţific.
Ideea că religia dăunează inechivoc dezvoltării omului nu are suport ştiinţific. În schimb, conform studiilor[4],, copiii crescuţi în familii creştine se comportă mai bine în viaţă şi sunt mai fericiţi decât cei născuţi în familiile seculare. În plus, e foarte important de remarcat faptul că, adesea, în cazul incidentelor nefericite asociate cu persoane religioase, nu poate fi perfect izolată influenţa religiei de influenţa altor variabile asupra deznodământului unui incident. Acest lucru se observă uşurinţă, privind în istorie, la atrocităţile comise în numele religiei, dar aveau în spate de fapt interese politice şi economice sau afecţiuni psihice.
Religia sănătoasă nu e dăunătoare
Este adevărat că atitudinea faţă de religie poate distinge radical între un deznodământ tragic, precum cel din cazul familiei Hickman, şi o viaţă normală şi fericită. Totuşi situaţiile în care influenţa religioasă a fost dăunătoare sunt excepţia, şi nicidecum regula, şi, de obicei, aceste situaţii sunt asociate cu fundamentalismul/fanatismul religios sau cu bolile psihice.
Majoritatea credincioşilor înţeleg însă că o atitudine sănătoasă faţă de religie implică o filozofie sănătoasă şi benefică omului, care se ocupă de bunăstarea individului şi pe plan fizic sau psihic (sănătate, igienă, muncă, dezvoltare intelectuală etc.), nu doar spiritual.
Mai mult, religia sănătoasă îşi propune şi lucrează pentru a educa în mod echilibrat omul, fără să deprecieze importanţa exerciţiului raţiunii.
Religia sănătoasă nu plasează cerinţele tradiţiilor înaintea principiilor morale şi promovează relaţiile de dragoste (prietenie şi familie), în locul unei spiritualităţi în izolare pentru asceză.
În religia sănătoasă, autoritatea divină (şi umană) respectă libertatea de conştiinţă a omului, iar ca rezultat conştiinţa liberă a omului respectă autoritatea divină (şi pe cea umană). În afara acestui echilibru, nu putem vorbi de o religie sănătoasă.