Propaganda L-a ucis pe Iisus. De la propaganda de ieri la cea de azi

În mintea noastră, propaganda face parte din peisajul celor două războaie mondiale, este ceva înţepenit în timp, care nu poate acţiona ca atare și azi, în democraţie, în era libertăţii informaţiilor garantată de internet, nici măcar într-o ţară ca România. Însă zilele acestea o vedem la lucru și nu este ceva de trecut cu vederea. Întotdeauna în istorie, manipularea s-a contabilizat în victime nevinovate, de la Iisus și până la Holocaust. De ce ne-am gândi că în prezent suntem destul de deștepţi pentru a-i face faţă?

Informarea reală este dialog

Odată ce încetăm să punem întrebări, să verificăm, să căutăm, să rămânem nemulţumiţi până când lucrurile nu se leagă într-o logică nelacunară, devenim asemenea unui medic care operează după ce a folosit un dezinfectant despre care știa că e posibil diluat. Când consumăm și transmitem mai departe informaţii neverificate, necercetate, neînţelese pe deplin contribuim la răspândirea unei infecţii extrem de riscante.

Tutorial: Cum să depistezi imediat o știre falsă

Știrile false au devenit un fenomen cu prevalenţă globală, iar România nu face excepţie. Vrei să știi cum poţi să te protejezi de manipulare când cauţi să te informezi? Evită să citești site-uri care se citează doar pe ele însele pentru a dovedi o știre. Acesta ar fi un prim pont, însă, din păcate, nu este atât de simplu. Trebuie să fii atent la mult mai multe lucruri.

Războiul pentru opinia publică. Ce să facem cu protestele în democraţie?

Abia a început anul 2017 și discursul public a luat-o razna. Din Statele Unite și până în România a ieșit la lumina zilei un trend îngrijorător – puterea se declară grav alergică la opinii contrare și tratamentul presupune impunerea asupra opiniei publice a unei realităţi „alternative”. Cum arată realitatea ta? Și cum arată realitatea mea? Ce putem face pentru ca cele două să fie una și să fie cât mai aproape de realitatea obiectivă?

Vulnerabilitatea care nu trebuie uitată

Oamenii care nu ar da niciodată un pumn altcuiva au, de obicei, o puternică prejudecată – consideră că ar recunoaște imediat individul periculos, inteligenţa criminală, mincinosul fără scrupule, infractorul, dictatorul, torţionarul, călăul etc. Însă istoria arată că doar retrospectiv înţelegem pe deplin acţiunile celor dispuși să nu se dea înapoi de la nimic pentru a-și atinge scopurile.

Democraţia, pe cale de extincţie, avertizează specialiștii

Tinerii din state occidentale bogate par tot mai dispuși să își ia adio de la democraţie. Aceasta este concluzia unui studiu făcut de Yascha Mounk, lector la Universitatea Harvard, specializat în teorii politice, şi de Roberto Stefan Foa, politolog la Universitatea din Melbourne, Australia. „Semnele de avertizare clipesc pe roșu.” Dovezile în această privinţă sunt suficiente, dacă ne raportăm fie și numai la cele mai recente evenimente.

Facebookul, invadat de știri false și în România

Știrile false s-au globalizat. Americanii s-au confruntat cu o explozie de informaţii false de-a lungul recentei campanii electorale. Însă nici românii nu fac excepţie de la această invazie din mediul online. În jur de 60% dintre români susţin că au primit știri false de la prietenii apropiaţi, iar în aproape 80% dintre cazuri aceste informaţii au fost transmise în special pe Facebook.

Populismul, o cutie a Pandorei pentru lumea liberă

„Populismul a prins aripi prin victoria lui Trump. Democraţia e în pericol. Unii vor s-o «salveze», omorând-o prin nerespectarea voinţei suveranului. În răstimp, în Moldova şi aiurea exultă putinismul. Ce-i de făcut?”, se întreabă un jurnalist DW. Este o întrebare care îi încurcă pe mulţi, fiindcă răspunsul este dificil de conturat. Mai există opţiuni pentru lumea democratică?

Argumentul autorităţii sau autoritatea argumentului?

„Există o sferă în care regii și guvernele n-au dreptul să se amestece: conștiinţa. Iisus Hristos a zis: «Daţi Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu»” (Petre Paulini). Câte valuri de prigoană s-au ridicat împotriva minorităţilor de tot felul de-a lungul anilor? Cărţile de istorie… mai altfel, istoria marginalilor, a perdanţilor, a victimelor, a unor martiri stau mărturie și așteaptă să ne zguduie, să ne trezească!

Croiește-ţi altă soartă… Complicata ţesătură etică a României

Într-o ţară în care totul pare să fie pe dos, iţele corupţiei sunt la vedere și nimeni nu se mai miră. Toţi se măgulesc cu gândul că vieţile lor sunt victorii mai mici sau mai mari asupra necinstei generalizate. Asta până când zeci de tineri mor dintr-o prostie, iar moartea lor ajunge să dezvăluie cea mai mare ticăloșie (cunoscută) din sistemul medical naţional. Abia atunci începem să ne îndoim că „ne descurcăm noi” și ne întrebăm cum am putut ajunge atât de orbi și atât de vulnerabili.

Noi nu vrem rezultate!

Nu vrem încă salariile și pensiile care ne-ar fi de ajuns. Nu vrem încă spitale fără infecţii și fără plicuri, nici școli moderne și eficiente. Nu vrem încă o ţară curată, nepoluată, neafectată de corupţie sau sigură. Nu vrem încă autostrăzi. Nu vrem încă biserici relevante și lipsite de ipocrizie. Nu vrem încă renume în sport. Nu vrem încă mulţimi de turiști străini și nici să se vorbească frumos despre noi în lume. Pentru că încă nu se poate. Să vrei ceva ce nu se poate duce întotdeauna la măsuri disperate și la un blocaj etern în prezentul mizerabil.

Frăţia autocraţilor

În 1989, când și ultima mare schemă de reparare a lumii, comunismul, se încheia cu un eșec lamentabil, istoricul și politologul Francis Fukuyama a lansat o „profeţie”. Democraţia liberală avea să fie singurul și ultimul model politic rentabil, la nivel mondial. Douăzeci de ani după, istoria părea să-i dea dreptate, lumea unindu-se via globalizare, capitalism, democraţie. Însă ceva s-a întâmplat. Astăzi, un tip de democraţie iliberală funcţionează în mai multe ţări, în timp ce elitele politice democrate par să își fi pierdut legitimitatea în ochii electorilor. Astăzi se testează acest model nou de „democraţie”, prin punerea la cale a unei „frăţii a autocraţilor”.

Filtrul lipsă

Gândirea critică este foarte des invocată, dar foarte rar practicată. Atunci când nu lipsește cu totul, ea pare să se identifice mai degrabă cu dezacordul ca principiu sau cu polemica-manifest. Adevărata gândire critică ne face însă, în primul rând, metodologici în evaluarea și interpretarea informaţiilor și onești în verificarea și înlăturarea presupoziţiilor parazitare.

Cinismul ca neputinţă

Într-un dialog al violenţei, din ce în ce mai absurd, combatanţii se radicalizează. Unii devin fanatici religioşi, alţii, naţionalişti. Unii devin terorişti, alţii, xenofobi. Constanta e spirala resentimentelor. Pe de altă parte, continuă spectacolul dezarmant al imposturii politicului.

Colectiv: cum să împiedicăm zădărnicirea durerii?

Este înduioșătoare și demnă de apreciat solidaritatea care s-a manifestat în nenumărate feluri în cele trei zile scurse de la tragedia de la clubul Colectiv. Însă istoriile neputinţei care coexistă cu solidaritatea ridică o întrebare legitimă: ce să facem ca să nu fie totul în zadar?