Democraţia, pe cale de extincţie, avertizează specialiștii

529

Tinerii din state occidentale bogate par tot mai dispuși să își ia adio de la democraţie. Aceasta este concluzia unui studiu făcut de Yascha Mounk, lector la Universitatea Harvard, specializat în teorii politice, şi de Roberto Stefan Foa, politolog la Universitatea din Melbourne, Australia. „Semnele de avertizare clipesc pe roșu.” Dovezile în această privinţă sunt suficiente, dacă ne raportăm fie și numai la cele mai recente evenimente.

Concluzia celor doi specialiști, care urmează să fie publicată în numărul din ianuarie a publicaţiei Journal of Democracy, este alarmantă: democraţiile nu sunt la fel de sigure precum suntem înclinaţi să credem. „Semnele de avertizare clipesc pe roșu”, susţine Mounk. Dovezile în această privinţă sunt suficiente, dacă ne raportăm fie și numai la ultimele evenimente. În Statele Unite, Trump a câștigat alegerile prezidenţiale având un discurs antisistem. De asemenea, partidele populiste din Europa cresc în sondaje adoptând un ton similar. Frontul Naţional din Franţa, Syriza din Grecia sau Mișcarea Cinci Stele din Italia sunt de ceva timp pe val.

Politologii susţin de multă vreme o teorie numită „consolidare democratică”, conform căreia, după ce ţările își dezvoltă instituţiile democratice, mizând pe o societate civilă activă și pe un anumit nivel de bogăţie, atunci democraţia este sigură. Timp de mai multe decenii, modul în care s-au derulat evenimentele la nivel global a părut să susţină această percepţie. Datele prezentate periodic de Freedom House, o organizaţie care măsoară democraţia și libertatea în întreaga lume, au indicat faptul că numărul de ţări clasificate drept „libere” a crescut constant de la mijlocul anilor 1970 până la începutul anilor 2000. Începând însă cu anul 2005, indicele Freedom House a arătat un declin al libertăţii globale odată cu trecerea fiecărui an. Ce s-a întâmplat cu teoria atât de solidă a politologilor?

Mounk și Foa vin cu un răspuns. Concret, cei doi au pus la punct o formulă bazată pe trei indicatori, în temeiul cărora pot anticipa fragilitatea unui stat democratic. Primul indicator constă în importanţa acordată de cetăţenii unui stat regimului democratic, apoi deschiderea publică faţă de formele nedemocratice de guvernământ (cum ar fi un regim militar) şi, în al treilea rând, susţinerea de care se bucură partidele şi mişcările antisistem. Luând în considerare cei trei indicatori, Mounk și Foa au formulat teoria conform căreia, în cazul în care sprijinul pentru democraţie este în scădere, în timp ce ceilalţi doi factori sunt în creştere, ţara respectivă se află în proces de „deconsolidare“. Potrivit celor doi, deconsolidarea este echivalentul „febrei scăzute din ziua care precedă instalarea gripei“. Surprinzător sau nu, cei doi experţi susţin că în prezent există astfel de semne de deconsolidare în Statele Unite şi în multe alte democraţii liberale, precum Marea Britanie, Olanda, Suedia, Australia, Noua Zeelandă.

În aceste ţări, cu prea puţine motive de respingere a democraţiei, procentul celor care afirmă că este „esenţial” să trăiască într-o democraţie a scăzut, mai ales în rândul generaţiilor tinere. Potrivit cercetătorilor, situaţia din aceste ţări seamănă cu cea din Venezuela anilor ’80, atunci când Venezuela înregistra cele mai mari scoruri în clasamentele Freedom House referitoare la drepturi politice şi democraţie. Ulterior, democraţia venezueleană a intrat într-un puternic declin. Chavez a forţat adoptarea unei noi Constituţii menite să-i consolideze puterea. Pentru unii, această comparaţie ar părea forţată, însă cifrele statistice vin să confirme trendul descendent al preferinţei pentru democraţie. De pildă, în SUA, numai 30% dintre cei născuţi în anii ’80 consideră ca fiind esenţial să trăiască într-o ţară cu o astfel de formă de guvernare, în timp ce în Europa proporţia acestora este puţin peste 40%. Cifrele sunt și mai îngrijorătoare dacă sunt comparate cu anii interbelici, atunci când, de exemplu, peste 50% dintre europeni considerau democraţia ca fiind esenţială (în SUA erau chiar peste 70 de procente). Mai mult decât atât, potrivit unor date extrase din cercetările privind valorile europene şi ale lumii (European and World Values Surveys), proporţia americanilor care consideră că o conducere militară ar fi un lucru „bun” sau „foarte bun” a ajuns, în 2014, la 1 din 6, comparativ cu 1 din 16, cât se înregistra în 1995.

Desigur, abordarea celor doi cercetători, la fel ca toate știinţele sociale bazate pe date, are propriile limite. De exemplu, The New York Times susţine că cei doi nu iau în considerare alţi factori care ar putea fi importanţi pentru stabilitatea generală, cum ar fi creșterea economică. Dincolo de eventualele obiecţii care pot fi aduse, realităţile istorice și unele experimente sociale confirmă că democraţia poate fi ușor spulberată, chiar și în ţări unde acest fapt ar părea imposibil. De exemplu, The Third Wave (Al Treilea Val, un experiment din 1967), derulat în SUA, a dorit să arate în ce măsură persoanele crescute în societăţi democratice pot adera la nazism. Astfel elevii de liceu ai unei clase au fost organizaţi similar unui grup extremist. Surprinzător pentru specialiști, adolescenţii respectivi au arătat o dorinţă în creștere de a intra în rol, adoptând un comportament agresiv, intolerant, extins şi în afara orelor de curs. După doar patru zile, experimentul a fost încheiat în baza unor concluzii îngrijorătoare. Fiinţa umană poate ușor să acţioneze în direcţia anulării libertăţii altora. Atâta timp cât lipsește contextul favorabil unei schimbări, democraţia are încă șanse de supravieţuire. Este un fapt pe care îl recunoaște și Philip Zimbardo, în celebra sa carte despre „efectul Lucifer”, în care tratează transformările inimaginabile prin care poate trece fiinţa umană în drumul ei dinspre libertatea interioară spre manifestări iraţionale.

Niciun articol afișat