„A merge cu un prieten prin întuneric este mult mai bine decât a merge singur prin lumină.” (Hellen Keller)

Eram în clasa a șaptea și urma să trăiesc, fără preaviz și fără anestezie, durerea aproape fizică pe care o provoacă pierderea unui prieten bun. Dintre toate colegele clasei noastre, de Maria mă legasem cu toate tulpinile afinităţilor noastre comune, încă din primele zile de școală. Împărţeam cu ea aceeași bancă și pasiunea vie pentru cărţi – și, dacă rareori ai fi putut-o vedea pe una dintre noi singură, nu era mai puţin neobișnuit să ne auzi discutând despre cărţile citite în recreaţiile veșnic prea scurte. Eram încredinţată că portofoliul ei de lecturi era mai generos decât al meu, ceea ce adăuga o doză sănătoasă de respect afecţiunii neîmpărţite pe care i-o purtam. Iar, pentru că era pasionată de matematică, materie care mă urzica necruţător de câte ori ni se încrucișau drumurile prin orarul săptămânal, respectul meu căpătase proporţii epice – dovadă că acceptam să cheltuim unele dintre preţioasele noastre pauze pentru a rezolva o problemă de algebră care o intriga, deși, din parte-mi, ar fi putut să rămână nedezlegată pentru eternitate.

După o vacanţă de vară aveam multe de împărtășit și, în lumina blândă de septembrie, măsuram curtea școlii cu pas domol, cu o desagă prea plină de noutăţi care se cereau împărtășite. Nu mi-a spus niciun cuvânt însă despre vestea care avea să amuţească toate strunele voioase ale reîntâlnirii noastre. Așa că șocul a venit fără amortizare, în secunda în care directorul școlii a anunţat-o sec că, urmare a cererii de transfer a părinţilor ei, poate să se deplaseze la școala a cărei elevă urma să fie. N-a mai fost timp de niciun la revedere, și oricum vestea îmi anulase orice reacţie – mi-a fost multă vreme familiară durerea sfredelitoare care se cuibărise în stomac, prelingându-se până sub umerii coastelor. Maria și-a strâns lucrurile și a ieșit tăcută pe ușă, luând cu ea toate poveștile, tot cerul înstelat al întâlnirilor zilnice și toată bruma mea de drag pentru știinţele exacte.

La 11 ani trăiam drama pierderii unui prieten, dar, chiar înainte ca durerea separării să se fi stins de-a binelea, știam deja că eram pe plus – faptul de a fi împărţit șase ani de zile bucuriile și tristeţile școlare și extrașcolare rămânea o experienţă memorabilă.

Rolul prieteniei în viaţa unui adult (dar și în cea a unui copil) este în mod frecvent subestimat, deși beneficiile care vin la pachet sunt substanţiale, susţin specialiștii. La vârsta preșcolară, relaţiile de prietenie favorizează dezvoltarea abilităţilor sociale și emoţionale, sporind sentimentul de apartenenţă și diminuând stresul, subliniază psihoterapeuta Lena Aburdene Derhally într-un articol pentru Washington Post.

Paul Schwartz, profesor de psihologie și expert în comportamentul copilului, detaliază abilităţile sociale care se dezvoltă într-un cerc de prieteni – „sensibilitatea faţă de punctele de vedere ale altora, învăţarea regulilor de conversaţie și comportamentele adecvate vârstei” –, subliniind că prietenii au un impact pozitiv asupra performanţei școlare și reprezintă în același timp o barieră protectoare în faţa victimizării copilului de către colegi. „Mai mult de jumătate dintre copiii menţionaţi pentru probleme comportamentale emoţionale nu au prieteni”, notează Schwartz.

Tocmai pentru că prietenia este una dintre formele puternice de atașament, destrămarea unei relaţii de acest gen ne provoacă suferinţă. Psihologii spun că impactul pierderii unui prieten bun este comparabil cu cel al încheierii unei relaţii romantice, caz în care avem nevoie de aproximativ șase săptămâni  pentru a ne reajusta la o realitate din care persoana iubită nu mai face parte.

De-a lungul vieţii de copil și de adult pierdem și câștigăm prieteni, iar faptul că dezmembrarea unei relaţii de acest gen ne marchează emoţional este un indiciu că prietenii ocupă un loc important în economia vieţii noastre, în pofida faptului că aceste relaţii au intrat într-un con de umbră în societatea modernă.

Ele nu ocupă o nișă oficială în societate, punctează William Rawlins, expert în relaţii interpersonale, care scrie că am găsit loc pentru Ziua Îndrăgostiţilor, dar nu și pentru Ziua Prieteniei în calendarele noastre. Perimetrul educaţiei formale nu reunește și informaţii despre gestionarea relaţiilor de prietenie. Iar simpatia pe care o primim atunci când o relaţie romantică se încheie ne este în general refuzată atunci când subiectul pierderii este „doar” un prieten, subliniază Liz Pryor, autoarea cărţii What Did I Do Wrong? What to Do When You Don’t Know Why the Friendship Is Over (Cu ce am greșit? Ce să faci când nu știi de ce s-a încheiat o prietenie).

Totuși veștile bune care sosesc în tolba studiilor care au ales să investigheze rolul prieteniei în dezvoltarea și bunăstarea noastră ne îndeamnă să reevaluăm această dimensiune a vieţii noastre, privind-o la scară reală.

Drumul spre sănătate trece prin relaţiile de prietenie

Amintind faptul că rolul prieteniei în viaţa noastră nu este îndeajuns valorizat, Rebecca Adams, profesor de sociologie la Universitatea din Carolina de Nord, descrie o realitate știinţifică oarecum derutantă – în timp ce studiile se concentrează prioritar pe familie și pe relaţia de cuplu, relaţiile de prietenie tind să ocupe un loc periferic în atenţia cercetătorilor, deși studii pe eșantioane impresionante arată că „prietenia are un impact mai mare asupra bunăstării noastre psihologice decât relaţiile de familie”.

În timp ce relaţiile de familie sau de rudenie pot fi negative sau monotone, prieteniile sunt rodul unei alegeri conștiente, punctează William Chopik, profesor la Universitatea din Michigan. Pe de altă parte avem tendinţa de a ne debarasa de prieteniile toxice sau superficiale, un triaj mai puţin la îndemână când este vorba de familie. În legăturile noastre cu prietenii suntem buni ascultători, oferim sprijin și ne dovedim persoane de încredere, observă Chopik – adică manifestăm exact acele calităţi care ar aduce mai multă armonie și în familie, dacă am fi dispuși să le infuzăm și în relaţiile din acest perimetru. Între cele două tipuri de relaţie nu ar trebui să existe o competiţie, de altfel fiecare având un aport substanţial în bunăstarea noastră.

Concluziile formulate de William Chopik survin în urma unei cercetări de anvergură (formată din două seturi de studii) pe care a coordonat-o și care a fost publicată în aprilie 2017. Primul studiu a investigat aproape 300.000 de persoane cu vârste între 15 și 99 de ani, din peste 90 de ţări, ajungând la concluzia că aceia care puneau accent pe relaţiile lor cu prietenii erau mai sănătoși și mai fericiţi, mai ales la vârsta a treia. Al doilea studiu a monitorizat pe o perioadă de șase ani un număr de 7.481 de persoane cu vârsta peste 50 de ani, chestionându-le asupra bolilor cronice cu care se confruntau. Cei care aveau o reţea de prieteni pe care să poată conta au înregistrat rate mai mici ale cancerului, diabetului sau bolilor cardiovasculare, studiul reliefând faptul că efectul pozitiv al suportului oferit de prieteniile strânse depășea efectul susţinerii familiale.

De altfel, o metaanaliză din 2010, coordonată de Julianne Holt-Lunstad, profesor de psihologie la Universitatea Brigham Young, care a analizat datele culese de 148 de studii, la care participaseră peste 308.000 de persoane, a arătat că indivizii care erau înconjuraţi de prieteni și-au crescut șansele de supravieţuire cu 50% în intervalul de șapte ani în care au fost monitorizaţi. Adică au reușit să bifeze beneficii similare cu cele oferite de renunţarea la fumat.

Luând în calcul beneficiile pe care le au pentru sănătatea și fericirea noastră, e destul de straniu că studiile cu privire la prietenie rămân cenușăresele studiilor asupra relaţiilor, subliniază Chopik, în timp ce Julianne Holt-Lunstad își exprimă speranţa că valoarea prieteniei va primi o recunoaștere mai largă, atât din partea comunităţii medicale și de sănătate publică, cât și din partea opiniei publice. Nu cunoaștem încă mecanismele prin care conexiunile sociale puternice ne influenţează longevitatea, sănătatea sau confortul emoţional. Lucrul acesta este pe deplin explicabil, crede Bert Uchino, care predă psihologia la Universitatea din Utah, câtă vreme, dincolo de teoriile care circulau în anii ’70, deţinem dovezi ale relaţiei dintre sănătate și procesele psihosociale abia din perioada ultimilor 10-15 ani.8

Deși este puţin probabil ca în viitorul apropiat medicul să ne prescrie, pe lângă dietă sau medicamente, și ieșiri mai dese cu prietenii, ar fi de așteptat ca impactul pozitiv al acestor relaţii să ne modifice agenda obișnuită, convingându-ne să le plasăm în secţiunea priorităţilor.

Unde apun relaţiile sociale de altădată

Nu e ușor să definești într-o propoziţie societatea în care trăim, dar Juan Díez Nicolás și María Morenos Páez, autorii studiului „Singurătatea, în Spania”, reușesc să-i surprindă esenţa, afirmând că mărșăluim spre „o societate a singurătăţii”.

Autorii analizează datele oferite de Institutul Naţional de Statistică, observând că – în anul 2014 – în 24,8% din totalul gospodăriilor spaniole locuia o singură persoană, iar numărul acestor gospodării crescuse cu 6 procente faţă de anul precedent. Iar oamenii nu doar că locuiesc singuri, dar și resimt tot mai acut sentimentul de însingurare – potrivit aceluiași studiu, 1 din 10 spanioli afirmă că se simte singur în mod frecvent.

Nici francezii nu stau foarte bine când sunt chestionaţi asupra relaţiilor sociale, iar o anchetă comandată de La Fondation de France releva faptul că singurătatea nu mai este, de ceva vreme, doar apanajul vârstei a treia. Studiul, care s-a focalizat pe grupa de vârstă 15-30 de ani, a arătat că 6% dintre tineri se simt izolaţi și nu aparţin niciunei reţele sociale, în timp ce 12% au afirmat că nu se pot baza nici pe o reţea familială, nici pe cea formată din prieteni, vecini ori colegi.

Americanii și-au restrâns și ei contactele sociale: un studiu realizat de sociologi de la Universitatea Duke și de la Universitatea din Arizona, în 2006, arăta că numărul mediu de confidenţi ai unui american a scăzut de la trei la două persoane în numai două decenii (1985-2004), iar numărul celor care nu au nicio persoană căreia să-i împărtășească detalii personale s-a triplat în același interval.

Singurătatea face ravagii și în Marea Britanie, afectând chiar mai mult tinerii decât persoanele de vârsta a treia: 65% dintre tinerii cu vârsta între 18 și 24 de ani au afirmat că se simt singuri cel puţin o parte din timp, iar 32% au acest sentiment aproape permanent, comparativ cu 32%, respectiv 11%, dintre persoanele de peste 65 de ani, care și-au descris singurătatea drept ocazională, respectiv continuă. În timp ce 18% au doi sau trei prieteni apropiaţi, 1 din 8 britanici adulţi nu are nici măcar o persoană pe care să o poată considera prieten.

Chris Sherwood, directorul executiv al organizaţiei caritabile Relate, afirma că relaţiile sunt plasate în centrul a tot ceea ce facem, fie ca indivizi, fie ca societate, motiv pentru care, în timp ce ne împărţim între familie și carieră, ar trebui să ne amintim că relaţiile sociale sunt coloana vertebrală a bunăstării noastre și că, în consecinţă, merită să alocăm timp și efort iniţierii și conservării relaţiilor de prietenie.

În timp ce sondăm cauzele pentru care fundaţia prieteniilor noastre devine tot mai fisurată este util să reţinem cele două elemente enunţate de Sherwood – timp și efort. Poate nu au alura poţiunilor magice, dar au devenit, pe cât de esenţiale, pe atât de puţin rare în economia unui program veșnic congestionat.

O radiografie a prieteniei în societatea modernă

În 1994, în urma unui set de interviuri realizate cu americanii de vârstă mijlocie despre reţeaua lor de prieteni, William Rawlins, expert în comunicare interpersonală și profesor la Școala de Studii de Comunicare a Universităţii din Ohio, a surprins disonanţa dintre modul în care oamenii defineau prietenia și comportamentul lor obișnuit. În timp ce majoritatea persoanelor intervievate înţelegeau prietenia drept disponibilitatea „de a fi acolo” pentru celălalt, ei admiteau că nu le alocă timp suficient nici chiar prietenilor cei mai buni.

Datele preluate de la 177.000 de persoane și analizate în cadrul unei metaanalize în anul 2012 au indicat nu doar faptul că reţelele de prietenie se modifică de-a lungul vieţii, dar și că acestea au cunoscut o diminuare în ultimii 35 de ani.

Inventariind schimbările ce au avut loc în societatea americană, de la creșterea speranţei de viaţă la o rată de aproape 50% a divorţurilor, Beverley Fehr, psiholog social la Universitatea din Winnipeg, susţine că, de fapt, niciodată nu am avut mai multă nevoie de o reţea de prieteni.

Dacă ceva s-a modificat în ultimii ani, nu este vorba despre așteptările pe care le avem de la prietenii noștri, scrie William Rawlins, punctând faptul că, între 14 și 100 de ani, persoanele pe care le-a intervievat considerau că un prieten este „cineva cu care să vorbească, cineva pe care să conteze și cineva cu care să se bucure”. În timp ce așteptările noastre s-au cantonat în aceiași parametri pentru decenii întregi, condiţiile în care acestea pot fi îndeplinite s-au modificat.

La 25 de ani, numărul conexiunilor sociale ajunge la apogeu, după această vârstă cercul social și numărul prietenilor cunoscând un declin constant, potrivit unui studiu al Universităţii Aalto, publicat în 2006. Potrivit Enciclopediei relaţiilor umane, adulţii tineri petrec adesea între 10 și 25 de ore pe săptămână cu prietenii. Iar un studiu din 2014 a delimitat grupul de vârstă care investește cel mai mare buget de timp în socializare – tinerii între 20 și 24 de ani.

După căsătorie, într-un crescendo al sarcinilor inerente noului statut, timpul pare a se comprima, iar bugetul de energie se repartizează aproape exclusiv între partenerul de viaţă, copii, părinţi și presiunile jobului. Programul prelungit de lucru și distanţele geografice sunt cireașa de pe tortul relaxării relaţiilor de prietenie, scrie Andrew McCulloch, directorul executiv al Fundaţiei pentru Sănătate Mintală.

Pe măsură ce faţa societăţii s-a schimbat, a devenit tot mai dificil să bifezi cele trei condiţii considerate de sociologii anilor ’50 ca fiind esenţiale în formarea prieteniilor – proximitatea fizică, interacţiunile neplanificate și un cadru care îndeamnă la confidenţe –, notează Rebecca Adams, profesor de sociologie și gerontologie la Universitatea din Carolina, care subliniază că în prezent studenţia a rămas perioada cea mai prielnică îndeplinirii acestor cerinţe.

De altfel, în epoca vitezei plătim tribut grabei permanente, alegând să ne implicăm în mai multe relaţii ocazionale decât să construim cu migală câteva legături robuste, cu prieteni pe care să-i etichetăm drept foarte apropiaţi. În mod clar, parametrii prieteniei au fost redefiniţi, scrie eseista Lucy Schiller, amintindu-și cu nostalgie de plimbările lungi în compania unui prieten sau de discuţiile derulate fără tirania ceasului, adevărate „structuri retrogradate în trecut”.

În epoca social media, prietenia a fost redefinită, devenind tot mai elastică – n-ar mai fi vorba, de fapt, decât de simulacre de prietenie, susţin adepţii interacţiunii nemijlocite, în timp ce trubadurii relaţiilor online reliefează oportunităţi, de neimaginat cu decenii în urmă, de a iniţia și reactiva prietenii valoroase.

Argumente pro și contra prieteniilor online

N-ar trebui să privim prieteniile online prin lentila suspiciunii, scrie jurnalista Kyle Chayka într-un articol în care militează pentru reevaluarea prieteniei în era digitală. În condiţiile în care interacţionăm atât de frenetic cu lumea virtuală, neîncrederea cu care privim relaţiile ce se derulează în acest spaţiu este inadecvată, susţine jurnalista, apreciind că graniţa dintre relaţiile virtuale și cele reale devine tot mai fluidă, trecerea dintr-un registru în altul înscriindu-se în domeniul firescului. Sunt din ce în ce mai multe persoane care profită de posibilităţile de conectare oferite de internet, iar Chayka introduce în discuţie specialiști sau personalităţi care se poziţionează ferm de partea relaţiilor care rulează (mai ales) dincolo de sticla unui ecran. Astfel, scriitoarea new-yorkeză Jenna Wortham punctează lărgirea spectrului de relaţii odată cu apariţia internetului, declarând că se bucură de relaţiile ei online și de mutabilitatea lor – „în buzunar, pe ecran, în camera de zi” –, în timp ce nu intenţionează să le transfere și în viaţa reală. Sociologul Nathan Jurgeson privește în aceeași cheie prietenia virtuală, susţinând că există doar o singură realitate, căreia i se circumscrie în mod natural și experienţa digitală.

Ar putea prietenii online să fie chiar de preferat celor offline? Scriitoarea Alana Masey susţine că acest lucru este posibil, descriind într-un articol modul în care publicarea eseurilor ei personale despre sănătatea mintală a dus la un schimb de e-mailuri cu cititorii, în urma cărora au apărut prietenii virtuale. Pentru că în lumea reală anumite subiecte rămân într-o zonă tabu, spaţiul virtual devine un loc necesar pentru conversaţii și confidenţe stânjenitoare între persoane care se cunosc. Grupurile online de sprijin le permit oamenilor cu probleme similare să relaţioneze fără teama de stigmatizare și să se ajute reciproc, punctează Joseph Walther, profesor de studii de comunicare la Universitatea Tehnologică Nanyang, din Singapore.

Chiar și numai posibilitatea de a discuta despre probleme pe care societatea le ambalează în stigmat și tăcere înseamnă mult, afirmă sociologul Nathan Jurgenson, care subliniază că persoanele cu depresie, dependenţe sau alte probleme au nevoie de un spaţiu social în care să se facă auzite. Privind problema din acest unghi, persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate mintală (și care aud adesea că problemele lor nu sunt reale decât în mintea lor) consideră incorectă – dacă nu de-a dreptul detestabilă – distincţia tăioasă dintre prietenii reali și cei online, câtă vreme ultimii le furnizează un sprijin chiar mai real.

Neajunsul unei astfel de abordări poate fi însă acela că lărgește foarte mult graniţele conceptului de prietenie, diluându-i în același timp însăși esenţa. Așa cum recunoaște în articolul său, Masey nu a putut face nimic atunci când una dintre prietenele ei online – care suferea de depresie – a dispărut o vreme din comunicarea lor obișnuită, iar ea și-a dat seama că nu-i știa adresa ori numărul de telefon, pentru a suna la serviciul de urgenţe. În cele din urmă, atunci când prietena ei a reluat legătura cu ea, jurnalista și-a cristalizat convingerile despre prieteniile online: „Putem împărtăși suferinţa fără a ne judeca, dar și fără așteptarea de a interveni.” Concluzia aceasta le spune însă multe celor care consideră că fibra prieteniei o reprezintă tocmai faptul de a fi alături de celălalt în termenii și în condiţiile impuse de nevoile lui, și nu cu detașarea și temporizarea pe care o încurajează mediul digital.

Pe de altă parte, interacţiunile pur digitale sau telefonice ne privează de o serie de beneficii fiziologice prezente în întâlnirile faţă în faţă, scrie Carlin Flora în cartea ei Friendfluence: The Surprising Ways Friends Make Us Who We Are (Prieteninfluenţa: Surprinzătoarele moduri în care prietenii ne fac ceea ce suntem) – „tensiunea arterială scade, vă sincronizaţi, imitaţi inconștient postura prietenului dumneavoastră”.

Într-o societate cu timp tot mai drămuit pentru relaţii, așa-zisele prietenii online pot fi chiar dăunătoare relaţiilor reale de prietenie, subliniază Carlin Flora. Procesul este similar urmăririi celebrităţilor – pentru că aflăm atâtea lucruri despre viaţa lor, creierul nostru are impresia că le și cunoaște. Prietenii online cu care nu mai ţinem legătura de multă vreme, dar care sunt activi online, actualizând mereu datele despre viaţa lor, și pe care obișnuim să-i urmărim rămân în centrul atenţiei noastre – ei „pot coloniza spaţiu valoros în mintea ta și te gândești la ei în loc de prietenii tăi apropiaţi”, scrie Carlin.

Jackie Goldschneider își exprimă temerile legate de faptul că propriii ei copii ar putea să piardă reperele clasice ale prieteniei, într-un articol publicat în The Huffington Post. În interstiţiile complicate ale vieţii moderne, prieteniile online pot insera zâmbete și doze de endorfine, însă ele sunt foarte diferite de prieteniile reale, apreciază jurnalista. Fișa postului unui prieten adevărat poate include conversaţii lungi despre sănătatea cuiva drag, oferta de a aduce copiii celuilalt de la școală, alegerea cadourilor pentru aniversare sau pregătirea unei supe ușoare pentru prietenul bolnav – în esenţă, este vorba de a-ţi cheltui timpul și energia pentru și împreună cu prietenii. Prin contrast, prieteniile online presupun contacte minime, golite de orice miez de angajament – urări virtuale, cu trena lor de daruri virtuale, declaraţii siropoase, panegirice stridente, emoticoane lăbărţate peste un spaţiu în care s-au defrișat nemilos cuvintele. Deviza acestor relaţii superficiale – „Nu-mi pasă deloc de tine și încă ești prietenul meu.” – postulează o optică alterată a prieteniei, de care Goldschneider ar prefera să-și ţină departe copiii. Pentru că jocurile împreună, vizitele în casa prietenilor, reprizele de râs sau de conversaţie faţă în faţă pot învăţa un copil mai multe despre relaţii decât o face izolarea în faţa unui ecran, cu incontinenţa de mesaje și emoticoane care se poate solda.

Îngrijorările legate de modul în care tinerele generaţii percep comunicarea nu sunt, de altfel, gratuite, conform unui studiu publicat de Pew Internet și American Life Project. Studiul arată că mesajele-text sunt modalitatea preferată de comunicare a grupei de vârstă 12-17 ani, 75% dintre adolescenţi obișnuind să comunice prin mesaje pe telefon, faţă de 51% care optau pentru acest canal de comunicare în 2006. Jumătate dintre adolescenţi trimit 50 de mesaje pe zi sau mai mult, în timp ce o treime ajung la cifra impresionantă de 100 de mesaje zilnic.

Adulţii se simt și ei mai confortabil să comunice prin mesaje, doar că ceea ce pare o simplă strategie de a câștiga timp poate fi, de fapt, simptomul unei transformări mai profunde – nu doar în relaţiile cu ceilalţi, ci și în relaţia cu noi înșine și cu tehnologia.

Deconstruind resorturile unei singurătăţi atipice

Oamenii s-au obișnuit să aibă tot mai puţine conversaţii reale, până la punctul în care „au devenit aproape dispuşi să se lipsească de tot de oameni”, afirmă Sherry Turkle, sociolog american care a scris Alone Together: Why We Expect More from Technology and Less from Each (Singuri împreună: De ce așteptăm mai mult de la tehnologie și mai puţin unii de la alţii). Convingerea lui Turkle este că tehnologia redefinește conexiunea și comunicarea umană, dar și modul în care ne raportăm la noi înșine – aparate atât de mici încât le putem strecura într-un buzunar reușesc să modifice nu doar comportamentul, dar și identitatea noastră.

Nu există tip de întâlnire – de la ședinţe la prânzuri în familie sau înmormântări – în timpul căreia oamenii să nu întreprindă escapade în spaţiul virtual sau măcar să se gândească să o facă. Ne obișnuim să fim „împreună singuri” – în cuvintele sociologului –, în timp ce nu mai reușim să fim niciunde pe de-a-ntregul. Viaţa reală se modelează astfel după chipul celei virtuale – cu intrări și ieșiri intempestive, în timp ce încercăm să fim conectaţi în mai multe locuri odată, livrând sferturi de atenţie fiecăruia.

Aparent, tehnologia ne oferă oportunitatea de a fi împreună mai mult decât altădată; tentaţia majoră însă este de a ne folosi de ea pentru a ne schilodi relaţiile, refuzându-le interacţiunea nemijlocită, prezentându-le celorlalţi un eu editat – „ne putem retuşa faţa, vocea, carnea, corpul – nu prea puţin, nici prea mult, exact cât trebuie”.

Devenind refractari la apropiere, am plasat între noi și ceilalţi o distanţă aseptică, pe care să o putem controla, „nu prea departe, nu prea aproape”, ceea ce Turkle numește efectul Goldilocks, nevoia de a regla convenabil termostatul relaţiilor noastre.

Trecută prin furcile caudine ale dependenţei de tehnologie, ale fricii de a fi vulnerabil și ale comunicării tot mai rarefiate, prietenia se diluează până ce își pierde mai toate elementele de identificare. Nu mai deţine longevitatea de care vorbea scriitoarea Ioana Pârvulescu atunci când nota că prietenia reală durează o viaţă și dincolo de ea, câtă vreme unul din protagoniștii relaţiei mai trăiește încă. Se dezice de frăţia pe care o invocă Homer și nu își mai ia răgazul îmblânzirii de care pomenea Saint-Exupery – decât dacă avem determinarea de a o reînvesti cu toate atributele sale, ori de câte ori pasul ei familiar ne trece pragul.

Una dintre cele mai frumoase definiţii ale prieteniei a fost scrisă de o mână de prieten pe o filă de carte oferită cadou: „Unde sunteţi voi, acolo e acasă.” Și, cum acasă rămâne, până la urmă, locul cel mai drag și mai sigur de pe pământ, ori de câte ori ne dăm dezlegare la bucuria prieteniilor veritabile, putem înflori în raza unui acasă mereu multiplicat.