Articolul de faţă conţine poveşti despre bunătate, curaj şi generozitate, care au demonstrat, prin simplitatea lor, că pentru a face bine nu este nevoie decât de o inimă deschisă la nevoile celorlalţi.
10. Primul zbor al lui Landon, un băieţel de șapte ani care mergea să îşi vadă tatăl, nu avea să fie deloc unul uşor. Mama sa, Alexa Bjornson, nu putea să îl însoţească. Ştia că i se va purta de grijă băiatului ei, aşa cum se întâmplă cu toţi minorii care călătoresc neînsoţiţi cu avionul, dar tot nu era liniștită.
Landon are autism înalt funcţional şi poate fi destul de deranjant prin reacţiile sale, mai ales când este singur şi îi este frică. Aşa că mama lui i-a scris o scrisoare celui care avea să stea lângă el în avion, pentru a-i explica situaţia. A adăugat şi 10 dolari în plic, pentru a compensa eventualul deranj creat.
Încă mai sunt oameni buni în lume care încearcă să contribuie cu ceva.
Din fericire, lângă Landon s-a aşezat Ben Pedraza, care a făcut din zborul de la Las Vegas la Portland o plăcere. Cei doi au glumit, s-au jucat şi astfel timpul a trecut foarte repede. Au făcut şi o poză la final, pe care i-au trimis-o Alexei ca dovadă că zborul a fost foarte plăcut pentru amândoi. Fotografia a fost distribuită pe reţelele de socializare de Alexa, alături de mesajul: „Îi sunt foarte recunoscătoare acestui om, pentru că încă mai sunt oameni buni în lume care încearcă să contribuie cu ceva, la fel cum încerc şi eu.”
9. Pentru Opal Zucca, în vârstă de 88 de ani, viaţa nu mai este așa uşoară cum obişnuia să fie. Suferă de demenţă şi are dificultăţi de mişcare, dar tot nu poate să nu facă treburi prin casă. Într-o iarnă a căzut pe gheaţă atunci când se întorcea cu tomberonul golit pe aleea casei. Imediat după aceea l-a întâlnit pe Billy Shelby, şoferul maşinii de gunoi, care a stat lângă ea până când a venit ambulanţa.
De atunci, cei doi sunt prieteni buni, iar Billy are grijă de fiecare dată să o conducă pe Opal până în casă şi să îi care tomberonul golit. Camerele de supraveghere au surprins interacţiunea plină de afecţiune şi umor dintre cei doi, iar fiica lui Opal a făcut public filmuleţul în semn de recunoştinţă pentru Billy. Zeci de mii de oameni au apreciat gestul acestuia, care a devenit subiect de ştiri. „Conduc o maşină de gunoi. Doar atât, nu-i aşa? Dar, chiar şi aşa, tot pot deveni cea mai bună persoană posibilă pentru mine, iar acest lucru poate face cuiva ziua mai uşoară”, mărturiseşte Billy.
8. Uneori trebuie doar să te uiţi în jur pentru a descoperi cum poţi face ziua cuiva mai frumoasă. Aşa au făcut Jamario Howard şi prietenii lui, care, în timp ce îşi aşteptau comanda la un restaurant, au observat o doamnă în vârstă care mânca singură. Jamario și-a imaginat cât de rău s-ar fi simţit dacă ar fi trebuit să mănânce singur, aşa că s-a dus la doamna respectivă şi a întrebat-o dacă poate să se aşeze la masa ei. După câteva minute de discuţie a aflat că aceasta era văduvă şi că în ziua următoare ar fi aniversat 60 de ani de căsătorie. I-a adresat condoleanţe şi a invitat-o la masă cu prietenii lui, spre bucuria doamnei. La sfârşitul mesei au făcut o fotografie, care a devenit virală pe reţelele de socializare.
„Ideea este să fii mereu amabil şi bun cu oamenii. Nu ştii niciodată prin ce trec”, concluzionează Jamario, căruia întâlnirea cu doamna i-a schimbat perspectiva asupra felului în care trebuie să îi privească pe cei din jur.
7. Lumea lor este considerată superficială şi artificială. Concursurile de frumuseţe adună femei din toată lumea de o frumuseţe exterioară incontestabilă, dar sunt puţine momente în concurs care să le ofere şansa de a-şi dezvălui şi frumuseţea interioară. Unul dintre aceste momente a fost surprins la anunţarea câştigătoarei Miss World, când reprezentanta Nigeriei a reacţionat, cu o bucurie greu de disimulat, la victoria prietenei ei din Jamaica.
Deşi a ieşit pe locul al cincilea, Nyekachi Douglas, reprezentanta Nigeriei, a ţipat şi a sărit în sus de bucurie la anunţarea câştigătoarei, Toni-Ann Singh. A îmbrăţişat-o apoi strâns, cu o fericire care a mişcat inimile a mii de oameni. Felul în care a reuşit să se bucure a fost considerat de mulţi un exemplu demn de a urmat în situaţia în care alţii sunt cei câștigători.
6. Un act de bunătate este deseori urmat de altele. Ben, un angajat la un mic restaurant care vinde gofre, a descoperit acest lucru într-o seară când a ales să continue să-i servească pe clienţi chiar dacă din toată echipa rămăsese de serviciu el singur. Din cauza unei confuzii în programarea turelor, Ben nu mai avea niciun coleg să-l ajute la miezul nopţii cu 30 de clienţi. Deşi alesese să nu închidă, pe faţa lui se putea citi disperarea, pentru că nu avea cum să facă faţă valului de clienţi. Trebuia să pregătească gofrele şi cafeaua, să servească şi să spele vasele.
Un bărbat din restaurant a mers şi a discutat cu el puţin, apoi a luat un şorţ şi a început să spele vasele. Iniţial, clienţii au crezut că era unul dintre angajaţi, dar când şi-au dat seama că era unul dintre clienţi, s-au oferit să ajute și ei. O doamnă cu o rochie elegantă cu paiete şi în pantofi cu toc a început să facă cafeaua, apoi să cureţe mesele. Un alt bărbat a ajutat-o, aşa că la finalul turei Ben a reuşit să servească toţi clienţii. Povestea, însoţită de imagini, a fost scrisă de unul dintre clienţii impresionaţi de gestul celor care au sărit în ajutorul lui Ben, apoi a fost redistribuită de mii de oameni.
Citește și: O lună de bunătate
5. Atentatul de la Londra de la sfârşitul anului 2019 a lăsat în urmă două victime, pe Saskia Jones şi Jack Merritt. Paradoxal, cei doi tineri erau militanţi pentru drepturile deţinuţilor şi luptau pentru reintegrarea lor în societate, iar atacatorul lor era un fost deţinut acuzat de fapte de terorism, eliberat la jumătatea executării pedepsei. Situaţia a fost folosită rapid pentru alimentarea valului de ură la adresa deţinuţilor şi a politicienilor care au instituit reforme în domeniu.
Inspiratoare a fost reacţia familiilor celor doi, care au reuşit să treacă peste durerea pierderii şi să apeleze la bunătate. Ştiau că nici Saskia, nici Jack nu şi-ar fi dorit ca moartea lor să fie folosită ca pretext pentru a distruge obiectivele pentru care ei luptaseră, aşa că le-au adresat politicienilor mesaje categorice: „Nu folosiţi moartea fiului meu – nici pozele lui şi ale colegei lui – pentru a promova propaganda dumneavoastră josnică! Jack a luptat împotriva tuturor lucrurilor pe care dumneavoastră le susţineţi: ură, divizare şi ignoranţă”, i-a transmis tatăl lui Jack premierului Boris Johnson.
Jack „credea în răscumpărare şi reabilitare, nu în răzbunare şi stătea mereu de partea celor slabi”, povestesc alţi membri ai familiei.
Aceştia speră ca singurul lucru care va rămâne în memoria oamenilor să fie modul în care cei doi visau să schimbe lumea.
4. Kaza Manan este proprietarul restaurantului Sakina Halal Grill, cunoscut nu doar de oamenii de afaceri care mănâncă în acel cartier luxos al Washingtonului, ci şi de oamenii străzii din zonă. Povestea lui Manan a început în Pakistan şi a continuat în America, unde a sosit cu doar trei dolari în buzunar. A muncit ani buni ca şofer de limuzine, apoi a reuşit să îşi deschidă un mic restaurant. Fratele său era bucătarul, iar calitatea mâncării le-a crescut repede afacerea. Unul dintre lucrurile care l-au şocat atunci când a ajuns în SUA a fost numărul mare al oamenilor străzii, aşa că, atunci când a deschis restaurantul, a decis să facă ceva pentru ei.
„Le spun tuturor: fii cinstit şi bun!”
Deşi abia anul trecut a căpătat atenţia presei, Manan a servit în restaurantul lui 80.000 de porţii de mâncare gratis în ultimii cinci ani. Mulţi s-au temut că afacerea lui ar putea avea de suferit din cauza clienţilor fideli care nu îşi permit să plătească, dar până acum toate lucrurile îi merg bine. Afacerea lui a fost binecuvântată, deci nu are de ce să se oprească. „Le spun tuturor: fii cinstit şi bun!” Şi toţi aceia care mănâncă în restaurantul lui pot confirma că își respectă propriul sfat.
3. Profesorii de matematică se ocupă cu rezolvarea de probleme. Nathan Alexander este unul dintre ei, dar problema cu care a trebuit să se confrunte şi care i-a adus notorietate nu are legătură cu ştiinţa. La unul dintre cursurile pe care le preda la Colegiul Morehouse, unul dintre studenţii săi a venit cu un bebeluş de doar cinci luni. Acesta a cerut voie să participe la curs cu fetiţa şi s-a scuzat, explicând că soţia lui trebuia să ridice nişte acte şi nu avea cu cine să lase fetiţa. Nathan i-a permis să rămână în sală, mai ales pentru că se apropiau examenele, dar în scurt timp s-a văzut că tatăl nu putea să se concentreze deloc la curs.
Aşa că profesorul a cerut să ţină el fetiţa, ca tatălui să îi fie mai uşor să îşi ia notiţe. Şi-a pus portbebeul şi a continuat să scrie pe tablă. Fetiţa a adormit rapid, prilej de glume despre efectul matematicii. Restul cursului a decurs normal, cu fetiţa dormind liniştită. Unul dintre studenţi l-a fotografiat pe Nathan, care a devenit în scurt timp faimos, mai ales în rândul părinţilor care ştiu cât de important este să fii ajutat din când în când cu toate responsabilităţile care vin la pachet cu un bebeluş.
2. Michael Todd a fost victima bullyingului de când se ştie. A fost bătaia de joc a colegilor prin toate şcolile pe care le-a urmat, în principal pentru că se îmbrăca în fiecare zi cu aceleaşi haine. Când a intrat la liceu, lucrurile nu s-au schimbat. În primul rând, din cauza tradiţiei de a râde de boboci, apoi pentru că și aici toţi au observat că se îmbrăca mai mereu cu aceleaşi haine.
Totul s-a schimbat într-o dimineaţă de luni, atunci când doi colegi, Kristopher Graham şi Antwain Garrett, l-au chemat pe hol ca să îşi ceară scuze că răseseră de el şi să îi ofere ceva. În punga pe care i-au oferit-o se aflau tricouri, pantaloni şi încălţăminte, pe care cei doi o aleseseră dintre hainele lor. Gestul a fost filmat de câţiva colegi care i-au surprins pe hol, iar gestul lor a devenit cunoscut de întreaga şcoală. În curând, cei trei au devenit cunoscuţi în toată ţara, pentru că au apărut la cunoscuta emisiune a lui Ellen de Generes. Aceasta le-a mulţumit, spunând că sunt „un exemplu pentru toţi copiii, pentru toţi adulţii care trebuie să fie atenţi la ajutorarea celorlalţi”.
1. Andrew Garrido a învăţat să cânte la pian pe un pian de hârtie. Avea 11 ani atunci când a rugat-o pe mama lui să îl trimită la cursuri de pian. Pentru că nu avea banii necesari, mama a trebuit să îl refuze, aşa că Andrew a căutat pe internet dimensiunile unui pian, a desenat claviatura şi a lipit hârtia de birou. Folosea o claviatură online, iar după ce apăsa pe o notă, o atingea şi pe pianul lui de hârtie. La scurt timp nu a mai avut nevoie de claviatura online. Auzea deja în minte notele corecte. După şase luni, când mama lui a observat că nu este doar un moft, s-a împrumutat şi a plătit 10 ore de curs. A absolvit prima etapă de pregătire în doar opt ore, spre uimirea profesoarei.
După cele zece ore, mama nu a mai avut cu ce să plătească, aşa că în următorii ani Andrew a folosit pentru învăţat tot pianul lui de hârtie. Din fericire, patru ani mai târziu, a fost primit de directorul şcolii să exerseze la pianul din sala de festivităţi. După ce, în final, mama lui s-a împrumutat pentru a-i cumpăra o orgă, nimic nu l-a mai oprit. Astăzi, Andrew este bursier la una dintre cele mai bune şcoli de muzică din Londra şi o inspiraţie pentru toţi cei care îi ştiu povestea.
Andreea Irimia crede cu tărie că, dincolo de tot ceea ce spunem, merită ca faptele noastre să aibă ultimul cuvânt.