Rabinii conservatori sunt deschişi căsătoriilor dintre evrei şi neevrei

163

Rabinul Charles Simon, un lider rabinic este de părere că rabinii ar trebui să oficieze căsătorii ale evreilor cu neevrei. Măsura face parte dintr-o iniţiativă mai amplă a rabinilor conservatori, care doresc slăbirea interdicţiilor neevreilor de a participa la viaţa religioasă din sinagogă.

Acesta este cel mai recent demers al conservatorilor, care au votat deja pentru acceptarea în şcolile evreeşti a copiilor al căror tată este evreu, dar căror mamă nu este evreică. Acum se discută eliminarea interdicţiei de a oficia căsătorii interreligioase.

Schimbarea de paradigmă urmează firesc cursul vieţii practice a evreilor tineri, care nu doar că nu se mai recunosc în iudaismul conservator (doar 11% dintre evreii cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani se mai consideră conservatori), dar au început să se căsătorească cu neevrei în număr din ce în ce mai mare.

Sursa: Forward