Gândire critică

A argumenta făcând apel la noutatea unei idei, la ceea ce ea inovează într-un domeniu nu este neapărat greșit. Gânditorul vizionar Alvin Toffler a lansat frumoasa expresie „nostalgia viitorului”, ce arăta preţuirea sa pentru aventura pe care ne-o promite viitorul, pentru năzuinţa unora dintre noi de contopire cu timpul nou, in statu nascendi.

Telefonul stă cu faţa în jos pe masă. Nu scoate niciun sunet. Și totuși, fiecare om din încăpere îi simte prezenţa, la fel cum simţim în ceafă privirea cuiva.

Pe site-ul unui agregator românesc de știri, un articol recent afirmă că rugăciunea protejează împotriva atacurilor psihotronice pentru că „ridică frecvenţele de lucru ale creierului". Articolul e o mostră dintr-un gen editorial care proliferează nu în ciuda, ci datorită absurdităţii pretenţiilor lui.

În calitate de creștini suntem interesaţi de o permanentă perfecţionare spirituală, morală, general umană. Dar putem reuși, oare, fără perfecţionarea modului nostru de a gândi, a capacităţii de înţelegere și, ca atare, sporindu-ne capitalul de cunoaștere?

Fiecare curent religios, fiecare „tabără”, se construiește în jurul unui ideal dezirabil. Însă tensiunile se transformă în conflicte deschise atunci când această valoare centrală devine un scop în sine, iar iubirea – semnul distinctiv al credinţei creștine – este împinsă în plan secund.

Poate că mulţi dintre noi cunoaştem cel puţin o persoană manipulatoare sau poate chiar noi facem parte din această categorie. Dar ştim când această tendinţă de a fi controlaţi sau schimbaţi devine dăunătoare? Cum le facem faţă persoanelor manipulatoare?

Este crucial să conștientizăm că, deși cuvintele pot fi seducătoare și magnetice, ele pot, de asemenea, să ne așeze în cale un pericol major,...

În practică, oamenii se acuză des de comiterea unor sofisme și de multe ori acuzaţia este falsă. O asemenea acuzaţie poate fi lansată de cineva care nu înţelege bine ce sunt și cum funcţionează erorile de gândire sau de o persoană manipulatoare, care profită tocmai de ignoranţa persoanelor din prima categorie.

De la poveștile televizate până la experienţele personale, trăim într-o lume în care sinceritatea pare un bun din ce în ce mai rar, iar suspiciunea și scepticismul devin scuturi de protecţie.

Teoriile conspiraţiei și știrile false nu sunt unul și același lucru, deși cele două categorii au multe în comun.

Chiar dacă nu am fost în Eden, dorul de inocenţă ne atrage înapoi la vremea în care încă nu mușcaserăm din fructul oprit.

Trăim într-o lume polarizată, în care teoriile conspiraţiei proliferează, dar unele persoane sunt mai înclinate decât altele să consume și să propage aceste teorii, în loc să le ignore sau să le demistifice.

Aproximativ 10% dintre americani și 7% dintre brazilieni cred că Pământul este plat, că aselenizarea este un mit și că cei care s-au vaccinat împotriva Covid-19 au primit în mod inconștient și un cip împreună cu vaccinul.1 Alte câteva procente nu sunt siguri că informaţiile oficiale sunt adevărate.

Capacitatea de imaginare a unor alternative la evenimente ce au avut deja loc distinge omul de celelalte vieţuitoare și de mașini – inteligenţa artificială nu a reușit încă să creeze un dispozitiv care să născocească scenarii contrafactuale. Faptul că putem călători într-un timp imaginar, rescriind acţiunile noastre și deznodământul lor, se poate dovedi un avantaj...

Să ne întoarcem în timp în zilele în care Iisus a rostit cuvintele Sale apocaliptice. În acele momente, El era mai preocupat să ne pună în gardă împotriva primejdiei înșelăciunii decât să ne ofere o dezvăluire a viitorului.

Marele incendiu al Romei a izbucnit într-o noapte toridă de vară, în iulie 64 d.Hr.

E moral să folosești sofisme pentru a convinge pe cineva să accepte o idee adevărată? Când luptăm pentru un adevăr, merită să ducem o luptă morală.

Ceea ce gândim despre noi înșine devine în timp realitatea noastră. Un motiv îndeajuns de bun pentru a identifica gândurile distorsionate lăsate să ruleze în mod obișnuit și pentru a căuta strategii de construire a unei gândiri (mai) sănătoase.

Cauza discutabilă, cu varianta latinească cum hoc ergo propter hoc, vizează eroarea prin care cineva consideră că un anumit fenomen este cauza producerii altuia numai pentru că s-a produs împreună sau în același timp cu acesta și, eventual, pentru că simultaneitatea celor două s-a repetat atât cât să se suspecteze că este vorba de o...

Ne folosim experienţa și cunoștinţele pentru a înţelege ceea ce ne e necunoscut sau inaccesibil. Suntem atrași de tipare și judecăm lumea prin prisma a ceea ce deja ne este familiar. Însă, din dorinţa de a înţelege mai repede unele lucruri, tragem adesea concluzii fără a avea la bază dovezi suficiente. Astfel cădem în capcana...

Faptul că suntem înzestraţi cu capacitatea de a anticipa (cel puţin unele dintre) rezultatele activităţilor noastre este fără îndoială o binecuvântare. Putem anticipa însă și evenimente puţin sau deloc probabile, din teamă sau precauţie exagerată, ceea ce ne împinge în braţele unei erori de argumentare comune, cea a pantei alunecoase.