Lanţuri hoteliere internaţionale acuzate că ar fi profitat de traficul sexual

Treisprezece femei au acuzat că mai multe lanţuri hoteliere internaţionale de renume, precum Hilton, Intercontinental și Best Western, au ignorat cu bună știinţă indiciile că, în spaţiile lor, ar avea loc activităţi de exploatare sexuală.

Traficul de carne vie, exemplificat de BBC prin drama unei românce

Pe fondul intensificării traficului de carne vie în Marea Britanie, BBC a difuzat un film documentar care are la bază povestea unei românce ce a fost răpită din Londra și dusă în Irlanda de Nord, unde a fost forţată să devină sclavă sexuală.

Sclavii moderni nu lucrează în corporaţii

Sclavia nu a dispărut în negura istoriei, ci are o incidenţă deconcertantă pentru secolul în care trăim – 40,3 milioane de sclavi la nivel global, 71% dintre aceștia fiind femei, potrivit Indexului Global al Sclaviei 2018, realizat de organizaţia pentru drepturile omului Walk Free Foundation.

Raport: Rată surprinzător de mare a sclaviei în ţările dezvoltate

Numărul de oameni care trăiesc în condiţii ce pot fi calificate drept sclavie modernă, fiind privaţi de libertate, controlaţi şi exploataţi, este tot mai mare peste tot în lume, cu un număr surprinzător de mare chiar și în ţări dezvoltate precum Statele Unite, Franţa sau Germania.

Anul acesta, peste 1.000 de imigranţi s-au înecat în Marea Mediterană

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a anunţat că, în anul 2018, peste 1.000 de persoane s-au înecat în Marea Mediterană, în încercarea de a ajunge din Libia în ţări ale Uniunii Europene.

Cum poate fi combătută sclavia modernă

Un fluturaș primit la un eveniment public l-a intrigat pe Kevin Bales, un renumit profesor de drepturi ale omului. Mesajul deconcertant pe care îl transmitea era scurt: „Milioane de sclavi există astăzi în lume.” Era în anii '90 și Bales și-a spus că informaţia era fantezistă – dacă sclavia ar mai fi ulcerat la o...

Sclavia modernă stabilește noi recorduri

Peste 45 de milioane de oameni din întreaga lume sunt reduşi la o formă modernă de sclavie, dintre care două treimi în regiunea Asia-Pacific. Cifrele ar trebui să îngrijoreze în mod serios, fie și prin simplul fapt că arată cât de degradată a ajuns societatea umană, una care pretinde la nivel de teorie că a...

Al Jazeera spune povestea unei românce eroine

Psihologul Iana Matei salvează fete forţate să se prostitueze, oferindu-le un adăpost, consiliere și educaţie. Așa începe reportajul prin care Al Jazeera spune povestea unei emigrante australiene care s-a întors în România pentru a salva vieţi.

12 ani și o întrebare fără răspuns

În contextul atentatului din Paris, alte probleme se desfășoară aproape pe neobservate. A fost nevoie de întrebarea tulburătoare a unei fetiţe, adresată suveranului pontif cu ocazia vizitei în Manila, pentru a pune în discuţie o realitate cruntă, care pentru unii oameni reflectă viaţa de zi cu zi.

Primul comisar antisclavie

Nu, nu ne-am întors în timp, dar situaţia dramatică a traficului de fiinţe umane și a sclaviei moderne impune numirea în Marea Britanie a primului comisar antisclavie independent, fost șef al diviziei de trafic uman în cadrul Metropolitan Police. În România ce s-ar impune?

#BringBackOurGirls – un strigăt de ajutor

Răpiri, căsătorii forţate și violuri. Ne-am obișnuit să auzim despre aceste lucruri din ţări precum Nigeria sau Pakistan, dar realitatea este că ele au loc și la noi în ogradă.