Educație religioasă

Biblia este suficient să fie citită, nu și studiată, ar putea afirma mulţi dintre cei obișnuiţi cu răsfoirea paginilor sfinte. Pe de altă parte, există creștini implicaţi activ în cercetarea minuţioasă a textului sacru. Însă, fără metodă. Alţii aleg să nu o citească deloc, chiar dacă sunt conectaţi la tradiţiile religioase. O sintagmă acceptată la...

În anul 1961, Londra este locul de debut al piesei de teatru „Luther”, scrisă de John Osborne (1929-1994). Autorul nu-şi propune redarea vieţii lui Luther din punct de vedere istoric, iar întreaga piesă e doar un pretext pentru promovarea ideilor ce frământau mintea de căutător disperat a lui Osborne.

Fiul meu de numai un an privește cu suspiciune bolul plin cu năut. Ezită înainte de a-și introduce degetul durduliu în castron, ca să amestece legumele. Sunt destul de sigură că imaginaţia nu-mi joacă feste când, câteva secunde mai târziu, ochii lui de culoarea alunei se luminează, iar buzele lui micuţe se curbează ușor în...

Citirea regulată a Bibliei în copilărie reprezintă un bun predictor al sănătăţii spirituale la maturitate. Iar dacă insuflarea dragostei pentru Biblie reprezintă un factor esenţial în educaţia religioasă, părinţii au nevoie să dezvolte metode prin care să consolideze un obicei care să menţină copiii pe traiectoria spirituală dorită.

De-a lungul secolelor, sacrificiul lui Dumnezeu-Fiul și planul divin al salvării omului au creat mai multe dileme și crize și au ridicat mai multe întrebări decât ne-am putea imagina. Iar răspunsurile oferite au dezvăluit mai multe implicaţii ale crucii (și ale istoriei trăite înainte și după ea) decât ne-am obișnuit să credem că există, fie...

Martin Luther credea că știe precis ce așteaptă Dumnezeu de la el și, în strădania lui neobosită de a-I face pe plac, ajunsese – culmea – să Îl urască.

Când am citit cum a reușit o mămică umanistă să se liniștească la gândul că puiul ei ar putea începe să creadă în Dumnezeu, am fost surprinsă și aproape jignită.

Aceia dintre noi care sunt suficient de familiarizaţi cu Biblia cunosc detaliile parabolei samariteanului milos, cel care a salvat un iudeu tâlhărit, acordându-i primul ajutor și cheltuind bani pentru recuperarea lui.

Un studiu efectuat pe 600 de familii din Israel a arătat că părinţii care preţuiesc bunătatea și compasiunea eșuează deseori în creșterea unor copii care să preţuiască, la rândul lor, aceste valori. De ce?

Căminul este locul unde trebuie să înceapă educaţia copilului.

În cartea Sisif, sau limitele educaţiei, publicată prima dată în 1925, în germană, de Siegfried Bemfeld, se afirmă că educaţia este limitată de personalităţile adulţilor care se ocupă de copii/elevi, de personalităţile celor educaţi și de mediul social în care se petrece actul educaţional. Așa se explică, de exemplu, situaţiile în care doi copii care au...

Modul în care este crescut un copil din perspectiva educaţiei religioase poate avea impact asupra practicării închinării. De aceea se vorbește astăzi despre problema neimplicării tinerilor în viaţa religioasă sau despre bisericile lipsite de copii și tineri. Fundamentul pe care se așază religia în viaţa unui copil sau a unui tânăr este esenţial. Rezumarea strict...

E posibil, ca părinte singur, să îi inspir copilului meu iubirea de Dumnezeu și de biserică? În esenţă, părintele singur/divorţat are de făcut aceleași lucruri ca orice părinte care vrea să îi transmită copilului principiile sale religioase: să fie un exemplu în ce privește viaţa spirituală, să îi citească copilului povestiri biblice sau unele cu morală...

Viaţa de credinţă este frumoasă doar atunci când este vie și când bucuria de a fi împreună cu ceilalţi la închinare devine contagioasă.

Ca părinţi creștini, cea mai importantă moștenire pe care ne dorim să o lăsăm copiilor noștri este credinţa în Dumnezeu.

În 1867, când Edson White avea 18 ani și lucra la tipografia adventistă din Battle Creek a avut o discuţie cu domnul Bell, care avea să-l redefinească.

Pe canapelele psihologilor se revarsă, în râuri, lacrimile adulţilor care dau o voce copilului interior. Copilul pus pe locul doi, după interesele personale ale părintelui, copilul ale cărui nevoi au fost invizibile, copilul ironizat în momentele lui formative, copilul exclusiv criticat, copilul tratat cu asprime, copilul bătut, copilul abuzat, copilul care a suferit la cheremul...

Pentru părinţii creștini, nu există o preocupare mai intensă decât educarea copiilor lor în spirit creștin. 

Răzbunarea este o capcană în care cei înţelepţi nu cad, spune proverbul într-o manieră diplomată. Și totuși, a răspunde cu aceeași monedă este o practică des întâlnită.

Scena biblică aflată la îndemână, atunci când ne gândim la recunoștinţă și la lipsa de recunoștinţă, este cea a vindecării celor zece leproși, dintre care numai unul, samaritean, se întoarce să-I mulţumească Mântuitorului, închinându-I-se și „slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.” (Luca 17:15,16).

Cu greu putem exagera rolul relaţiei părinte-copil, care devine matricea relaţiilor interpersonale sănătoase sau disfuncţionale ulterioare ale copilului. Calitatea relaţiei părinte-copil este esenţială pentru că are impact direct asupra dezvoltării sociale și emoţionale a copilului, iar această calitate depinde de multe ori de capacitatea de a gestiona conflictele.