Crislamul – sincretismul dintre credinţă și știrile false

Un număr important de creștini din diverse confesiuni, tradiţionale și protestante, urmăresc cu îngrijorare materialele online care anunţă înfiinţarea unei noi religii unice mondiale – crislamul. Iar veștile sunt că acesta este doar un prim pas, căruia îi vor urma o monedă unică globală și un guvern mondial de la care nu se poate aștepta...

Chipul mai puţin evident al ecumenismului

Lideri ai celor trei religii avraamice – mozaism, creștinism, islamism – s-au reunit la sfârșitul lunii octombrie la Vatican pentru a semna o declaraţie comună împotriva suicidului asistat și a eutanasiei.

Un complex interreligios, creștin, iudaic și islamic, va fi construit în EAU

Un complex interreligios, care va găzdui o biserică creștină, o sinagogă și o moschee, va fi construit în Emiratele Arabe Unite ca parte a unui efort ecumenic menit să consolideze relaţiile dintre credincioșii celor trei religii avraamice, creștinismul, iudaismul și islamul.

Dosarul ecumenismului: Ecumenismul în perioada recentă (IV)

În ce măsură ecumenismul este inclus în preocupările lui Dumnezeu? Cuprinde agenda lui Dumnezeu acest deziderat?

Dosarul ecumenismului: De la Reformă la postmodernitate (III)

Spiritul dialectic al ecumenismului naște, printre altele, o întrebare al cărei răspuns deplin se lasă încă așteptat. Cum se face că spiritul critic și raţionalismul de origine iluministă, coroborate cu punerea Bibliei la dispoziţia omului de rând, au dus la atâtea schisme?

Dosarul ecumenismului: Unitatea bisericească și „teroarea istoriei” (religioase) medievale (II)

Secolele tulburi care au urmat Marii Schisme, din 1054, și climatul similar din interiorul bisericii creștine au făcut loc treptat unor mutaţii profunde în gândirea și în spiritualitatea europenilor. Citește și prima parte a acestui serial Semnele timpului. Click aici Cataclismele naturale, foametea și ciuma care au zdruncinat Europa au potenţat sentimentul că nevoia cea mai stringentă...

Dosarul ecumenismului: De la Biserica apostolică la Marea Schismă (I)

În faţa sutelor de confesiuni creștine care există în prezent, eforturile ecumenice ale ultimelor decenii au născut, invariabil, câteva întrebări complementare și deopotrivă legitime: Este posibil dezideratul lui Hristos: „toţi să fie una”?

Donald Trump, motiv de dispute în sânul Bisericii Catolice

Un articol extrem de interesant și de important, scris de doi apropiaţi ai Papei Francisc, agită spiritele la Vatican și la Washington. Articolul care critică alianţa actuală dintre politică și dreapta creștină din SUA a atras o serie de opinii care mai de care mai scandalizate, dar și o încercare a consilierilor lui Donald Trump...

Ecumenism cu două feţe, sau unitate în diversiune

Se întâmpla pe data de 10 mai 1973. Prima întâlnire dintre conducătorul Bisericii Romano-Catolice, pe atunci papa Paul al VI-lea, și omologul său, papa Shenouda al III-lea, conducătorul Bisericii Ortodoxe Copte, întâlnire ce avea să pună capăt unei perioade de 15 secole de înstrăinare.

Altarul unităţii și jertfirea Jertfei

Conciliul din Trent[1] (1545-1563) a azvârlit cu anateme în doctrina protestantă a îndreptăţirii, iar protestanţii au ripostat pe măsură. Miza era adevărul. Situaţia însă s-a schimbat. Supravieţuirea creștinismului este oferită ca argument pentru minimalizarea diferenţelor și accentuarea similarităţilor cu scopul de a face faţă dușmanului comun: secularismul.

2016 – Retrospectiva religioasă a anului

Anul 2016 a stat sub nota căutării unităţii.

O reformă pentru creștini și necreștini: Semnele timpului, număr special 2016

Peste câteva săptămâni vom intra în 2017. Va fi anul în care protestanţii vor sărbători 500 de ani de la începutul Reformei. Dar nu doar ei vor sărbători, ci și catolicii. Vizita recentă a papei Francisc în Suedia a fost doar ultimul eveniment dintr-un șir de alte asemenea evenimente pregătitoare. Un vânt al reconcilierii bate...

Francisc scrie din nou istorie, atingând inima protestantismului

Papa Francisc a făcut o călătorie apostolică în Suedia pentru a comemora împreună cu luteranii Reforma protestantă. Cine s-ar fi gândit cu ani în urmă că am putea fi contemporani cu acest eveniment?

Papa Francisc către luterani: „Avem mai multe lucruri în comun decât lucruri care ne despart”

Papa Francisc a primit joi vizita a peste o mie de pelerini luterani, în majoritate de origine germană. Delegaţia a sosit la Vatican în vederea pregătirii aniversării a 500 de ani de la începutul Reformei Luterane.

În umbra Marelui Sinod Panortodox

Credinciosul de rând nu a acordat prea mare atenţie evenimentului panortodox, însă, la nivel ecleziastic, așteptările au fost mari. Întâlnirea putea reprezenta un punct de cotitură în înţelegerea și pregătirea viitorului ortodoxiei.

Poziţia lui Francisc și ecumenismul sângelui

Misterioase sunt căile prin care internetul repune în circulaţie o informaţie veche pe post de știre, cu titluri mincinoase. Dar imposibil de demascat nu sunt. Așa s-a întâmplat recent cu un clip în care papa Francisc ar „dezvălui oficial planuri pentru o religie mondială unică”.

Marele tabu al întâlnirii papei Francisc cu patriarhul Chiril

Evenimentul marcant al întâlnirii dintre papa Francisc și patriarhul Chiril al Moscovei, care a avut loc duminică în Havana, Cuba, a reaprins discuţiile privind posibilitatea unei reunificări a celor două mari biserici creștine. Cei doi au semnat chiar o declaraţie comună care atinge acest aspect, însă recunoaște încă existenţa a unor numeroase obstacole de depășit....

Catolicii și ortodocșii – Întâlnirile ultimului mileniu

Francisc scrie istorie sub ochii noștri. Ar fi una dintre concluziile care vin de la sine, în acord cu evenimentele unice la care asistăm. S-ar putea spune, fără a se greși, că Vaticanul și-a propus să doboare toate „recordurile”. Ultimul dintre ele s-a marcat la Havana.

Întâlnire istorică între papa Francisc și patriarhul Chiril

Astăzi are loc o întâlnirea care va rămâne în istorie. Pentru prima dată de la schisma din 1054, capul Bisericii Catolice, papa Francisc, și capul Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Chiril, se vor întâlni, și o vor face pe pământ neutru, neeuropean.

Papa Francisc va vizita Suedia de aniversarea Reformei

În octombrie, Papa Francisc va efectua o vizită în Suedia, una dintre cele mai puţin religioase ţări din lume, pentru a se alătura ceremoniei de aniversare a 500 de ani de la Reforma Protestantă.

Biserica Episcopaliană a fost exclusă din Comuniunea Anglicană

Primaţii Comuniunii Anglicane au votat joi, 14 ianuarie, suspendarea Bisericii Episcopaliene pentru o perioadă de trei ani.