MEC creează o universitate virtuală

43

Mai mult de 6.000 de studenţi români de la Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea din Craiova vor fi integraţi într-un sistem de schimb de cunoștinţe în mediul virtual. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului a demarat proiectul „Comunitate virtuală interuniversitară pentru ştiinţă, tehnologie, inovare şi valorificare a proprietăţii intelectuale”, care se va derula pe o perioadă de 30 de luni.Potrivit ziarului Evenimentul Zilei, în cadrul acestui proiect, studenţii români vor colabora cu mentori știinţifici de la universităţile de peste hotare, pentru a crește gradul de inserţie al studenţilor pe piaţa muncii prin dezvoltarea calităţii comunicării şi îmbunătăţirea serviciilor oferite studenţilor şi profesorilor. Proiectul este o investiţie europeană de 20 de milioane de lei, din care peste 15 milioane sunt fonduri nerambursabile.