Universitatea Notre Dame anunţă un plan pastoral pentru studenţii gay

112

Universitatea Notre Dame a anunţat realizarea unui plan pastoral pentru „sprijinul, dezvoltarea spirituală şi formarea studenţilor care se identifică ca LGBT, cât şi a prietenilor şi aliaţilor heterosexuali," citează CatholicCulture.

În acest plan, universitatea declară că obiectivele şi ţintele, împreună cu iniţiativele şi programele dezvoltate, urmează învăţăturile Bisericii Catolice. Planul acesta permite crearea şi recunoaşterea unei organizaţii studenţeşti care să ofere sprijin şi prietenie studenţilor LGBT(lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali), dar să evite orice activităţi sociale şi politice care ar putea compromite alianţa şi angajamentele universităţii faţă de Biserica Catolică.

Planul pastoral a fost privit bine de către cei care cred că aceşti studenţi nu se simt bine în comunităţile în care se află şi că este nevoie să li se ofere ajutor pentru a se simţi integraţi şi pentru a-i ajuta să ducă o viaţă „sfântă". Pe de altă parte, există şi voci care ridică întrebări despre structura acestui program şi despre cât de mult se pliază de fapt pe doctrina Bisericii Catolice.