În Polonia, pedofilii vor fi castraţi conform legii în vigoare

14

Ieri a intrat în vigoare în Polonia legea conform căreia, în cazul unor acte de pedofilie, viol sau incest, acuzaţii vor putea fi castraţi chimic, scrie BBC. Polonia devine prima ţară în care se iau astfel de măsuri împotriva persoanelor cu deviaţii sexuale.

   

    Conform legii, orice agresor care a violat un minor cu vârsta sub 15 ani sau a comis incest va fi condamnat la o perioadă de detenţie după care va fi castrat chimic. Prin castrare chimică se înţelege administrarea de medicamente și terapii psihologice prin care apetitul sexual al subiecţilor este limitat. Curtea care va analiza un caz de pedofilie sau incest va trebui să consulte psihiatri, sexologi și psihologi. Procedura a fost testată și în alte ţări, însă pe bază de voluntariat. Legea dispune și o perioadă de detenţie de până la trei ani pentru agresorii online, care încearcă să atragă minorii pe internet.

    Diverși politicieni polonezi consideră că Polonia are acum cea mai dură legislaţie împotriva pedofililor din întreaga Europă. Legea a fost criticată de reprezentanţi ai unor grupări ce militează pentru drepturile omului. Măsura are însă un uriaș suport public, un sondaj indicând un procent de 80% susţinere din partea populaţiei.

    Primul ministru Donald Tusk a propus controversata lege în 2008, atunci când un caz a șocat Polonia. Un individ de 45 de ani și-a violat propria fiică de 21 de ani și a ţinut-o captivă 6 ani. În urma relaţiei, femeia a născut doi copii, în 2005 și 2007. Legea a fost trecută prin parlament în toamna trecută, iar de ieri ea a intrat în vigoare.