Marşul pentru viaţă din Berlin a strâns 5.000 de manifestanţi

16

Reprezentanţi a 14 organizaţii pro-viaţă din Germania şi aproximativ 5.000 de persoane au manifestat în Berlin pentru dreptul la viaţă, pe 21 octombrie, fie că aceasta înseamnă măsuri anti-avort sau anti-eutanasie.

Cu toate că există legi care împiedică efectuarea de avorturi, din 2000 până în prezent au fost înregistrate oficial 1,5 milioane de avorturi. Se crede totuşi că numărul neoficial este cu mult mai mare.

În cadrul marşului a fost citită şi adoptată şi o Declaraţie pentru protejarea celor nenăscuţi, care stipulează că fiecare fiinţă este la fel de valoroasă, indiferent de vârstă sau stadiul de dezvoltare intrauterină.

Declaraţia mai conţine şi solicitarea de interdicţie a testărilor genetice pe fetuşii cu dizabilităţi şi interzicerea sinuciderii asistate.

Sursa: Life News