Ploiești: Primul penitenciar în parteneriat public-privat

24

În 2013 ar putea fi dat în folosinţă primul penitenciar construit în parteneriat public-privat din România. Acesta ar urma să fie amplasat în comuna Berceni, lângă Ploiești și va fi ocupat de deţinuţi cu regim de maximă siguranţă.Directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ioan Băla a anunţat că planurile pentru construcţie sunt gata și că Ambasada Olandei acoperă cheltuielile de proiectare, printr-un program special. Directorul nu a putut însă oferi nici informaţii referitoare la costurile construcţiei, nici detalii referitoare la parteneriatul public-privat.„Nu putem face publică estimarea costurilor pentru această construcţie. Vă pot spune că avem o astfel de estimare, dar nu o putem face publică înainte de licitaţie, pentru că ar însemna să dăm indicii eventualilor participanţi,” a spus Băla.„Cei din aceste penitenciare vor avea condiţii civilizate de trai, iar statul nu va mai fi pus în situaţia de a fi condamnat pentru condiţiile pe care le asigură celor închişi,” a adăugat Ioan Băla, citat de Mediafax.

(Foto: anonymouslefty.wordpress.com)