Sfârşit de eră! Tinerii mexicani nu mai vor să emigreze în SUA

50

Generaţia actuală de tineri mexicani nu mai fac o prioritate din migrarea către Statele Unite, lucru care denotă o mutaţie de proporţii la nivelul evoluţiei demografice. Motivul? Tinerii nu mai cred în promisiunea unui viitor mai bun, peste graniţă.

Interesant, ceea ce îi ţine pe tineri să nu mai imigreze nu sunt pericolele pe care le ridică trecerea graniţei, ci discriminarea şi ostilitatea rasială care îi aşteaptă odată ajunşi în „ţara tuturor posibilităţilor”, relatează The Guardian.

„Ani de zile am visat la America, dar acum acest vis nu mai e bun de nimic”, a spus Pedtro Morales (18 ani), citat de ziarul britanic. „Nu mai sunt locuri de muncă şi sunt prea multe probleme. Nu vrem să mergem.”

Valul imigraţiei din Mexic în SUA s-a oprit, confirmă şi specialiştii în demografie de la Pew Hispanic Center. Ba chiar, tendinţa începe să devină inversă. Tinerii încep să se întoarcă acasă, astfel că, satele în care, înainte, abia găseai un tânăr, sunt acum pline.

Între 2005 şi 2010, circa 1,4 milioane de mexicani au imigrat în SUA. Mai puţin de jumătate decât numărul celor care au migrat între 1995 şi 2000. Simultan, numărul mexicanilor care s-au mutat în Mexic în aceeaşi perioadă a crescut la 1,4 milioane, dublul numărului înregistrat cu cinci ani în urmă.

Retorica anti-imigranţi a candidaţilor la preşedinţia SUA, precum şi înăsprirea controlului exercitat de autorităţile mexicane la graniţa cu SUA sunt doi dintre factorii care au determinat această mutaţie.