VIDEO: ”Fetiţa-lup” inspiră oamenii să treacă dincolo de aparenţe

806

La 11 ani, Supatra Sasuphan, din Tailanda a intrat în cartea recordurilor ca fiind cea mai păroasă persoană din lume. Însă fetiţa i-a învăţat pe cei din comunitatea în care trăiește să o privească altfel.

Fetiţa de 11 ani este una dintre cele 50 de persoane din toată lumea care suferă de sindromul Ambras, care provoacă pilozitate severă pe tot corpul, inclusiv pe faţă și gât. În termeni populari aceștia sunt ”oamenii-lupi”.

Încrederea în sine, inteligenţa și refuzul de a renunţa la visele ei i-au făcut pe cei din jur, vecini, profesori, colegi, să vadă o altă faţă a fetiţei, deși la început râdeau de ea, raportează Huffington Post.

Este o elevă foarte, foarte bună", a declarat un profesor al Supatrei pentru MSNBC. „Este şi foarte fericită", a mai precizat profesorul.

Supatra are un vis: vrea să devină doctor atunci când va fi mare pentru a ajuta persoanele bolnave. Și din câte se vede nimic nu o va împiedica să și-l îndeplinească, nici părul de pe faţă.

„Aşa arăt eu, nici măcar nu mă gândesc la lucrul acesta", a declarat Supatra pentru MSNBC.

Visit msnbc.com for breaking news, world news, and news about the economy