Părinţii care încearcă să monitorizeze în secret activitatea copiilor lor în reţelele de socializare online își pierd timpul. Ei ar trebui mai degrabă să discute cu copiii lor și să îi înveţe totodată să îi asculte.
Opinia a fost prezentată la cea de-a 119-a Convenţie Anuală a Asociaţiei Americane de Psihologie. Profesorul Larry D. Rosen, de la Universitatea din California, a subliniat că eforturile părinţilor de a folosi anumite programe pentru monitorizarea activităţii online a copiilor este o pierdere de timp, întrucât copiii vor găsi cu siguranţă o cale prin care să evite această monitorizare.
„Trebuie să începeţi să discutaţi despre folosirea adecvată a tehnologiei la vârste mici și în mod frecvent, și să construiţi relaţii de încredere astfel încât dacă sunt hărţuiţi sau dacă văd o imagine care deranjează, copilul vostru să discute cu voi despre asta", a declarat Rosen.
Acesta a precizat că părinţii trebuie totuși să evalueze activitatea copiilor în mediul online și să discute cu aceștia despre renunţarea la conexiunile sau conţinuturile care ar putea să fie dăunătoare.
Rosen a notat atât consecinţe negative, cât și consecinţe pozitive ale activităţii în cadrul reţelelor de socializare online. Adolescenţii care folosesc reţeaua de socializare Facebook în mod frecvent prezintă tendinţe de narcisism, iar tinerii care sunt prezenţi constant în această reţea prezintă mai multe semne de probleme psihologice (atitudini agresive, comportamente antisociale) decât cei care o folosesc moderat.
Folosirea zilnică exagerată de tehnologie și media îi face pe copii și adolescenţi să fie predispuși spre anxietate, depresie și alte probleme de natură psihologică. De asemenea, cercetătorii au constatat că prezenţa în reţeaua Facebook poate să aibă consecinţe negative asupra modului în care adolescenţii se raportează faţă de școală. Studiile au arătat că elevii și studenţii care își vizitează pagina de Facebook cel puţin o dată la 15 de minute, în timpul de învăţare și pregătire a lecţiilor, obţin note mai mici decât aceia care nu fac acest lucru.
Există însă și consecinţe pozitive ale utilizării reţelei Facebook. Tinerii care petrec mai mult timp în reţeaua de socializare online sunt mai dispuși să arate „empatie virtuală" faţă de prietenii lor din mediul online. De asemenea, adolescenţii introvertiţi învaţă să socializeze cu persoane de vârsta lor, în timp ce se simt în siguranţă în spatele monitorului.
„În timp ce nimeni nu poate să nege faptul că Facebook a modificat peisajul interacţiunii sociale, în special în rândul tinerilor, acum începem să vedem cercetări psihologice serioase care demonstrează atât efectele pozitive cât și pe cele negative", a declarat Rosen.
(Foto: mquinn.com)












