De la poveștile televizate până la experienţele personale, trăim într-o lume în care sinceritatea pare un bun din ce în ce mai rar, iar suspiciunea și scepticismul devin scuturi de protecţie.

Personajul emblematic dr. House, din serialul cu același nume, trăia după principiul că „toată lumea minte”. Acest cinism era un reflex al interacţiunilor sale cu pacienţii și cu diverse persoane din viaţa lui. Într-un context complet diferit, bunicul soţiei mele, un fost magazioner și gestionar, a dezvoltat o suspiciune profundă faţă de oameni, bazată pe experienţele sale profesionale în care a învăţat să observe cu atenţie orice semn de înșelăciune. El era convins că fiecare persoană are un motiv ascuns în spatele acţiunilor sale. Două perspective diferite, dar ambele cu un substrat de neîncredere în oamenii cu care au interacţionat.

E foarte greu să poţi acorda încredere cuiva atunci când experienţa de viaţă sau formaţia te-a setat să privești lumea prin lentilele bănuielii și ale neîncrederii. Este la fel de greu să mai ai încredere și atunci când ești expus la una sau mai multe teorii conspiraţioniste, deoarece, după cum vom vedea, consecinţele negative ale credinţei în asemenea teorii au în comun lipsa încrederii.

Toate-s vechi și nouă toate

Teoriile conspiraţioniste ar putea fi percepute ca un fenomen specific epocii contemporane, pe care trebuie să învăţăm să-l gestionăm, astfel încât să nu perturbe funcţionarea normală a societăţii în ansamblu. Însă, de fapt, ele sunt la fel de vechi ca omenirea.[1] Doar cercetarea recentă și expansivă în acest domeniu este nouă.[2] Fie că discutăm despre istorie, politică, medicină, știinţă, economie, industrie sau celebrităţi, astfel de teorii au fost mereu prezente, oferind explicaţii și logică acolo unde oamenii nu le găseau.

Având în vedere noutatea relativă a acestui domeniu de studiu, este de înţeles optimismul anumitor cercetări iniţiale[3], care considerau că teoriile conspiraţiei sunt distracţii inocente, teorii fantastice și ilogice la care aderă un număr mic de oameni. Prin urmare, nu erau văzute drept cauze de îngrijorare pentru societate. Dar apariţia reţelelor de socializare a schimbat scenariul, permiţând difuzarea mai rapidă și mai largă a acestor teorii, de unde și senzaţia că în ultimul timp a crescut numărul celor care cred în teoriile conspiraţiei.[4] Ca atare, în prezent, aceste teorii pot fi folosite mai ușor de persoane rău intenţionate pentru a manipula masele în direcţiile dorite.

Cum ne afectează teoriile conspiraţiei?

Deși cercetătorii admit și unele (foarte puţine) consecinţe pozitive ale credinţei în teoriile conspiraţioniste, acestea sunt mai degrabă teoretice.

Dovezile empirice arată însă că în general astfel de teorii afectează negativ relaţiile interpersonale și funcţionarea societăţii.[5] Din acest motiv, consecinţele pozitive sunt formulate cu precauţie. Teoriile conspiraţiei ar putea încuraja sentimentul de comunitate al celor care cred în aceleași teorii, ar putea permite contestarea credibilităţii guvernelor, facilitând astfel dezbateri politice, ar putea inspira acţiuni colective și încercări de a provoca schimbări sociale, ar putea evidenţia anomalii în explicaţiile oficiale și le-ar putea oferi oamenilor posibilitatea de a chestiona ierarhiile sociale, ceea ce ar putea încuraja guvernele să fie mai transparente.[6]

Cu toate acestea, cercetările experimentale au evidenţiat multe consecinţe negative grave.[7]

În primul rând, există efecte negative privind nevoile psihologice care se presupune că ar fi îndeplinite prin aderarea la o teorie a conspiraţiei. În timp ce oamenii pot alege să creadă o teorie conspiraţionistă pentru a-și satisface nevoile epistemice (nevoia de a avea o înţelegere corectă și consecventă despre lume), existenţiale (nevoia de a fi în siguranţă și de a deţine controlul) și sociale (nevoia de a avea o imagine pozitivă despre sine și grupul social din care fac parte), rezultatul adoptării acestor credinţe este adesea contrar. În loc să obţină o înţelegere corectă a realităţii, să aibă sentimentul de siguranţă și de control și să se simtă valorizaţi, cei care aderă la aceste teorii se pot confrunta cu o perspectivă distorsionată a realităţii, cu sentimente de neputinţă și neîncredere și cu stigmat social.

În al doilea rând, teoriile conspiraţiei pot duce la polarizare și la schimbarea atitudinii faţă de evenimente specifice. Studiile empirice au arătat că informaţiile la care suntem expuși ne modelează convingerile și atitudinile, uneori fără a fi conștienţi de această schimbare.[8] Prin urmare, expunerea la teorii conspiraţioniste ne poate influenţa să adoptăm astfel de explicaţii, o tendinţă care este amplificată prin efectul de bulă sau de „camere de ecou” (engl. echo chambers) pe care îl au reţelele sociale și forumurile online. Camera de ecou este spaţiul, de cele mai multe ori virtual, în care se adună persoane care împărtășesc aceleași convingeri și în care punctele de vedere diferite sau contrare sunt eliminate. Într-un astfel de spaţiu, evoluţia persoanelor care îl frecventează este spre polarizare, sau radicalizare – atitudinea iniţială devine și mai extremă.

În al treilea rând, există consecinţe sociopolitice ale teoriilor conspiraţiei. Din punct de vedere politic, efectele sunt paradoxale. Pe de o parte, credinţa în teorii conspiraţioniste poate duce la demoralizare și descurajare, făcându-i pe oamenii care subscriu la ele să se retragă din participarea politică, cum ar fi exercitarea votului, dat fiind că li se pare un exerciţiu inutil, câtă vreme nu pot influenţa planurile celor care aparent conspiră împotriva lor. Pe de altă parte, credinţa în existenţa unor conspiraţii poate inspira implicare activă, cum ar fi organizarea de proteste sau ocuparea de spaţii publice (clădiri, pieţe etc.).

Din păcate, suspiciunea generată de credinţele în conspiraţii se poate extinde la diverse instituţii politice sau grupuri sociale care nu au legătură cu teoria conspiraţionistă iniţială, pe baza ideii că „toţi sunt la fel”. De exemplu, într-un studiu pe un eșantion din Malaysia, cei care credeau în conspiraţii orchestrate de evrei manifestau atitudini rasiste și faţă de cetăţenii de etnie chineză.[9] Acest fenomen a fost observat și în rândul unor subiecţi britanici, unde teoriile conspiraţiei au accentuat nu numai prejudecăţile faţă de evrei, ci și faţă de alte grupuri, cum ar fi americanii, asiaticii și arabii.[10]

Un alt efect sociopolitic grav al teoriilor conspiraţiei este că ele pot incita la violenţă împotriva semenilor. De exemplu, după atacul armat din Las Vegas din 1 octombrie 2017[11], supravieţuitorii au fost agresaţi online, fiind acuzaţi că sunt actori plătiţi de grupurile de interese care doresc implementarea unei legislaţii stricte de control al armelor în Statele Unite. Acest lucru s-a repetat în 2018, cu alţi supravieţuitori ai unui atac armat, acuzaţi că sunt actori plătiţi de George Soros.

În al patrulea rând, teoriile conspiraţiei pot avea ca rezultat respingerea știinţei. Fie că este vorba despre opoziţia faţă de vaccinuri sau faţă de metodele de contracepţie, sau, mai recent, opoziţia faţă de purtarea măștilor sau faţă de vaccinarea anti-Covid, ori chiar negarea unor fapte și explicaţii istorice dovedite, toate acestea se bazează pe teorii ale conspiraţiei. Mai grav, aceste atitudini negaţioniste nu afectează doar individul în sine, ci și societatea, influenţând sau chiar zădărnicind eficacitatea măsurilor de sănătate publică. De exemplu, în 1999, guvernul sud-african a refuzat donaţii de medicamente antiretrovirale pentru tratamentul SIDA după ce fostul președinte al Africii de Sud, Thabo Mbeki, presat să achiziţioneze zidovudina, care prevenea infecţia de la mamă la copil, a afirmat că medicamentul este toxic și periculos, punând apoi la îndoială faptul că virusul HIV cauzează SIDA. Ca urmare, toate antiretroviralele au fost puse sub semnul întrebării, guvernul limitând și utilizarea altor medicamente împotriva HIV. Se estimează că peste 330 000 de sud-africani au murit ca urmare a acestor decizii bazate pe teorii ale conspiraţiei.[12]

În ultimul rând, efectele negative ale teoriilor conspiraţiei se fac simţite și în viaţa de zi cu zi. Studiile arată că aderarea la teorii ale conspiraţiei legate de conducerea companiei din care fac parte îi poate face pe angajaţi să vrea să renunţe la locul de muncă.[13] De asemenea, dacă o persoană crede în teorii ale conspiraţiei, există o probabilitate mai mare să comită contravenţii minore, cum ar fi trecerea pe roșu la semafor.[14] Acestea ar putea fi justificate prin percepţia că, dacă alţii sunt implicaţi în conspiraţii, atunci poate că și ei au dreptul să încalce legea. Mai mult, și relaţiile interpersonale pot fi afectate negativ de teorii ale conspiraţiei, deoarece apare distanţarea între cei care cred și cei care nu cred o anumită teorie, distanţare cauzată fie de divergenţele de opinie, fie de stigmatul social sau de comportamentul situat în afara normelor adoptat de cei din primul grup.[15]

Punctul comun – erodarea încrederii

Se observă că majoritatea acestor consecinţe, dacă nu toate, au în comun erodarea încrederii dintre oameni: încrederea dintre indivizi și instituţiile democratice, dintre oameni și autorităţile publice sau știinţifice, dintre indivizi și ceilalţi participanţi la contractul social care stă la baza respectării legilor – în esenţă, dispare legătura de încredere dintre „noi” (cei care împărtășesc convingerile mele) și „ceilalţi”.

Deconspirarea teoriilor conspiraţiei poate fi o sarcină dificilă. Karen Robertson, din Mississippi, credea în numeroase teorii ale conspiraţiei, inclusiv una legată de vaccinuri și alta care sugera că certificatele de naștere ar fi echivalentele unor acte de proprietate asupra indivizilor, vândute de guvern investitorilor străini, în cazul de faţă China. A realizat că trebuie să renunţe la aceste idei când și-a dat seama că se află la același nivel intelectual cu cineva care consuma droguri. A durat aproape o lună de cercetare online despre cum să combată teoriile conspiraţiei pentru a ajunge la concluzia că toate acestea erau simple aberaţii. Dar tot efortul a meritat: „Când mi-am pus la îndoială convingerile”, a mărturisit ea, „lucrul acesta mi-a schimbat lumea și mi-a făcut viaţa mai bună.”

Imaginea pe care o creionează studiile despre credinţa în teoriile conspiraţiei este compusă majoritar din efecte negative asupra persoanei în cauză și a societăţii în ansamblu. Sentimentul de siguranţă, control, putere asupra propriei vieţi, pe care îl căutăm în teoriile conspiraţioniste, se va îndepărta tot mai mult de noi dacă urmăm această cale. Putem chiar să ajungem în situaţia de a nu mai avea încredere nici măcar în Singurul care ne poate oferi acest sentiment după care tânjim, fiindcă lipsa de încredere va contamina în cele din urmă toate compartimentele vieţii noastre.

Cristinel Sava rezumă consecinţele pe care teoriile conspiraţiei le au asupra celor ce le adoptă, observând că numitorul lor comun este lipsa încrederii, care poate afecta cele mai intime aspecte ale vieţii.

Te-ar putea interesa și:

Footnotes
[1]„De exemplu, moartea împăratului roman Nero a fost învăluită în teorii ale conspiraţiei. Unele susţineau că și-a înscenat sinuciderea, ascunzându-se în Orient, de unde urma să revină pentru a prelua tronul și a se răzbuna, în timp ce altele admiteau moartea lui, dar avansau ideea că el va învia și va urca din nou pe tron – așa-numita legendă a lui Nero redivivus (Brian K. Blount, Revelation: A Commentary, Westminster Knox, Louisville, 2009, p. 248). Chiar și în vremea Sf. Augustin, la mai bine de 300 de ani de la moartea lui Nero, unii încă mai credeau că el este în viaţă și că se ascunde, așteptând să vină momentul când se va arăta (Augustin, De civitate Dei19.3). De asemenea, tot printr-o teorie a conspiraţiei, iniţiată de data aceasta de elitele religioase ale vremii, s-a încercat să se explice învierea lui Iisus Hristos: ucenicii Lui I-ar fi furat trupul din mormânt pentru a putea propaga mai apoi minciuna că El ar fi înviat (Matei 28:11-15). Ca orice altă teorie a conspiraţiei, și aceasta a prins la publicul-ţintă, fiind încă răspândită atunci când Matei își scria evanghelia.”
[2]„Se vorbește de o vechime de aproximativ 15-20 de ani a cercetărilor psihologice pe acest subiect (Kai Sassenberg, Paul Bertin et al., «Engaging with Conspiracy Theories: Causes and Consequences», în Journal of Experimental Social Psychology, vol. 105, martie 2023, art. nr. 104425; Daniel Jolley, Matthew D. Marques și Darel Cookson, «Shining a Spotlight on the Dangerous Consequences of Conspiracy Theories», în Current Opinion in Psychology, vol. 47, octombrie 2022, art. nr. 101363).”
[3]„Jack Z. Bratich, Conspiracy Panics: Political Rationality and Popular Culture, State University of New York Press, New York, 2008; Steve Clarke, «Conspiracy Theories and Conspiracy Theorizing», în Philosophy of the Social Sciences, vol. 32, nr. 2, 2002, pp. 131–150; Timothy Melley, «Agency Panic and the Culture of Conspiracy», în Peter Knight (ed.), Conspiracy Nation: the Politics of Paranoia in Postwar America, New York University Press, New York, 2002, pp. 57–81; Willman, S., «Spinning Paranoia: The Ideologies of Conspiracy and Contingency in Postmodern Culture», în Knight, cit., pp. 21–39.”
[4]„Un studiu publicat în 2022 a ajuns la concluzia că există dovezi mai degrabă ale diminuării în timp a disponibilităţii oamenilor de a crede diversele teorii ale conspiraţiei, și nu invers (Joseph Uscinski, Adam Enders et al., «Have Beliefs in Conspiracy Theories Increased Over Time?», în PLOS One, vol. 17, nr. 7, 2022, art. nr. e0270429). Situaţia este însă complexă, întrucât, punctual, convingerile conspiraţioniste cu privire la anumite evenimente cresc în timp. De exemplu, în 1992, doar 10% dintre americani credeau versiunea oficială că Lee Harvey Oswald a acţionat singur atunci când l-a asasinat pe președintele John F. Kennedy, deși în 1966, la trei ani de la eveniment, proporţia era mai mare, de 36% (Ted Goertzel, «Belief in Conspiracy Theories», în Political Psychology, vol. 15, nr. 4, decembrie 1994, pp. 731).”
[5]„Daniel Jolley, Silvia Mari și Karen M. Douglas, «Consequences of Conspiracy Theories», în Michael Butter și Peter Knight (ed.), Routledge Handbook of Conspiracy Theories, Routledge, Londra/New York, 2020, 232.”
[6]„Loc. cit.”
[7]„O sinteză a cercetărilor de până acum privind consecinţele negative ale teoriilor conspiraţiei, pe care o vom rezuma mai jos, se găsește în Jolley, Mari și Douglas, cit., pp. 233–239.”
[8]„De exemplu, într-un astfel de studiu, participanţii care au citit informaţii conspiraţioniste privind moartea prinţesei Diana au înclinat către astfel de explicaţii, deși percepţia personală era că nu-și schimbaseră convingerile (Karen M. Douglas și Robbie M. Sutton, «The Hidden Impact of Conspiracy Theories: Perceived and Actual Influence of Theories Surrounding the Death of Princess Diana», în The Journal of Social Psychology, vol. 148, nr. 2, 2008, pp. 210–222).”
[9]„Viren Swami, «Social Psychological Origins of Conspiracy Theories: The Case of the Jewish Conspiracy Theory in Malaysia», în Frontiers in Psychology, vol. 3, 2012, p. 280.”
[10]„Jolley, Mari și Douglas, cit., p. 235.”
[11]„Stephen Paddock, un contabil în vârstă de 64 de ani, jucător profesionist de jocuri de noroc, a deschis focul asupra participanţilor la un festival de muzică country din Las Vegas, omorând 59 de persoane și rănind alte 489.”
[12]„Pride Chigwedere, George R. Seage III et al., «Estimating the Lost Benefits of Antiretroviral Drug Use in South Africa», în JAIDS Journal of Acquired Immune Deficiency Syndromes, vol. 49, nr. 4, 2008, pp. 410–415.”
[13]„Karen M. Douglas și Ana C. Leite, «Suspicion in the Workplace: Organizational Conspiracy Theories and Work-Related Outcomes», în British Journal of Psychology, vol. 108, nr. 3, 2017, pp. 486–506.”
[14]„Daniel Jolley, Rose Meleady și Karen M. Douglas, «Exposure to Intergroup Conspiracy Theories Promotes Prejudice Which Spreads Across Groups», în British Journal of Psychology, vol. 111, nr. 1, februarie 2020, pp. 17–35.”
[15]„Daniel Toribio-Flórez, Ricky Green et al., «Does Belief in Conspiracy Theories Affect Interpersonal Relationships?», în The Spanish Journal of Psychology, vol. 26, nr. e9, 2023, pp. 1–8.”

„De exemplu, moartea împăratului roman Nero a fost învăluită în teorii ale conspiraţiei. Unele susţineau că și-a înscenat sinuciderea, ascunzându-se în Orient, de unde urma să revină pentru a prelua tronul și a se răzbuna, în timp ce altele admiteau moartea lui, dar avansau ideea că el va învia și va urca din nou pe tron – așa-numita legendă a lui Nero redivivus (Brian K. Blount, Revelation: A Commentary, Westminster Knox, Louisville, 2009, p. 248). Chiar și în vremea Sf. Augustin, la mai bine de 300 de ani de la moartea lui Nero, unii încă mai credeau că el este în viaţă și că se ascunde, așteptând să vină momentul când se va arăta (Augustin, De civitate Dei19.3). De asemenea, tot printr-o teorie a conspiraţiei, iniţiată de data aceasta de elitele religioase ale vremii, s-a încercat să se explice învierea lui Iisus Hristos: ucenicii Lui I-ar fi furat trupul din mormânt pentru a putea propaga mai apoi minciuna că El ar fi înviat (Matei 28:11-15). Ca orice altă teorie a conspiraţiei, și aceasta a prins la publicul-ţintă, fiind încă răspândită atunci când Matei își scria evanghelia.”
„Se vorbește de o vechime de aproximativ 15-20 de ani a cercetărilor psihologice pe acest subiect (Kai Sassenberg, Paul Bertin et al., «Engaging with Conspiracy Theories: Causes and Consequences», în Journal of Experimental Social Psychology, vol. 105, martie 2023, art. nr. 104425; Daniel Jolley, Matthew D. Marques și Darel Cookson, «Shining a Spotlight on the Dangerous Consequences of Conspiracy Theories», în Current Opinion in Psychology, vol. 47, octombrie 2022, art. nr. 101363).”
„Jack Z. Bratich, Conspiracy Panics: Political Rationality and Popular Culture, State University of New York Press, New York, 2008; Steve Clarke, «Conspiracy Theories and Conspiracy Theorizing», în Philosophy of the Social Sciences, vol. 32, nr. 2, 2002, pp. 131–150; Timothy Melley, «Agency Panic and the Culture of Conspiracy», în Peter Knight (ed.), Conspiracy Nation: the Politics of Paranoia in Postwar America, New York University Press, New York, 2002, pp. 57–81; Willman, S., «Spinning Paranoia: The Ideologies of Conspiracy and Contingency in Postmodern Culture», în Knight, cit., pp. 21–39.”
„Un studiu publicat în 2022 a ajuns la concluzia că există dovezi mai degrabă ale diminuării în timp a disponibilităţii oamenilor de a crede diversele teorii ale conspiraţiei, și nu invers (Joseph Uscinski, Adam Enders et al., «Have Beliefs in Conspiracy Theories Increased Over Time?», în PLOS One, vol. 17, nr. 7, 2022, art. nr. e0270429). Situaţia este însă complexă, întrucât, punctual, convingerile conspiraţioniste cu privire la anumite evenimente cresc în timp. De exemplu, în 1992, doar 10% dintre americani credeau versiunea oficială că Lee Harvey Oswald a acţionat singur atunci când l-a asasinat pe președintele John F. Kennedy, deși în 1966, la trei ani de la eveniment, proporţia era mai mare, de 36% (Ted Goertzel, «Belief in Conspiracy Theories», în Political Psychology, vol. 15, nr. 4, decembrie 1994, pp. 731).”
„Daniel Jolley, Silvia Mari și Karen M. Douglas, «Consequences of Conspiracy Theories», în Michael Butter și Peter Knight (ed.), Routledge Handbook of Conspiracy Theories, Routledge, Londra/New York, 2020, 232.”
„Loc. cit.”
„O sinteză a cercetărilor de până acum privind consecinţele negative ale teoriilor conspiraţiei, pe care o vom rezuma mai jos, se găsește în Jolley, Mari și Douglas, cit., pp. 233–239.”
„De exemplu, într-un astfel de studiu, participanţii care au citit informaţii conspiraţioniste privind moartea prinţesei Diana au înclinat către astfel de explicaţii, deși percepţia personală era că nu-și schimbaseră convingerile (Karen M. Douglas și Robbie M. Sutton, «The Hidden Impact of Conspiracy Theories: Perceived and Actual Influence of Theories Surrounding the Death of Princess Diana», în The Journal of Social Psychology, vol. 148, nr. 2, 2008, pp. 210–222).”
„Viren Swami, «Social Psychological Origins of Conspiracy Theories: The Case of the Jewish Conspiracy Theory in Malaysia», în Frontiers in Psychology, vol. 3, 2012, p. 280.”
„Jolley, Mari și Douglas, cit., p. 235.”
„Stephen Paddock, un contabil în vârstă de 64 de ani, jucător profesionist de jocuri de noroc, a deschis focul asupra participanţilor la un festival de muzică country din Las Vegas, omorând 59 de persoane și rănind alte 489.”
„Pride Chigwedere, George R. Seage III et al., «Estimating the Lost Benefits of Antiretroviral Drug Use in South Africa», în JAIDS Journal of Acquired Immune Deficiency Syndromes, vol. 49, nr. 4, 2008, pp. 410–415.”
„Karen M. Douglas și Ana C. Leite, «Suspicion in the Workplace: Organizational Conspiracy Theories and Work-Related Outcomes», în British Journal of Psychology, vol. 108, nr. 3, 2017, pp. 486–506.”
„Daniel Jolley, Rose Meleady și Karen M. Douglas, «Exposure to Intergroup Conspiracy Theories Promotes Prejudice Which Spreads Across Groups», în British Journal of Psychology, vol. 111, nr. 1, februarie 2020, pp. 17–35.”
„Daniel Toribio-Flórez, Ricky Green et al., «Does Belief in Conspiracy Theories Affect Interpersonal Relationships?», în The Spanish Journal of Psychology, vol. 26, nr. e9, 2023, pp. 1–8.”
Murnifine Creative

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR