Florentin Lehaci
Creștinismul, pus sub asediu în 2015
Într-un an marcat de o suită de crize de ordin politic, problemele religioase par să fi fost trecute în umbră. Aceasta nu înseamnă că anul 2015 a fost un an liniștit din punct de vedere religios. Creștinismul este într-o continuă „stare de război”, frontul prelungindu-se chiar și în Europa.
Perspective la final de an: Ce urmează pentru Europa?
Anul 2015 se apropie de final, dar nu și criza Europei. Perspectivele sunt destul de sumbre, cel puţin dacă sunt luate în considerare unele dintre atitudinile și reacţiile care domină spaţiul public. Se vorbește de spiritul Crăciunului, dar acesta pare să fie mai mult o sintagmă decât o realitate.
Românii, „invadatorii” Occidentului
În ultimul timp, s-a vorbit atât de insistent de migraţia siriană, încât aproape că s-a uitat că și alte ţări stau la originea unui semnificativ aflux de populaţie. Una dintre ele este România. Mai mult chiar, ţara noastră domină din punct de vedere statistic topul ţărilor europene cu imigraţie consistentă. Suntem pe primul loc și...
Kremlinul ţinut în șah. Regele va ceda?
Jocul dintre Est și Vest se încinge. Unii poate se așteptau la o relaxare a sancţiunilor asupra Rusiei, însă acest „cadou” de final de an a fost retras. Rusia a mai fost pusă la colţ pentru încă jumătate de an.
Biblia îmbrăcată în hainele Coranului
Liderii musulmani fac eforturi insistente pentru a schimba percepţia opiniei publice cu privire la esenţa islamului. „Nu este o religie violentă”, auzim cel mai adesea. Totuși, Coranul conţine suficiente texte agresive care par să îi contrazică pe imami. Problema este că nici Biblia nu duce lipsă de ele. Astfel, s-ar putea concluziona că cele două...
Previziuni pentru 2016. Ce bate la ușă?
La final de an, sperăm ca următorul să fie mai bun. Futurologii se întrec în previziuni, dar nici cetăţenii simpli nu ezită să intuiască posibile variante. Pentru specialiști, megatendinţele sunt cele care, de regulă, permit anticiparea viitorului. Însă, chiar dacă se lucrează cu date știinţifice, ele pot genera o problemă, în sensul că pot duce...
Ipoteză îngrijorătoare: Nimeni nu poate să oprească Rusia
În ultimul timp, în special după intervenţia militară a Rusiei în Siria și după incidentul aviatic provocat de Turcia, s-au intensificat vocile celor care și-au exprimat temerea unei escaladări a tensiunilor. Rusia continuă să genereze panică pe fondul unui ipotetic conflict armat. Situaţia este cu atât mai sensibilă cu cât survin incertitudini legate de...
Un nou demers, marca Vatican: „Ofertă” specială pentru evrei?
Un nou document recent al Vaticanului își propune să atenueze o problemă istorică în relaţia dintre creștini și evrei. Reflecţiile prezentate aici sunt suficient de provocatoare prin maniera în care se expun chestiuni destul de sensibile.
Studiu amplu: Surprize în relaţia oamenilor de știinţă cu religia
Prima mare cercetare referitoare la relaţia dintre oamenii de ştiinţă şi religie a fost publicată recent în Texas, la Rice University, şi urmăreşte să lămurească una dintre marile întrebări care îi frământă în primul rând pe cei interesaţi de această dilemă: toţi cei care activează în câmpul ştiinţelor exacte sunt atei?
Vechea Europă, în pragul decesului. Cum va fi afectată România?
David Cameron joacă cu cărţile pe faţă. Francheţea sa denotă disponibilitatea renunţării „la ipocrizia și la stilul delicateţii disimulate care caracterizează cele mai multe intervenţii politicianiste”, observă DW. Preferând o abordare abruptă, liderul britanic a solicitat sprijinul autorităţilor române pentru un proiect de reconstrucţie a Europei. Propunerile sale sunt o sabie cu două tăișuri, mai...
Revista Time anunţă Personalitatea Anului. Surprize pe podium
Adulată de unii, criticată de alţii, Angela Merkel a fost desemnată „Personalitatea Anului” de prestigioasa revistă Time, fiind prima femeie care primeşte acest titlu în ultimii 26 de ani. Este o recunoaştere a capacităţii sale de a face faţă provocărilor apărute în Uniunea Europeană, fiind apreciată pentru calităţile de lider care au ajutat-o să împingă...
Jihadism la 17 ani, fabricat în România
Ce îi determină pe unii tineri să se aventureze pe terenul atât de alunecos al radicalismului de tip jihadist? Este o întrebare la care și România este acum nevoită să răspundă, în condiţiile în care au apărut jihadiști de producţie internă. Cu ani în urmă, puţini ar fi prevăzut această situaţie. Sunt tineri care se...
Franţa, în genunchi. Extrema dreaptă, pe val
Pentru Europa, problemele par că se ţin lanţ. Abia s-a diminuat suflul produs de atentatele teroriste, că o altă undă de șoc lovește Franţa, dând un semnal dur bătrânului continent. Democraţia a intrat sub tirul ameninţărilor și, inevitabil, începem să ne gândim tot mai mult la perioada anterioară celei de-a doua conflagraţii mondiale.
Zero pentru Mântuirea Neamului? Magia banilor care (nu) mai vin
Primită de unii cu multă satisfacţie, de alţii cu îngrijorare sau chiar cu indignare, decizia noului guvern de a nu mai aloca bani pentru construcţia Catedralei Neamului (dincolo de controversele pe care le va genera mult timp de aici înainte) ar putea plasa pe noi baze nu doar relaţia bisericii cu statul, ci și cu...
Duelul titanilor: Orgoliile care dereglează viaţa
După lovitura pe la spate pe care Turcia i-a administrat-o Rusiei (așa cum o definea Putin), lumea a răsuflat oarecum ușurată: al Treilea Război Mondial nu a început. Totuși, nici calmul nu se instalează, cele două ţări intrând într-un duel la distanţă care nu oferă garanţii că se va opri nici prea curând și nici...
Lanţurile grele de lângă noi
Ca și cum sărăcia, terorismul și imigraţia nu ar constitui suficiente motive de îngrijorare și tulburare, încă o plagă socială continuă să agraveze situaţia pe plan global. Sclavia, aşa cum o ştim din cele mai vechi timpuri, nu doar că a supravieţuit până în prezent, dar înfloreşte sub forme neaşteptate. Grupările teroriste o alimentează, dar...
Contracepţia: soluţia ideală sau masca perfectă?
Un jurnalist l-a provocat pe suveranul pontif, la finalul periplului său african, cu o problemă sensibilă. Ar putea prezervativele să prevină răspândirea HIV? În opinia jurnalistului, acestea ar putea constitui „o parte importantă a răspunsului”. În consecinţă, biserica nu poate și nu ar trebui să mai ignore la nesfârșit această chestiune. Problema însă nu pare...
Ne pregătim de al Treilea Război Mondial?
Evenimentele ultimelor zile au înfierbântat nu doar scena politică internaţională, ci și opinia publică. După ce unul dintre avioanele rusești de luptă a fost doborât de Turcia, reţeaua de socializare Twitter are ca hashtag de succes „World War III” (WWIII). Aceasta indică o anumită teamă, poate justificată, cu privire la evoluţia evenimentelor în derulare.
Avionul care a dereglat „ruleta rusească”
Un avion militar rusesc s-a prăbușit în apropiere de graniţa Siriei cu Turcia, doborât de armata turcă. Este acel gen de știre care transmite fiori. Prin comparaţie cu atentatele din Paris, evenimentul poate părea destul de nesemnificativ. Implicaţiile lui sunt însă masive.
Creștinism cu porţia, ofertă tradiţională americană pentru imigranţi
În timp ce capitala Europei pare să fie paralizată de teamă și blocată de forţele militare care patrulează pe străzi, nici americanii nu sunt prea liniștiţi. Frica domină chiar și deciziile politice. Înainte de atentatele de la Paris, americanii și-au exprimat disponibilitatea primirii de refugiaţi sirieni. Între timp s-au răzgândit, iar motivele merită analizate.
Cultul morţii, arma jihadiștilor
Atacatorii din Paris s-au drogat cu o substanţă dezumanizantă. Se acreditează astfel ideea că, în lipsa drogurilor, teroriștii nu ar fi avut voinţa și curajul de a recurge la teroarea pe care au reușit să o instaureze pe străzile Parisului. Drogurile pot încuraja, dar nu motivează. Substratul crimei trebuie identificat în altă direcţie, una destul...






























