Totul a început când aveam 10 ani. Am văzut o femeie care îi ajuta pe tinerii fără adăpost și, privind-o, mi-am spus că mi-ar plăcea să fac și eu într-o zi ce făcea ea. Din curiozitate, am întrebat-o cu ce se ocupa, iar ea mi-a răspuns că era psiholog. De atunci, ori de câte ori oamenii mă întrebau ce vreau să devin când voi fi mare, răspunsul meu era același: „Vreau să fiu psiholog.”
Unele visuri nu se nasc în biblioteci sau în săli de clasă, ci în cele mai neașteptate locuri. În cazul meu, visul de a continua studiile a început în faţa unui platou festiv cu mâncare. De la vârsta de 14 ani aveam un obicei neobișnuit: scriam cu sârguinţă literele „PhD” (abrevierea în limba engleză pentru titlul de doctor) după numele meu pe toate caietele și lucrările de liceu. Pe atunci eram încă departe de a obţine un doctorat, dar acele trei litere reprezentau pentru mine un vis. Unul care a început să prindă contur în seara în care toţi elevii de liceu au fost invitaţi acasă la director pentru a sărbători obţinerea doctoratului său. Atmosfera era plină de bucurie și recunoștinţă. După luni întregi în care mâncasem aceeași mâncare de la cămin, preparatele de la acea petrecere mi s-au părut extraordinare. Eram curios să înţeleg ce însemna un doctorat și de ce fusese organizată acea sărbătoare.
Aflând mai multe despre acest parcurs și despre efortul necesar pentru a obţine un doctorat, am fost inspirat de disciplina, de perseverenţa și dedicarea pe care le presupunea. Acest lucru a sădit în mintea mea ideea că trebuia să muncesc din greu dacă voiam să am succes. Am făcut din Coloseni 3:23 mottoul meu: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul.”
Un vis care prinde viaţă
Ani mai târziu, visul a început să prindă contur. Am absolvit Spicer Memorial College (acum Spicer Adventist University) din Pune, India, cu o diplomă de licenţă în administrarea afacerilor, apoi am obţinut o diplomă de master în administrarea afacerilor de la Universitatea Andrews din Berrien Springs, Michigan, SUA, și am început să predau la Spicer. Îmi amintesc că eram emoţionat și entuziasmat înainte de a ţine prima mea oră. Mi se părea ciudat să fiu în faţa clasei. Cu toate acestea, după un an de predare, am pornit în căutarea unei oportunităţi de a urma un doctorat. Am depus o cerere de admitere la un program de doctorat la Universitatea din Pune (acum Universitatea Savitribai Phule din Pune), din Pune, India, și aveam pregătită chiar și o propunere de cercetare.
„Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbele 3:5,6)
Următorul pas a fost să găsesc un îndrumător de cercetare. Am primit o listă cu îndrumători care colaborau cu universitatea și i-am abordat pe rând cu propunerea mea. Unul după altul, îndrumătorii mi-au respins propunerea. Unii nici măcar nu și-au luat timp să mă asculte, iar alţii au spus că erau prea ocupaţi pentru a-mi oferi îndrumare în acel moment. Simţeam că mă lovesc de un nou obstacol la fiecare pas. Întregul proces părea extrem de nedrept și derutant.
Eram atât de aproape de a-mi îndeplini visul, totuși acesta părea imposibil de atins. M-am așezat în faţa secretariatului, foarte stresat și descurajat. Văzându-mi expresia îngrijorată, un angajat s-a apropiat și m-a întrebat ce mă frământa. După ce i-am explicat situaţia, mi-a spus că lipsea un nume de pe listă – mai exista un îndrumător de cercetare, un profesor asociat care lucra pentru o firmă de consultanţă în afaceri. Chiar a doua zi, i-am prezentat propunerea mea, iar el a acceptat-o cu amabilitate. Eram nespus de bucuros de această evoluţie. Mi-am reamintit, de asemenea, că acesta era doar primul pas – munca grea abia acum începea.
Astăzi, când privesc înapoi, nu pot să nu-mi amintesc cuvintele din Proverbe 3:5,6 – „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.”
Alegerea de a respecta Sabatul
După ani de studii și după ce am lucrat cu sârguinţă la teza de doctorat, eram în sfârșit pregătit să o susţin. Din păcate, am descoperit că universitatea programa toate susţinerile de teză sâmbăta. M-am adresat îndrumătorului meu și i-am spus că nu voi putea să o susţin în acea zi, din motive religioase. El mi-a răspuns că universitatea programa susţinerile sâmbăta pentru ca membrii comisiei să poată călători la Pune vineri, să asiste la susţinerea orală a tezei sâmbătă și apoi să se întoarcă acasă a doua zi. Nu părea interesat să mă ajute să schimb data susţinerii tezei. În schimb, mi-a sugerat să iau în considerare următoarele opţiuni: să rog un prieten să înregistreze predica, pentru a o putea asculta mai târziu, sau să lipsesc doar de la o slujbă de sâmbătă și să recuperez mergând la biserică într-o altă zi.
I-am spus că acest lucru nu era posibil și i-am explicat că nu așa funcţionează lucrurile – trebuie să păzim întreaga zi, fără a ne angaja în vreo muncă, așa că aceste sugestii nu ar fi potrivite pentru mine. Dumnezeu fusese atât de milostiv cu mine în toţi acești ani; cum aș fi putut să-L resping acum? Mă angajasem să muncesc din greu timp de șase zile și să mă odihnesc în ziua Sabatului prin laudă și închinare. El a râs batjocoritor, spunând că trăiam ca un pustnic și că trebuia să mă adaptez situaţiei, întrucât viaţa modernă nu este compatibilă cu păzirea Sabatului.
Oamenii și dorinţele lor se pot schimba, dar Dumnezeu rămâne adevărul pe care ne putem bizui întotdeauna.
În sinea mea, mă întrebam dacă nu eram (inutil de) încăpăţânat. După ani de muncă asiduă și multe respingeri, ajunsesem la pasul final. Dar apoi mi-am amintit cuvintele lui Isus din Marcu 8:36 – „Şi la ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume, dacă şi-ar pierde sufletul?” Nu eram deloc de acord cu îndrumătorul meu de cercetare și i-am explicat că Sabatul îmi oferea claritatea mintală și spirituală de care aveam nevoie pentru a lucra cu sârguinţă și a realiza o teză demnă de a fi susţinută.
De asemenea, i-am împărtășit convingerea mea că adevărul este veșnic. Oamenii și dorinţele lor se pot schimba, dar Dumnezeu rămâne adevărul pe care ne putem bizui întotdeauna. După ce ne-am contrazis o vreme, el a cedat și a depus cererea de mutare a datei într-o zi lucrătoare. A menţionat că era dezamăgit de mine – o frază pe care prefer să o aud mai degrabă de la profesorul meu decât de la Dumnezeu. A sosit ziua susţinerii tezei mele de doctorat și mi-am invitat câţiva studenţi să participe, cu intenţia de a le oferi o mai bună înţelegere a parcursului. Prin harul lui Dumnezeu, mi-am susţinut cu succes teza de doctorat și am fost recunoscător că am putut să scriu oficial „Vincent Injety, PhD”. În seara aceea am organizat o petrecere și am invitat prieteni și mai mulţi studenţi, având grijă să pregătim mâncare delicioasă, exact așa cum făcuse directorul meu cu ani în urmă, și sperând ca studenţii invitaţi să fie curioși și inspiraţi. Visul care a început la o cină organizată de director s-a împlinit nu doar prin studiu, ci și prin credincioșia faţă de Sabat.
Vincent Richard Injety este rectorul Universităţii Adventiste din Africa, din Nairobi, Kenya. Între 2013 și 2020, a ocupat funcţia de președinte al Helderberg College of Higher Education din Africa de Sud. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.
