Germania a anunţat cea mai mare creștere economică din 1990

124

În pofida așteptărilor analiștilor, Germania a anunţat cea mai mare creștere economică trimestrială de la reunificarea din 1990, scrie Der Spiegel. Economia, bazată pe exporturi, consum crescut și stimul guvernamental, a cunoscut în trimestrul 2 din 2010 o creștere cu 2,2%.

    În 2009, economia Germaniei căzuse într-o adâncă recesiune prin contractarea cu 4,7%. După ce experţii estimaseră o creștere de 1,3%, Biroul Federal de Statistică a anunţat vineri la Wisbaden creșterea PIB cu 2,2%, marcând cea mai mare creștere economică de la reunificarea celor două Germanii.

    „Economia Germaniei, care pierduse avântul la trecerea anilor 2009/2010, a revenit în grafice", s-a menţionat în declaraţie. Motivele sunt exporturile, consumul intern, programul de stimulente guvernamentale, investiţiile private ale companiilor. Majoritatea economiștilor cred că Germania va crește cu cel puţin două procente în 2010. Ministrul economiei şi-a exprimat optimismul, recunoscând că „actualmente experimentăm o răsucire majoră", iar o creștere mai mare de 2% nu este în afara realităţii posibile.

    Totuși, în perioada următoare, se vor limita stimulentele guvernamentale pentru a face loc unei politici de austeritate fiscală. Ca atare, pentru anul viitor, experţii estimează o creștere cu 1,5%.

    Creșterea economică germană a dus la o creștere cu 1% a PIB-ului la nivelul Uniunii Monetare Europene. Patrick Honohan, membru în consiliul guvernator al BCE, susţine că zona euro își revine lent, chiar dacă performanţele Germaniei au ajutat PIB-ul zonei euro să se extindă cu cel mai rapid ritm în ultimii trei ani.

Niciun articol afișat