Portugalia ar putea renunţa la moneda euro

85

Azi are loc o întâlnire a miniștrilor de finanţe din zona euro, după ce marţea trecută discuţiile nu s-au terminat cu concluzii clare pentru rezolvarea crizei prin care trec unele din ţările PIIGS. În piaţă s-a speculat că întâlnirea de azi s-ar putea încheia cu un anunţ de sprijin Portugalia și Irlanda.

Unele din îngrijorările miniștrilor de finanţe ale celor 16 state din zona euro sunt greutăţile financiare ale Irlandei, Portugaliei și Greciei. Ministrul portughez de finanţe a avertizat că fenomenul e „contagios". Nu mai puţin de 24 din cele 27 de ţări ale UE au deficite mai mari decât limita agreată de uniune de 3% din PIB.

În timp ce guvernatorul băncii centrale spaniole a susţinut că „situaţia din pieţe a fost negativă, în parte, și datorită unei lipse de decizie din partea Irlandei", primul ministru grec a remarcat că emisiunea de bonduri poate duce economiile zonei euro spre faliment: „s-a creat o spirală a dobânzilor mari pentru ţări care sunt în situaţii dificile, ca Irlanda sau Portugalia."

Portugalia ar putea fi nevoită să renunţe la moneda euro dacă nu reușește să formeze un guvern de coaliţie capabil să rezolve criza financiara, a declarat șeful diplomaţiei de la Lisabona pentru săptămânalul Expresso, citat de Deutsche Welle.

Irlanda a confirmat că are discuţii „oficiale" cu UE cu privire la administrarea crizei, dar a negat solicitatea unui ajutor financiar. Ministrul de justiţie a descris știrile alarmiste, cum ar fi cele din publicaţia The Irish Independent, drept „ficţiune totală". În schimb s-a confirmat la nivel oficial că băncile, nu statul, ar putea cere ajutorul financiar extern.

Niciun articol afișat