După 9 ani de război, infernul abia urmează

50

Preşedintele Barack Obama a declarat că rămâne la planul de a retrage trupele americane de pe frontul din Afganistan, deşi în lunile care urmează se aşteaptă unele dintre cele mai dificile confruntări armate ale acestui conflict care durează de aproape nouă ani.

    După ce s-a întâlnit la Casa Albă cu Hamid Karzai, preşedintele Afganistanului, Obama a declarat că deşi nu se poate contesta faptul că s-au făcut paşi importanţi, „nu putem nega provocările foarte serioase pe care le întâmpinăm încă, în Afganistan".

    „Nu vreau să moară civili" a declarat Obama, citat de The Press Association, precizând că armata americană a luat „măsuri extraordinare" pentru a evita vărsarea de sânge în rândul civililor, după ce preşedintele Karzai i-a reproşat că, în anul anterior, atacurile aeriene ale americanilor au făcut victime printre civili, transformându-i în duşmani pe aceia care ar putea fi prietenii Statelor Unite. „La urma urmei, noi acţionăm tocmai pentru a proteja poporul afgan de talibani", a mai spus preşedintele american.

    Întâlnirea celor doi preşedinţi a avut loc în contextul în care forţele americane se pregătesc de o ofensivă puternică în inima teritoriului talibanilor, respectiv în provincia Kandahar. Ofensiva ar urma să înceapă în iunie a.c., notează Associated Press.

    Obama, care şi-a deschis calea spre preşedinţie printr-o campanie în care a evidenţiat o atitudine anti-război, a mai declarat că şi-a folosit capitalul politic de care se bucură pentru a-i convinge pe americani că rezolvarea situaţiei din Afganistan este în interesul securităţii naţionale. Deşi plănuieşte respectarea programului de retragere a trupelor, în 2011, Obama a spus că, după iulie 2011, Statele Unite vor continua să monitorizeze situaţia din Afganistan pentru a se asigura că evoluţia politică şi economică este stabilă.