Cum s-au schimbat sărăcia, castitatea şi ascultarea în secolul 21

746

După alegerea noului Papă, s-a vorbit mult despre jurămintele pe care fostul cardinal Bergoglio, actualul Papă Francisc, le-a făcut în calitate de iezuit, între care cel al umilinţei şi sărăciei. Însă nu doar iezuiţii fac jurăminte de credinţă. Cu ce scop au fost instituite trei dintre ele (sărăcia, castitatea şi ascultarea) şi ce valoare mai au acestea în secolul în care trăim?

Sărăcia

Iniţial, jurământul legat de sărăcie luat de iezuiţi sau alte grupuri creştine presupunea angajamentul de a trăi o viaţă simplă, departe de posesiunile pământeşti şi fără a duce grija dobândirii acestora.

Însă lipsirea de produsele de bază a creat o anumită dependenţă de superiorii religioşi, care aveau responsabilitatea de a face rost de orice, de la banala pastă de dinţi până la produse mai scumpe.

Din nefericire însă, situaţia a condus la un alt dezavantaj şi anume dependenţa de altcineva, adică tocmai scopul opus.

În secolul XXI, în mijlocul unei societăţi consumeriste, jurământul de a trăi simplu poate părea o nebunie. Însă adaptarea acestui principiu de viaţă s-ar traduce prin decizia de a împărţi ceea ce avem cu cei din jur, cu semenii, cu persoanele nevoiaşe din comunitatea în care locuim.

Castitatea

Iniţial, jurământul de castitate al celor credincioşi presupunea fidelitatea faţă de partener, dar şi celibatul atunci când o persoană era convinsă că are această chemare. În denominaţiunea catolică, spre exemplu, clericii fac acest jurământ până astăzi.

Explicaţia era legată de faptul că devoţiunea pe care o manifestă cineva ar trebui să fie exprimată cel mai mult faţă de Dumnezeu. Însă, în timp, creştinii au demonstrat că o căsătorie ţinută cu cinste şi onoare are capacitatea de a-i ajuta pe ambii parteneri să aibă o relaţie mai bună cu Dumnezeu.

În secolul nostru, familia este atacată din toate părţile şi fidelitatea maritală sau pre-maritală sunt mai degrabă excepţii decât reguli. Prin urmare, jurământul castităţii ar putea fi tradus printr-o promisiune de a fi fidel în toate aspectele într-o relaţie.

Ascultarea

Iniţial, jurământul de ascultare faţă de oameni a fost impus de monarhie şi s-a răsfrânt asupra episcopilor, preoţilor şi stareţilor.

Scopul ascultării era o viaţă trăită după modelul lui Iisus Christos, care era conectat la realitatea lumii în care trăia, dar şi slujea tuturor, indiferent de rang, etnie, sex sau religie.

Astăzi, în societatea postmodernă, ascultarea faţă de autoritate este tot mai slabă, şi fiecare, credincios sau necredincios deopotrivă, se consideră matur şi responsabil pentru a lua propriile decizii şi de a nu primi ordine.

În lumina secolului XXI, jurământul de ascultare ar putea să includă viaţa trăită în ascultare de principiile biblice, astfel încât aceasta să transforme în bine comunitatea în care trăim.