Drumul spre Dumnezeu al unui olimpic

34

În ultimele zile, publicaţiile şi emisiunile tv au analizat din toate unghiurile cel mai important eveniment sportiv al momentului, Jocurile Olimpice. Dar, de departe, mărturiile unora dintre sportivii creştini au atras cel mai mare interes.

Aşa este şi istoria lui Davis Tarwater, înotător american, care a ajuns la Jocurile Olimpice printr-o minune, care a venit sub forma renunţării compatriotului său, David Phelps, la una dintre probe.

Istoria lui Tarwater începe în anul 2008. Chiar înainte de JO de la Beijing, el se declara mai pregătit mental ca niciodată şi într-o formă fizică de invidiat. Însă entuziasmul său s-a spulberat atunci când Davis a ratat calificările în echipa olimpică, din cauza unui timp mai lung cu doar şase zecimi de secundă.

Descurajarea care l-a curprins este greu de descris. Însă Tarwater descrie eşecul ca pe un moment în care i s-au deschis ochii şi a înţeles că dorinţa sa devenise asemenea unui idol: nu se putea gândi la nimic altceva şi era obsedat de înot şi de performanţă. După o perioadă în care s-a apropiat de Dumnezeu şi şi-a re-evaluat viaţa, Tarwater a decis să renunţe la competiţii şi să se înscrie la master.

Însă cu câteva luni înainte de olimpiada de anul acesta, fostul său antrenor l-a încurajat să mai încerce o dată. În perioada calificărilor a eşuat din nou şi nu a putut să facă parte din echipa olimpică. De data aceasta însă, lucrurile au stat altfel. Tarwater povesteşte că relaţia lui cu Dumnezeu era aşa de puternică, încât eşecul nu l-a afectat la fel de mult ca în urmă cu patru ani.

Tarwater descrie ce a urmat ca pe un dar din partea lui Dumnezeu. La câteva zile după calificări, Michael Phelps, care se calificase deja la toate probele, a anunţat că renunţă la proba de 200 de metri liber. Acela a fost momentul în care Tarwater, care avea urmărul timp după Phelps, a fost anunţat că s-a calificat în echipa olimpică.

Davis Tarwater nu doar că a ajuns la Olimpiadă, dar joi a şi câştigat o medalie de aur, pentru care Îi mulţumeşte lui Dumnezeu din toată inima.