Nicolae Constantinescu, chirurgul care Îl ia şi pe Dumnezeu în sala de operaţie

943

Sala de operaţii este considerată de mulţi medici un sanctuar unde se întâlnesc umanul şi divinul. De aceea, profesorul doctor Nicolae Constantinescu, chirurgul care a efectuat peste 8.000 de intervenţii şi căruia „i-a ajutat Dumnezeu" să fie medic de gardă atât în timpul violenţelor de la Revoluţie, cât şi la Mineriadă, consideră că nu există chirurgi care să nu se roage.

În opinia sa, chirurgii se împart în două: cei care se roagă şi o recunosc şi cei care o fac, dar nu o recunosc. „Nu ai două boli identice, dar nici două metode de a rezolva problema la fel. Când te ajută Dumnezeu? În chirurgie, situaţia-limită se numeşte operaţie", a declarat Constantinescu pentru Adevărul.

Până acum, prof. dr. Nicolae Constantinescu a efectuat peste 8.000 de intervenţii chirurgicale în domeniile chirurgiei generale, oncologiei, chirurgiei osteoarticulare, chirurgiei vasculare, urologice, endocrine, plastice şi reparatorii. Recunoaşte că s-a rugat de fiecare dată, dar nu doar în sala de operaţie.

Însă în situaţii limită, medicul nu se bazează numai pe Dumnezeu, ci se încrede şi în telepatie, a cărei origine o consideră tot Dumnezeu şi pe care consideră de energie care „determină să se mişte şi bagheta asta a mea, dar şi fenomenele pe care le-am spus. În fiecare om există surse, capacităţi excepţionale de energie", explică chirurgul.

Teologii nu sunt însă la fel de încântaţi de asocierea telepatiei cu Dumnezeu. Arhimandritul Mina Dobzeu consideră că asemenea practici fac parte din noua formă de ateism, împreună cu spiritismul, paranormalul, bioenergia şi yoga. „Pe tinerii şi pe oamenii care se lasă amăgiţi de senzaţional îi sfătuim să fie atenţi, să se întoarcă la Dumnezeu şi să nu se lase înşelaţi".

Sursa: Adevărul