Astrologia şi prezicerea, aprobate de Guvern

93

Ocupaţiile de astrolog şi prezicător au devenit oficiale, în România, începând cu data de 1 ianuarie 2011. Decizia Guvernului în acest sens a fost publicată, săptămâna trecută, în Monitorul Oficial.

Secţiunea „Alţi lucrători în domeniul serviciilor personale" din Hotărârea privind aprobarea Clasificării Ocupaţiilor din România include şi categoria „astrologi, prezicători şi asimilaţi", notează Agerpres.

Noul dicţionar explicativ al limbii române, publicat de Editura Litera Internaţional, în 2002, defineşte astrologia drept o „pseudoştiinţă care pretinde a prezice viitorul după poziţia şi mişcarea aştrilor".

Termenul „prezicător" este definit în Dicţionarul explicativ al limbii române, publicat de Editura Univers Enciclopedic, în 1998, ca „persoană care se îndeletniceşte cu ghicitul viitorului cuiva în cărţi, în cafea, în palmă".

În textul actului normativ adoptat de Executiv se arată că documentul ţine seama de regulamentele Comisiei Europene în ceea ce priveşte Clasificarea internaţională standard a ocupaţiilor.