Cele mai multe mame minore din Europa se află în România

446

Aceasta este concluzia unui raport Unicef, care arată că 43 de mame dintr-o mie sunt fete care nu au ajuns la vârsta majoratului, plansând România pe locul I, înainte de Marea Britanie, care ocupase anterior primul loc.

Cauzele acestui fenomen în creştere sunt relaţiile sexuale neprotejate, incidenţa crescută a violurilor şi starea financiară precară, care conduc la prostituţia infantilă.

„În loc ca un copil de 12, 14 sau chiar 16 ani să aibă preocupări privind jocurile, învăţatul, e obligat să aibă grijă de un alt copil. […] dacă minorul nu este sprijinit de adulţi, atât el, cât şi copilul său vor rămâne mereu marcaţi de această experienţă”, explică psihologul Monica Apostol pentru cotidianul Evenimentul Zilei. În plus, ţara noastră este singura din Europa cu un trend ascendent. În ultimii trei ani, aproximativ 17.460 de minore au născut, numai în 2011 înregistrându-se 6.084 de cazuri, în creştere cu 500 de cazuri faţă de anul anterior. Potrivit datelor adunate de publicaţia Monitorul de Neamţ, aproximativ 10% dintre aceste mame minore se află în judeţul Neamţ.

Sarcina la adolescente este un fenomen ce reprezintă, în continuare, un motiv de îngrijorare şi obiectul multor programe sociale, chiar şi în ţările vest europene. Pe continent, mai mult de un sfert dintre tinerii între 15-24 ani nu au folosit nicio metodă de contracepţie la primul contact sexual, ceea ce a condus la un număr crescut de avorturi înregistrate la categoria de vârstă 15-19 ani: România – 17.092 de avorturi şi Marea Britanie – 36.023.

Sarcina reprezintă principala cauză a decesului la tinerele femei din întreaga lume, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, din cauza complicaţiilor la naştere şi a avorturilor ilegale sau nesigure.